Din oras

Legătură dintre Autostrada Transilvania de zona metropolitană Cluj printr-un Drum Expres. Cine execută lucrarea

Lucrările pentru Autostrada Transilvania nu s-au oprit, cu toate că multe nu s-au mai întâmplat. A fost anunțat executorul lucrării, o firmă din Bistrița-Năsăud, pentru drumul de legătură dintre drumul de mare viteză și Cluj-Napoca.

Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Contractul urmează să fie finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

„Astăzi a fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția drumului de legatură dintre A3 și DN1(localitatea Tureni, județul Cluj)! Asocierea DIMEX-2000 COMPANY (Leader), OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS, OPR ASFALT, AUTOTEHNOROM, CON-A OPERATIONS va avea la dispoziţie 562,61 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările. Drumul expres cu o lungime de circa 5 km va avea o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime prevăzut cu separatoarele de sens.  Pe această șosea vor fi construite 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri”, a transmis Cristian Pistol, directorul general CNAIR.

Drumul expres are aproximativ 5 kilometri va avea o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens.

În plan sunt prevăzute 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri.

Drumul Expres va asigura legătura dintre două căi principale de transport: autostrada A3 (Turda) și drumul național european DN1/E81 în zona localităţii Tureni. Conform documentațiilor, acesta va degreva traficul greu şi de tranzit din municipiul Turda, și va reduce timpii de parcurs între zona metropolitană Cluj și Autostrăzile A10 Turda – Sebeş și A3 Transilvania, contribuind la reducerea emisiilor de noxe din mediul urban al municipiului Turda care este traversat în prezent de DN1 şi DN 15.

Cine execută lucrarea?

Păi, firesc, o firmă cu patron cercetat penal. Firma Dimex este deţinută de omul de afaceri Ioan Scurtu, condamnat în 2015 la doi ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, într-unul din cele mai ciudate dosare de corupţie: A DAT ȘPAGĂ UN POD.

CITEȘTE ȘI: Ghici cine s-a prezentat la licitația pentru trosnsonul I al Centurii metropolitane? O firma al cărei patron a dat șpagă… un pod unui magistrat

Compania de construcţii Dimex-2000 Company este controlată de antreprenorii Ioan şi Neluţa Lucreţia Scurtu din localitatea Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud. Conform Ziarul Financiar, în 2021 a raportat o cifră de afaceri de 205,3 mil. lei (41,7 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

Compania a realizat în 2021 un profit net de 9,2 mil. lei (1,9 mil. euro), mai mult cu 8% faţă de anul precedent, cu un număr mediu de 209 angajaţi, conform datelor publice.

Dimex se ocupă de construcţia şi întreţinerea drumurilor şi a podurilor, construcţii civile, industriale, reţele de apă şi canalizare, consolidări şi ziduri de sprijin, staţii de tratare şi epurare. Compania furnizează betoane industriale şi rutiere, mixturi asfaltice şi închiriează utilaje de construcţii. Printre contractele câştigate în ultimii ani de Dimex se află proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene DJ151B şi DJ142, Ungheni (DN15) – Mica – Târnăveni (DN14A), judeţul Mureş, o investiţie de aproximativ 106 mil. lei (22,4 mil. euro).