Editorial

Școala în vremuri de Covid. O mare ipocrizie!

Ce ne mai place nouă, românilor, să vârâm bota la viespi. Să criticăm, să contestăm, să răstălmăcim orice. Dacă se face, de ce se face? Dacă nu se face, de ce nu se face? Dacă azi, de ce nu ieri, sau mâine. Dacă așa, de ce nu invers? Suntem ori ipocriți, ori proști, ori de un egoism feroce. Sau toate la un loc. Spunea poetul și criticul Heinriche Heine: „Un inteligent observă tot timpul, dar un prost face tot timpul observaţii”. Să-mi spună cineva o măsură luată de Guvern, oricare ar fi fost el de 30 de ani încoace, care să nu fi fost contestată în fel și chip. Ba că nu e oportună, ba că de ce așa și nu altfel, ba că nu era momentul, ba că, ba că, ba că… Să luăm, bunăoară, sistemul de învățământ. S-au închis școlile. Nu e bine, au sărit imediat unii. S-au deschis școlile. Nu e bine au sărit aceeași. E o nebunie! Ca să nu credeți că scriu prostii, uite la Firea de exemplu. În 9 martie, când era primar: „Școlile și grădinițele trebuie să fie închise, pentru limitarea răspândirii virusului!”. În 29 octombrie, când nu mai era primar: „Închiderea școlilor, o măsură injustă pentru elevi și profesori!”. Întreb și eu: de ce în 9 martie, când erau 15 persoane infectate cu Covid-19, scolile trebuie închise, dar în 29 octombrie, când s-au înregistrat 6.481 de cazuri, trebuie să rămână deschise? Vedeți vreo noimă la „despacita” (cum îi spuneau cei de la timesnewroman.ro) asta de Firea?

Nu închideți școlile că ne rămân copiii fără știință de carte. Ia să vedem. Potrivit unui raport al OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), publicat în decembrie 2018, 42% dintre copiii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional. Singurele rapoarte internaționale care scot la iveală analfabetismul funcțional sunt cele ale OCDE, făcute în urma testărilor PISA (Program for International Student Assessment). Testările au loc o dată la 3 ani, se fac asupra tinerilor de 15 ani din peste 70 de state și analizează tot felul de aspecte ale sistemului de educație, inclusiv cel al analfabetismului funcțional. Ca să fie limpede, în perioda în care a fost efectuat studiul, nici o școală din România nu era închisă.

Să nu fim ipocriți, deci. Deranjul cu închiderea școlilor este că nu au părinții cu cine să-și lase copiii, nu că le rămân copiii neșcoliți. Da, e o mare problemă pentru mulți părinți, dar ea nu se rezolvă nenorocindu-i pe alții și, până la urmă, nenorocindu-ți propriul copil. Să fim cinstiți: și acum, în pandemie, ca și înainte de pandemie, copilul care vrea să învețe, învață. În bancă sau online. Care nu vrea să învețe… poți să-l ții în școală de dimineața până seara, că tot nu învață nimic.

Așa stând lucrurile, vă întreb cum e mai bine: cu un mort, dar școlit, sau cu un analfabet funcțional în viață? Și nu vă iluzionați, nici Covid și nici moartea nu ocolesc copiii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *