Angajatii Curtii de Conturi Cluj obtin, in fiecare an, venituri substantiale. Auditorii publici externi castiga, in medie, 60-80.000 de lei pe an, iar sefii trec de 100.000 de lei. Este si exemplu lui Ioan Gherasim, seful Oficiului Regional de Audit Cluj, care a obtinut, in 2012, venituri salariale de peste 105.000 de lei de la institutia statului.
Ioan Gherasim, sef al Oficiului Regional de Audit Cluj, are in posesie cinci terenuri. Anul trecut si-a construit impreuna cu sotia lui o casa de 240 de metri patrati, in Cluj-Napoca. Tot in 2012, a vandut o casa de vacanta cu 100.000 de lei si actiuni la Banca Transilvania, in valoare de 10.00o de lei. Pentru functia ocupata, de sef de oficiu, Ioan Gherasim a castigat, anul trecut, peste 105.000 de lei.
Gherasim este angajat si la Universitatea “Bogdan Voda” din Cluj-Napoca, de unde a castigat anul trecut 4.600 de lei.
Radu Alexandru Rosu, directorul Camerei de Conturi a judetului Cluj, detine doua autoturisme Ford, potrivit declaratiei de avere. La capitolul “cladiri”, acesta isi construieste o casa de vacanta in prezent si mai detine o casa de locuit in Cluj-Napoca. De asemenea, directorul Camerei de Conturi Clujare in posesie si doua terenuri in intravilan, unul in Cluj-Napoca si unul in localitatea Ciucea.
Rosu a castigat, anul trecut peste 72.000 de lei pentru functia de director al Camerei de Conturi.
In ceea ce-l priveste pe directorul adjunct Lidia Lipovan, aceasta are depozite bancare de peste 150.000 de lei si 3.000 de euro. Potrivit declaratiei de avere, ea a castigat anul trecut 70.000 de lei de la institutia statului. Directorul adjunct mai detine un apartament in Cluj-Napoca.
Nici pentru cele cateva zeci de auditori publici externi situatia nu sta prost. Angajatii Curtii de Conturi Cluj au avut venituri chiar de peste 100.000 de lei, in 2012. Consilierul juridic Oana Moldovan a fost platita, anul trecut, cu peste 45.000 de lei.
Camera de Conturi Cluj are, potrivit organigramei, 32 de angajati.