Din oras

"SaViiSaVezi", magazinul cu personalitate in care se gasesc doar lucruri manufacturate de mestesugari romani

Ea e din Constanta, el din Bucuresti si au ales sa se mute la Cluj si sa sa inceapa o noua viata. Astfel, Catalin Donea si Iuliana Bucataru au decis dupa multe peripetii sa dea restart vietii lor si sa construiasca ceva frumos din pasiunea comuna pentru lucrurile hand-made. Asa s-a nascut si magazinul „SaViiSaVezi”. Planul lor este sa colaboreze cu cati mai multi artisti locali si mestesugari, astfel incat, sa dea valoare produselor fabricate local. In aparenta, micul lor magazin de pe bulevardul 21 Decembrie e doar un loc de unde poti sa cumperi cadouri. Abia, dupa ce mergi si vezi iti dai seama ca locul e o carte cu povesti. Povesti ale artistilor si povesti ale obiectelor. Multe dintre ele sunt reconditionate si poarta in spate chiar o istorie mai lunga decat cea a vizitatorilor. 

Catalin si Iuliana au inceput mica afacere prin a renunta complet la viata lor anterioara. Au hotarat sa faca o excursie vizitand targuri din toata tara, ceea ce a fost, spun cei doi „un traseu nebunesc” in urma caruia au cunoscut oameni frumosi si creativi. Din acest motiv au ales si Clujul ca spatiul al „SaViiSaVezi”.

„Noi nu suntem din Cluj, este o poveste mult mai lunga in spate. Am dat un restart vietilor noastre. Inainte de asta, eu am fost plecat din tara si m-am intors de abia in iunie, iar Iuliana a lucrat intr-o multinationala in calitate de specialist in achizitii. Iuliana e din Constanta, eu din Bucuresti si am venit in Cluj. Ne place foarte mult orasul, e multicultural si e locul in care credem ca avem si sursele de inspiratie”, povesteste Catalin Donea.

Planul celor doi este ca afacerea lor sa se extinda la nivel national, sa valorifice colectia de lucru manufacturat inclusiv in orasele lor natale. Pentru a invata, insa, cat mai multe despre diverse mestesugarii au facut un traseu prin tara, iar surpriza lor a fost sa descopere adevarate comunitati de artisti in care fiecare incearca sa fie cat mai original. Constienti de valoarea artistilor din Romania, cei doi se bucura de a-i fi cunoscut pe cativa dintre ei.

„Stilul pe care ni l-am dorit initial a fost stilul eco-rustic-contemporan. E destul de dificil, e un proiect de durata pe care in continuare il urmarim, dar, in momentul de fata, nu avem posibilitatea sa deschidem un magazin doar cu produse de acest tip. E un proces in desfasurare, poate si un an de zile va dura pana vom aduce magazinul la stadiul pe care ni l-am dorit initial”, explica Iuliana Bucataru, viitoarea sotie a lui Catalin.

De altfel, cei doi se completeaza unul pe celalalt in discutia despre lucrusoarele pe care au reusit sa le aduca in magazin. Au pus atat de mult suflet in „SaViiSaVezi”, incat magazinul insusi pare ca are propria personalitate, marturiseste Catalin.

„Magazinul trece printr-o metamorfoza si asta este un lucru bun, nu stagneaza. Efectiv, e ca o entitate, iar, la un moment dat, Iuliana spunea ca are personalitatea lui proprie, distincta de a noastra. Ceea ce isi doreste el, aia face. Au fost momente in care efectiv am intarziat cu deschiderea lui din varii motive si atunci Iuliana a spus ca magazinul are personalitatea lui si atunci cand vrea el, atunci se deschide”, isi aminteste acesta cu drag.

Numele micului lor proiect a fost inspirat de o iesire cu prietenii. Fiind adoptati de gasca lor de la Cluj, un prieten le-a cantat in acea seara „M-am suit in dealul Clujului”, rememoreaza Catalin.

„Numele s-a nascut in urma unei povesti frumoase. Eram la restaurantul unor foarte buni prieteni de-ai nostri. Suntem o gasca foarte vesela si foarte faina si, stand asa de vorba si povestind, unul dintre ei a inceput „stiti, voi ati venit acum la Cluj, iar noi trebuie sa va facem training, sa va dam meditatii hai sa va cant acum ceva specific”. Si a inceput sa ne cante mult cunoscuta piesa „M-am suit in dealul Clujului, sa vii sa vezi” si de aici ne-a venit ideea”, explica el razand. 

Colaborari cu artistii locali. Sticla-tablou si mobilierul-tablou

Colaborarile cu artistii i-au determinat sa reuneasca o diversitate de obiecte, toate lucrate manual pentru ca ei doresc produse trecute prin mana omului, unde procesul tehnologic e cat mai redus. Doi dintre artistii cu care colaboreaza sunt Camelia si Irinel Cogalniceanu, ambii artisti pasionati de prelucrarea sticlei. In octombrie, Iuliana si Irinel au castigat locul I pentru creatie artistica cu o combinatie intre sticla si lemn, spune Catalin.

„Camelia Cogalniceanu este un artist care ne reprezinta la concursuri internationale si nu e recunoscuta, din pacate, pe masura realizarilor pe care le aduce in tara. Acum, recent a castigat un premiu in tara. De altfel, ea este recunoscuta in domeniul sticlei, are o traditie. Acestea sunt sticle remodelate ca sa nu le spun reciclate. Fiecare are o forma spontana, unica dupa cum se poate vedea”, arata Iuliana.

Mai mult, Camelia Cogalniceanu opteaza pentru o tehnica de fuzionare a sticlelor, ceea ce face ca produsul finit sa devina un adevarat tablou. Printre rafturi se remarca mai multe obiecte din sticla, la fel de ingenios decorate si cu diverse functionalitati, de la tablou, la suport pentru pahare sau lumanari.

Iuliana se plimba cu drag printre lucrurile din magazin si se opreste asupra unei cutiute pline de coliere. Le ia in mana, sunt printre preferatele ei pentru ca si acestea poarta cu ele o poveste.

„Mai avem si caciulile dacice si colierele crepundia, care, personal, imi plac tare mult. Se zice ca in perioada romana cine avea un lant cu cat mai multe pietricele, ele faceau mai mare galagie si aduceau mai mult noroc”, explica ea, facandu-le sa sune.

De asemenea, ei au o colaborare si cu Ana Gruia care este istoric si lucreaza la Muzeul Farmaciei. Aceasta are cateva tablouri si diverse accesorii din piele, de la cercei pana la auto lupul, care se asaza la oglinda automobilelor. Pe un alt perete, vase de lut cu un colorit aparte isi asteapta cumparatorii.

„Mai multi artisti au facut un mic lant de afaceri, un cuplu se ocupa de vanzare si de analiza de pe piata, ce ar dori clientul si au un atelier in care fac efectiv vasul de lut. Mai apoi, in functie de stiluri, le picteaza, le trimite la cineva, daca au nevoie de un anumit stil. Acesta se numeste Domnita pe bicicleta. Avem si Notele muzicale, Colectia Liana, Colectia Ikebana”, informeaza Iuliana.

Toate lucrusoarele din magazin arata ca orice se poate picta. De la brauri si saluri pana la lumanari. Nu lipsesc nici casutele din lut, in miniatura, reprezentari ale unor cladiri cunoscute precum casa lui Vlad Tepes, bojdeuca lui Creanga, Saru Dornei sau  o casa boiereasca din Bacau, urmand ca aceasta colectie sa fie completata de varianta casei lui Matei Corvin, informeaza cei doi. 

Printre altele, cei doi au si piese de mobilier, unele dintre ele reconditionate si cu o istorie de peste 150 de ani in spate. Artistul care se ocupa de pictarea si reconditionarea mobilierului este Felix Albus din Cluj, un pasionat al acestui domeniu.

„Rama oglinzii e putin atipica, eu nu am mai vazut o rama cu asemenea forma. Este reconditionata, de Felix Albus, cel care picteaza pe mobilierul de la noi din magazin. Ne povestea la un moment dat ca a gasit-o uitata, murdara si plouata, statea rezemata de un copac intr-o curte, la fel si cu masuta. Iarasi, a reconditionat si maresalul care are peste 150 de ani si masa pe care sunt vasele din ceramica. Felix e un fel de salvator, vede in orice si oriunde un lucru bun de valorificat”, il descrie Catalin.

Pe principiul reciclarii si al salvarii produselor care pot fi salvate, cei doi creeaza in micul magazin un mozaic de istorii, designuri si forme, toate obiecte lucrate manual in tara. La fel este si cazul covoarelor din lana naturala in posesia carora au intrat prin colaborarea cu Asociatia Textilia. 

„Noi ne-am intalnit cu Tibi de la Textilia chiar la inceputurile noastre, e tot printre primii colaboratori. L-am intalnit la un targ in oras si mi-au placut foarte mult lucrurile lor. Am stat putin de vorba si intre timp relatia s-a dezvoltat din ce in ce mai mult. Aceste covoare fac parte dintre produsele care se pot customiza undeva spre nivelul maxim. Se poate alege orice culoare, orice dimensiune si sunt facute dupa o tehnica speciala. E interesant ca sunt facute de catre oameni din localitatea Sic, recunoscuta pentru ca pastreaza traditiile vechi cam cel mai bine din tara, e ca o mini enclava, o comunitate traditionala foarte bine conservata, foarte greu a patruns acolo ceva modern”, povesteste Catalin Donea. 

Mai mult, adauga Iuliana, ceea ce e impresionant e ca „aceste covoare sunt facute de persoane in varsta, de bunicute care au dus aceasta traditie din generatie in generatie”. Pe viitor, cei doi isi propun sa continue colaborarea cu mestesugarii de pana acum, mai ales in materie de ceramica.

„Primele produse pe care le-am ales sunt create de Mariana Serban si Cristi. Pe viitor am vrea sa colaboram foarte tare cu Cristi pe partea de ceramica, deoarece Cristi creeaza niste piese din ceramica folosind ceva tehnici foarte vechi, undeva ingropate adanc in istorie si are o tehnica fabuloasa de a se juca cu texturile. Amandoi, si Cristi si Mariana au inceput ca un hobby si la un moment dat si-au schimbat efectiv tot apartamentul, l-au transformat in atelier ca sa se plieze pe ritmul lor”, completeaza Catalin.

In timp, ei spera sa creeze relatii de durata cu clientii lor. Catalin si Iuliana nu cred ca acest schimb de arta ar trebui sa se limiteze doar la partea comerciala, intrucat, spun ei, acesta „necesita o anumita stare, e un schimb de energie, transmitem un mesaj, aici sunt lucruri frumoase care ar fi putut ajunge la gunoi, dar au devenit produse de design”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *