Sanatate

Se înmulțesc cazurile de coronavirus din Primăria Cluj-Napoca. Încă un angajat, depistat pozitiv. Instituția este deschisă în continuare

Un nou caz de infectare cu COVID 19 s-a înregistrat la Primăria Cluj-Napoca. Anunțul a fost făcut în această dimineață de deputatul USR Cluj, Emanuel Ungureanu. Odată cu acest nou caz, numărul total al angajaților Primăriei care au fost infectați ajunge la 8.

„Un NOU caz de Covid 19 la Primăria Cluj-Napoca! Ați numărat la ce cifră s-a ajuns? Nicio problemă. Funcționarul confirmat astăzi lucrează tot la parterul primăriei, intrarea din strada Petru Maior.

DSP Cluj nu închide acea zonă infectată, nu o dezinfectează, pe culoar este o singură toaletă comună.

Nu vă redau mesajele angajaților, pentru că se tem firesc pentru pierderea locului de muncă într-un sistem de dictatură, de aceea aleg să-mi scrie mie. Au încredere în mine. Degeaba însă, deciziile sunt în mâinile unor comuniști care prostesc populația de 30 de ani.

O zi cu sănătate vă doresc și să nu faceți ca Iohannis, el nu poartă mască decât când vrea pentru că el se testează des și nu pe banii lui… Așa că, purtați mască și vorba lui Esca, dacă nu mai miroase usturoiul ca înainte, sunați la DSP și dacă sunteți destul de credincioși și aveți răbdarea sfinților, o să răspundă cineva”, a scris deputatul Emanuel Ungureanu, pe pagina sa de Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *