Din oras

Se cauta constructor pentru modernizarea strazii Faget, care va costa peste 15 milioane de lei

Primaria Cluj-Napoca a lansat licitatia pentru modernizarea strazii Faget, contract ce are o valoare de 15,5 milioane de lei, fara TVA. Investitia este pe lista de prioritati a primarului Emil Boc inca din 2013.

Executia lucrarilor de modernizare a strazii Faget are o valoare estimata de 15.546.116 lei, fara TVA. Anuntul licitatiei a fost publicat ieri in Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Firmele care doresc sa realizeze aceasta lucrare au la dispzitie trei luni sa depuna oferte financiare, criteriul de selectie fiind “pretul cel mai scazut”.

Proiectul prevede refacerea din fundatie a strazii Faget, care nu a mai fost modernizata de zece ani. Va fi reabilitat  tronsonul de strada cuprins intre intersectia cu Calea Turzii pana la inceputul sectorului de drum administrat de Consiliul Judetean Cluj – RAADPP Cluj (DJ107R ).

“Modernizarea strazii Fagetului  este necesara din cauza starii imbracaminţii rutiere  existente, care este degradata ca urmare a imbatranirii ei, a creşterii continue a cerintelor  traficului rutier cu privire la confortul si siguranta circulatiei, din cauza inexistentei unui sistem de colectare a apelor de suprafata care sa functioneze si din cauza nedrenarii apei din zonele inconjuratoare sau aflate in corpul drumului.
Totodata precizam ca circulaţia apei subterane din straturile de adancime, aflate in corpul drumului sau din zonele inconjuratoare, a provocat tasari si modelari importante ale terenului”, se arata in Caietul de sarcini.

In cadrul proiectului, vor fi amenajate si drumurile laterale, pe o lungime de 20 de metri, cu acelasi sistem rutier. De asemenea, se vor amenaja podete pentru accesul riveranilor. Investitia este finantata prin Programul Operational Regional.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *