Sport

Scurtcircuit pentru CFR Cluj la Botoşani. Feroviarii au luat trei goluri şi au pierdut primul meci în noul sezon al Ligii I

CFR Cluj a pierdut la Botoşani, 1-3, în etapa a doua a Ligii I, şi rămâne cu punctaj negativ în clasament. Jucătorii lui Vasile Miriuţă le-au pus probleme gazdelor doar în prima repriză, un gol luat imediat după pauză cântărind greu la moralul alb-vişiniilor.

Pofta de joc a moldovenilor s-a văzut din plin la acest meci, primul al Botoşaniului din noul sezon. Elevii lui Leo Grozavu au creat în dese rânduri pericol la poarta lui Marc, însă au întâlnit un CFR Cluj motivat, cel puţin în prima repriză, să ajungă pe zero în dreptul punctelor. După ce au absorbit fără prea mari probleme atacurile gazdelor în primele 20 de minute, clujenii au avut noroc la o fază în urma căreia mingea a ajuns la Jakolis, milocaşul CFR-ului scăpând singur cu Iliev şi deschizând scorul.

După ce a primit gol, însă, FC Botoşani a început să pună o presiune tot mai mare la poarta ardelenilor, iar inevitabilul s-a produs în minutul 40. Apărarea feroviarilor l-a uitat singur în careu pe Matulevicius, fostul atacant al Pandurilor restabilind egalitatea pe tabelă.

A doua parte a meciului a început prost pentru clujeni, care s-au văzut conduşi după doar două minute. Istvan Fulop, cel care l-a pus la grea încercare pe Marc din două lovituri libere în prima repriză, nu a mai ratat ţinta după pauză şi a marcat pentru un 2-1 cu un şut de la 16 metri. Afectaţi de şocul primirii acestui gol, clujenii nu au mai avut puterea să revină, iar reuşita norocoasă a lui Muşat, din minutul 80, a pus capăt speranţelor feroviare la Botoşani. De altfel, gazdele şi-au mai creat câteva situaţii de gol pe final, ardelenii putându-se considera norocoşi că nu au mai scos mingea de poartă, conform CJSport.ro.

Scor final 3-1 pentru moldoveni, clujenii pregătindu-se acum pentru duelul cu Dinamo, din etapa următoare.

FC Botoşani: Iliev – Dimitrov, Plămadă, Miron, Muşat – Bordeianu, Vaşvari, Fulop – Herghelegiu, Matulevicius, Astafei. Antrenor: Leo Grozavu

CFR Cluj: Marc – Lopes T, Mureşan, Larie, Camora – Jakolis, Petrucci, Ruiz, Păun (56, Horj) – Bud (46, Guima), Lopez Cr. Antrenor: Vasile Miriuţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *