Suntem în minunatul moment în care avem nevoie să ne aliniem cu ceva. Poate că ne aflăm în pauza dintre nivelurile unui joc al vieții, iar pentru a trece la următorul stadiu, mai complicat, e nevoie să dobândim acea „liniște” de care tot vorbim și pe care nu avem timp să o gustăm, tocmai pentru că suntem grăbiți să trecem la nivelul următor. Poate că este vorba despre claritate, poate de o organizare mai bună.
Avem nevoie să facem ceva!
Și pentru că simțim că corpul nu ne mai ascultă, că dă semne, dă rateuri, și pentru că avem nevoie să evoluăm, să aflăm care ne este Scopul general și, eventuala stare de destinație. De ce să continuăm? Pentru care alt motiv decât acela de a fi un antreprenor de supraviețuire al propriei vieți? Iar după ce vom fi trecut de supraviețuire, să sperăm că moneda de schimb a fiecărei zi va fi alimentată de motivația fericirii. Imaginează-ți! Să trăiești de pe-o zi pe alta în căutare de momente și nu doar de bani.
Vom începe un alt stadiu din călătoria pe care deja am început-o. Stadiul în care vom căuta ajutorul și ghidarea altora, în mod concret. Aceasta este maturizarea și nu percepția asupra vieții. Mereu ne vom privi viața cu ochi de copii care vor îmbrățișări, siguranță și să se joace. Doar că, de fapt, a fi matur are legătură cu acceptarea faptului că e ok să fii ținut de mână.
În cel mai rău caz, ne vom pierde timpul și banii căutând și negăsind nimic altceva decât ghizi falși. În cel mai rău caz, aflăm că nu suntem ok cu modul în care gândim sau motivele pentru care nu ne placem, așa cum ar trebui, unul pe celălalt.
Aducerea aminte:
„Eu sunt cel care pune Fericirea în mine.”
Consecințe?
Să accelerăm disconfortul și zgomotul deja existent pe care și așa știm să îl calmăm.
Să aflăm că nu există nimic altceva decât mai multă Durere, de parcă nu am ști că toate sunt infinite și subiective. Nu uita că Durerea o poți transforma în doar 4 milisecunde în Fericire. Fără dubii.
Beneficii?
Liniște. Direcție. Iubire între mine și celălalt mine.
Concluzie?
Primul gând este că nu ai cum să anticipezi consecințele, atâta timp cât nu știi pașii. Nu există (sau există) experiența anterioară. Oare primul om care s-a ars în foc știa care sunt consecințele? Astăzi, instinctul de a nu pune mâna în foc deschis vine ca o concluzie a experienței unui strămoș îndepărtat care a îndrăznit să încerce să pună mâna și s-a ars.
Nu suntem la prima încercare. Și asta ar trebui să ne ocupe tot timpul.
