Din oras

Se desfiinteaza postul de director de la firma de paza a judetului, in ciuda unei hotarari judecatoresti

Pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Judetean de maine se afla si noua organigrama de la societatea Paza si Protectie Cluj. Noutatea este desfiintarea postului de director, post pe care trebuia sa fie reintegrata fosta sefa, Adriana Sabou, care are o hotarare judecatoreasca in acest sens.

Problemele au aparut cand femeia a fost inlocuita politic de protejatul PSD, Robert Cojan, la finalul anului trecut. Sabou a actionat firma in instanta si a castigat despagubiri in valoare de 80.000 de lei, precum si repunerea in functia detinuta anterior, adica cea de director. Surpriza este ca, potrivit organigramei, supusa maine la votul consilierilor, postul nu mai exista. Femeia este decisa sa isi caute din nou dreptatea in instanta, daca va fi cazul.

“Practic nu pun in aplicare o decizie a instantei. Mi-au dat o decizie de reintegrare pe postul detinut anterior, iar acum imi desfiinteaza postul. Voi discuta cu avocata mea, sa vedem ce este de facut”, a precizat Adriana Sabou pentru Ziar de Cluj.

Potrivit proiectului de hotarare, desfiintarea postului este necesara pentru reducerea costurilor firmei si pentru ca practic atributiile directorului erau aceleasi cu cele ale administratorului.

“Se propune desfiintarea functiei contractuale de conducere ocupate de Director ca urmare a suprapunerii atributiilor administratorului cu cele ale directorului precum si pentru reducerea pierderilor inregistrate de societate. Economiile inregistrate prin desfiintarea postului de Director vor fi de 7.604 lei lunar“, se arata in proiect.

In acelasi document se mai propune desfiintarea unui post de arhivar, care ar genera o economie de 960 de lei pe luna, unui post de sef formatie paza si ordine remunerata cu 2.335 de lei lunar, precum si unui post vacant de inginer de sistem in informatica.

Tot in sedinta de maine va ajunge pe masa consilierilor si decizia de incetare a mandatului lui Robert Cojan, administrator al societatii, si urmeaza sa fie numit un nou administrator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *