In vizor

Schema de vidanjare a banilor Untold catre prietenul lui Buta, Primo Bela. SHARE a platit 96.500 de euro pe un artist prafuit

Ziar de Cluj a dezvaluit inca de acum doi ani ingineriile financiare pe care o gasca de tineri baieti destepti le-au creat in Cluj-Napoca, capusand in repetate ocazii banul public pe baza unor aparent inexplicabile conexiuni cu functionari ai primariei, ba chiar si cu primarul Clujului, Emi Boc. Este vorba despre Bogdan Buta, fost presedinte al Federatiei SHARE, tanarul din Aiud cu tatic sef la SRI  (acum pensionar), care a reusit sa creeze planul perfect prin care sa-si finanteze afacerile private cu bani de la primarie. Astazi va vom prezenta un nou episod din Afacerea SHARE, un tun pe care l-am denumi “untoldut”, fiindca este ca suma mai mic, dar ca semnificatie, este extrem de important, pentru ca este semnalul ca banii facuti prin Untold au inceput sa fie vidanjati spre apropiatii lui Bogdan Buta si scosi din Federatia SHARE.

Untold Festival a fost frumos impachetat in ambalajul proiectului Cluj – Capitala Europeana a Tineretului, dar dincolo de asta, este o afacere de milioane de euro, in care un ONG, pe nume Federatia SHARE, este folosit ca “tampax” financiar pentru a arunca in ceata felul in care se cheltuie banii si ajung spre entitati controlate de un grup, mereu acelasi, fie ca e vorba de asociatii studentesti, fie ca e vorba de SRL-uri.

Am demonstrat in ianuarie ca alocarea de catre Consiliul Local a 400.000 de euro catre Federatia SHARE a fost facuta in dispretul legii, pe baza de trafic de influenta si premeditare. Am demonstrat ca acesti bani au fost folositi pentru a finanta un demers privat si am aratat ca afacerea SHARE este total lipsita de transparenta. Nici unui procuror nu i s-a ridicat o spranceana pentru cele relatate de noi. Nici un organ al statului nu a devenit sensibil la “accidentele fiscale”, chipurile, facute fara stiinta, dar de milioane de euro, prin care Federatia SHARE a evitat sa se declare platitoare de TVA timp de cinci luni. Ba, de fapt, de doi ani, inca de la infiintarea ei.

O fotografie facuta de Ziar de Cluj in timpul Untold ne ramane vie in memorie, cu Bogdan Buta discutand afabil cu primarul Emil Boc si Daniel Buda. Daca ii intrebi pe fata, nici Boc, nici Buda nu stiu, vezi Doamne, de unde a aparut acest Bogdan Buta. Dar, in realitate, usile se deschid pentru el in primarie cu viteza luminii. Pentru acest baiat, vin functionari ai primariei sa lucreze vineri dupa-amiaza si nimanui nu i se pare suspect ca sute de mii de lei, de acum milioane, s-au scurs in ultimii ani spre SRL-urile si ONG-urile controlate de el.

Astazi va vom prezenta un nou episod din Afacerea SHARE, un tun pe care l-am denumi “untoldut”, fiindca este ca suma mai mic, dar ca semnificatie, este extrem de important, pentru ca este semnalul ca banii facuti prin Untold au inceput sa fie vidanjati spre apropiatii lui Bogdan Buta si scosi din Federatia SHARE.

Aceasta federatie a platit, recent, 96.500 de euro, catre European Events, adica PFA-ului nemtesc controlat de apropiatul lui Buta, Primo Bela. Adica tot aceluiasi personaj care i-a adus cu 900.000 de euro pe Avicii si David Guetta la Untold. Plata a fost semnata de Vlad Pop, presedintele SHARE, “sluga” lui Bogdan Buta, iar banii s-au dus diect in contul lui Primo Bela. Cei 96.500 de euro au fost platit pentru aducerea unui „nou-vechi” artist la Cluj, Michael Flatley si Lord of the Dance.

Tiptil si miseleste, la mijlocul lunii iulie, Federatia SHARE s-a dus la decontare cu 50% din suma.

Astfel, primaria Cluj-Napoca a decontat recent 200.000 de lei Federatiei SHARE, pentru organizarea, in luna octombrie a acestui an, a spectacolului “Lord of the Dance”, performat de Michael Flatley.

O “susanea” care ne este bagata in acest an pe gat cu motivul ca Michael Flatley are un nou concept de spectacol. In fapt, Federatia SHARE tocmai a decontat ca si in cazul Untold, catre European Events, un avans de 50% din suma totala de 96.500 de euro, care reprezinta “fee”-ul artistului, potrivit suselor Ziar de Cluj.

Lord of the Dance, acelasi spectacol prafuit, intr-o noua prezentare

Lord of the Dance a mai fost acum doi ani la Cluj-Napoca, adus tot de Buta in cadrul TiMAF, doar ca acum, acest “pseudo-act cultural” ne este prezentat ca o noutate artistica.

Este strigator la cer felul in care Federatia SHARE a ales sa nu comunice in mod transparent decontarea a 200.000 de lei pentru acest eveniment, dar si mai strigator la cer este faptul ca acesti bani au urmat acelasi traseu ca la Untold, trecand spre prietenul lui Bogdan Buta, Primo Bela, pensionarul care face evenimente de anvengura pe un PFA nemntesc. Dar foarte grav ni se pare faptul ca Federatia SHARE a platit din banii proveniti de la Untold, de pe biletele din festival, aceasta suma pentru rezervarea artistului. De ce credem cu tarie asta? Fiindca Federatia SHARE nu putea merge la decontare decat cu factura de avans gata achitata, procedura standard pentru contopistii primariei.

Din milioanele de euro produse la Untold, Vlad Pop, presedintele SHARE si servantul lui Buta, s-a gandit sa aduca un artist la fel de prafuit ca Julio Igesias.

Practic Federatia SHARE, un ONG imbracat in hainele suave ale unui proiect de tineret, s-a transformat intr-o adevarata societate comerciala cu caracter de suveica, prin care ghidoneaza sume in stanga si-n dreapta, provenind direct sau indirect din bani publici, fara sa raspunda in vreun fel pentru asta. Activitatea ONG-urilor nu intra sob incidenta Legii 544, este si motivul pentru care Federatia SHARE alege sa ne raspunda la intrebari trunchiat.
 
De exemplu, astazi, cand am cerut clarificari despre oportunitatea aducerii acestui artist si despre suma alocata (pe care noi o stiam, dar o voiam confirmata de SHARE), am primit un raspuns extrem de general, care confirma existenta “spectacolului exceptional” Lord of The Dance, dar nu ofera niciun fel de detalii despre sursa finantarii acestui eveniment.

Raspunsul Dianei APAN, PR al Capitalei Europene a Tineretului:

“Federatia Share Cluj-Napoca pregateste un program special pentru toamna anului 2015. Lucram atat la proiecte noi cat si la evenimente organizate in parteneriat, proiecte dintr-o paleta larga de domenii, ca si pana acum. Ne bucuram ca avem oportunitatea de a aduce in fata publicului clujean un spectacol exceptional – noul turneu „Lord of the Dance” ajunge in Capitala Europeana a Tineretului! Dupa 20 de ani, Michael Flatley si echipa sa prezinta fanilor din intreaga lume o reprezentatie noua, care a inregistrat deja un feedback extrem de bun din partea publicului international. Dat fiind ca spectacolele anterioare de la Cluj s-au bucurat de succes, suntem increzatori ca fanii vor aprecia si se vor bucura alaturi de noi de noul spectacol. Va fi o reprezentatie intr-o singura zi la Cluj-Napoca, in luna octombrie, despre care vom oferi mai multe detalii in perioada urmatoare. Colaboram cu echipa TiMAF pentru organizarea acestui spectacol, fiind vorba despre unul dintre cele mai importante festivaluri ale Clujului si pe care echipa Cluj 2015 si l-a asumat ca proiect prioritar inca din timpul candidaturii, in 2012.  
Va asiguram ca Federatia Share Cluj-Napoca a respectat toate prevederile legale pentru realizarea spectacolului „Lord of the Dance” la Cluj in toamna, urmand prevederile OUG 34/2006. Primaria Cluj-Napoca a sprijinit programul „Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeana a Tineretului” alocand in 2015 1,65 milioane de lei Federatiei Share Cluj-Napoca pentru cele 365 de zile ale programului. Am facut tot posibilul sa sprijinim toate proiectele si festivalurile importante ale Clujului, de la Electric Castle la proiecte studentesti si de tineret, si le multumim tuturor pentru contributia pe care o au la ceea ce inseamna Capitala Europeana a Tineretului 2015.  Toate cheltuielile care s-au realizat in acest context au fost facute urmand intocmai legile in vigoare.”

Dorian Ciubuc, organizator de evenimente cu pedigree: „Lord of the Dance nu sare de 35-40.000 de euro”

Bucuresteanul Dorian Ciubuc este un organizator de evenimente si concerte cu reputatie solida si CV impresionant. L-am contactat telefonic pentru a-i cere o estimare de pret pentru Michael Flatley si Lord of the Dance, avand in vedere faptul ca se invarte in aceasta industrie de foarte multa vreme.

“Un spectacol Lord of the Dance organizat la Bucuresti in trecutul recent nu a depasit niciodata 35-40.000 de euro. Concluziile le trageti dumneavoastra”, a declarat acesta.

Mai trebuie spus faptul ca, pe pagina oficiala a Lord of the Dance, in Cluj-Napoca sunt programate doua spectacole, unul in 8 octombrie, la Sala Sporurilor Horia Demian, si altul in 10 octombrie, la Sala Polivalenta. Turul Lord of the Dance nu se opreste la Cluj, ci ajunge si la Timisoara, Bucuresti, Brasov si Constanta. Totusi, reprezentantii SHARE spun ca trupa va avea o singura reprezentatie la Cluj-Napoca.

Schema vidanjarii banilor din SHARE

Un lucru important de mentionat este faptul ca Federatia SHARE este organizatorul evenimentului Michael Flatley & Lord of the Dance si ca, practic, in afara de decontul luat de la primarie, restul de 50% este asumat si platit tot de Federatia SHARE din fonduri proprii. Diana Apan ne-a confirmat acest lucru, dar si faptul ca SHARE va incasa respectivele bilete vandute pentru spectacol. Exact ca la Untold.

Discutam de o schema inedita prin care SHARE ofera legitimitate publica proiectelor imaginate de Buta, aruncand praf in ochii opiniei publice prin faptul ca incaseaza biletele de la spectacol. Din incasarile respective, Buta vine cu o noua idee de show, de obicei un artist adus tot de Primo Bela, partenerul si prietenul sau, prin care se plateste o suma supradimensionata catre acelasi Primo Bela, pentru niste artisti ce costa, potrivit spuselor unor mari organizatori din Romania, cu mult mai putin decat sumele anuntate la Cluj.

“Ce faceti voi la Cluj este de domeniul fantasticului. Sa platiti dublu sau triplu pentru artisti e nu numai daunator pentru piata romaneasca de evenimente, caci provenianta sumelor este din bugetul public, dar si o mare golanie comerciala. Banii aia ies din tara prin cine stie ce entitati comerciale si se impart undeva, cu sigurata. Nici un impresar de calibru mic, cum e Primo Bela, nu poate avea acces la bani publici decat daca are foarte bine unse mecanismele politice. Ceea ce s-a intamplat la Cluj cu Untold, ma refer la finantare, este unic in estul Europei”, a declarat un alt orgaizator bucurestean de renume, care doreste sa-si pastreze anonimatul.

Concluzii

Emil Boc, lipsa de transparenta, milioanele de euro din jocul SHARE

Federatia SHARE ruleaza milioane de euro si nu da socoteala pentru asta. Emil Boc gireaza cu numele sau Untold, gireaza si lipsa de transparenta si nu da socoteala pentru asta. Acesti oameni ascund lucruri de luni de zile. Ascund sume, ascund cheltuieli, se feresc intr-un mod suspect sa fie transparenti si nimanui din Cluj nu i se pare anormal acest lucru. Noi am tras destule concluzii, destule semnale de alarma. Dumneavoastra, cei ce compuneti opinia publica, mai existati?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *