In vizor

Șase familii din Apuseni condamnate la izolare. Autoritățile își pasează vina, incapabile să construiască un podeț de aproape un an

După ce o viitură a distrus la mijlocul lunii ianuarie singura cale de acces, un podeț, a șase familii aflate în comuna Mărgău, birocrația le-a condamnat la izolare. Lipsa de comunicare dintre autorități și termenii neagreați din procesul verbal de constatare al Comisiei Județene pentru Situații de Urgență face ca în prag de iarnă, și cel mai probabil până în primăvara anului viitor, 12 persoane să rămână în imposibilitatea de a ajunge la serviciu sau la școală. Mai mult decât atât, în urma unui control al Gărzii de Mediu efectuat în această săptămână, Primăria Mărgău a fost sancționată cu amendă pentru lucrări fără autorizație, sub amenințarea că nu le va mai fi emisă autorizația de construire a podului.  

La începutul lunii ianuarie a acestui an, 12 locuitori din comuna Mărgău, judetul Cluj, au rămas izolați. Podul care făcea legătura între cele 6 familii și DJ108C, s-a dărâmat în urma unei viituri produse pe Someșul Cald. De atunci și până în prezent, cei 12 localnici sunt în continuare izolați, singurul acces la drum fiind un podeț îngust, insuficient pentru necesitățile celor din zonă. Pentru că iarna se apropie cu pași repezi și condițiile meteorologice nu mai permit refacerea podului, localnicii, în majoritatea lor oameni în vârstă, sunt în pericol de a rămâne o iarnă intreagă fără căldură și fără servicii medicale. Autoritățile locale și județene se încurcă de 10 luni în hârtii, fără a fi găsită o explicație logică de ce cu banii alocați, fondul de rezervă și o licitație făcută încă din primăvară nu s-au demarat lucrările.

„În urma ploilor abundente din 10.01.2016, în localitatea IC Ponor, și datorită acumularii unui pod de gheață, s-a produs surparea și distrugerea culeei drepte a podului de peste Valea Bătrânii, ceea ce a dus la prăbușirea podului […]. Este necesară execuția unui nou pod, precum și regularizarea văii și execuția de apărări de maluri. Evaluarea pagubelor produse și implicit a cheltuielilor necesare execuției lucrărilor precizate, vor fi efectuate de către Primaria Mărgău”, se mentionează în procesul verbal constatator.

Potrivit reprezentanților primăriei Mărgău, Consiliul Județean a boicotat în mod consecvent și total abuziv eliberarea actelor necesare demarării învestiției, interpretând procesul verbal de constatare a pagubei. În opinia reprezentanților CJ Cluj, „Pericol Public” nu are aceeași însemnătate cu „Pericol pentru persoane”.

„S-a trimis situația la Consiliul Judetean de cel puțin patru ori și abia a patra oară a fost soluționat, adică băgat în seama acest caz. La urmă, spuneau ei că în documente s-au facut formulari greșite, că noi trebuia să scriem „pericol public” și am scris „pericol pentru persoane”. S-a facut și acea modificare, după care am trimis din nou documentația la Consiliul Județean. În condițiile în care avem toate avizele, avem toate demersurile făcute, primarul a întrebat ce se întâmplă cu autorizația de construire, la care Consiliul Județean ne-a răspuns că e un cuvânt lipsa în documentație și că încă nu se poate. Asta înseamnă că ei intind povestea, că nu vor să se facă acest pod. De la Consiliul Județean mai trebuie autorizația de construcție. Noi avem tot. Avem avize, proiect etc iar autorizația de construire încurcă eliberarea și demararea lucrărilor. Ne tot bagă diferite motive.Vine înghetul și nu mai putem face nimic. Acolo, în octombrie începe să ningă și atunci podul când o să îl mai facem? Sunt oameni care stau acolo izolati. Dacă, Doamne ferește, ia foc o casă, pompierii nu pot intra. Se îmbolnăvesâște cineva, ambulanța nu poate intra acolo. Primele documentații depuse le-am trimis de patru ori și abia atunci au fost primite. Apoi ne-au pus să modificăm de fiecare dată. Acum nu știu ce au de gând să facă. O să luăm aceeași hârtie și o să o trimitem din nou. Aceeași hârtie am mai trimis-o o dată prin mail și au declarat că nu au primit-o. Asta e situația. Noi am primit și mai puțini bani de la C.J. și am refăcut proiectul ca să se încadreze în acei 300.000 de lei. Acum podul stă la chemerul Consiliului Județean, într-o singură autorizație de construcție. Ei nu o să recunoască niciodată ca nu au primit de la noi documentația”, a declarat viceprimarul comunei Mărgău pentru Ziar de Cluj, la începutul lunii septembrie.

După plimbatul hârtiilor și joaca de-a „uite documentația, nu e documentația”, în teren s-a demarat organizarea de șantier. Colac peste pupăză, reprezentanții Gărzii de Mediu, la sesizarea Agenției de Mediu au descins în comună și au verificat situația reală. Cum la fața locului, în zona unde de 10 luni podul a fost luat de viitură, s-a demarat organizarea de șantier, Garda de Mediu a dispus încheierea unui proces verbal de constatare și a amendat Primăria Mărgău pentru lucrări fără autorizație.

 „Azi (joi) au venit cei de la Garda de Mediu să ne amendeze pe motiv că cineva a turnat două roabe de beton de o parte și de alta a pârâului. Consiliul Județean nu au eliberat autorizația de construire, iar acum cei de la Agenția de Mediu  ne-au spus că nu ne mai dau aviz că s-a demarat lucrarea. O fost inginerul Alex Mișca. El a scris acolo că nu mai îmi dau avizul. Ce lucrare s-a demarat? Nu s-a demarat nimic, dar se încurcă în hârtii și vor lăsa acei oameni fără pod. Vine iarna și oameni aceia vor rămâne fără pod. Banii se vor pierde. Nu am putut da ordinul de începere al lucrărilor pentru ca e logic că din moment ce nu am autorizația nu pot face așa ceva, că nu mă pot risca să mă trezesc cu un proces penal”, a declarat Petre Ungur, primarul comunei Mărgău.

Reprezenanții Consiliului Județean au afirmat că documentația în vederea eliberării autorizației a fost depusă abia în cursul zile de joi, dar tot incompletă, deoarece lipsește acordul de la Apele Române.

„Ieri nu am fost prezent in instituție deoarece am participat la o ședință a Comisiei de Monumente. Din câte m-au informat colegii mei, documentația a fost depusă abia ieri. Le mai lipsește avizul de la Apele Române și dacă o vom primi, în cursul zilei de luni, vom elibera autorizația”, a declarat Claudiu Salanță, arhitectul județului Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *