Când vorbim despre spiritul public și despre cooperare la români să nu uităm că 60% dintre concetăţenii noştri sunt total neinteresați de problemele lor locale (“nu-s dom’le de aici, sunt din altă localitate, ce mă tot întrebi?); că 85% dintre români nu s-au implicat vreodată în rezolvarea unei probleme locale, altfel decât mergând la vot șamd. Şi, cum e turcul e şi pistolul (mă rog, sacul şi petecul): în proporție de 70%, autoritățile locale acționează reactiv, nu preventiv. Totul este la nivelul „lasă-mă, să te las”. Dacă “acasă” la noi suntem total neimplicaţi, ce aşteptări putem avea la nivel național, de unde ni s-ar putea da o bună guvernare? Vrem “schimbarea clasei politice”…, dar pe noi cine ne schimbă? Doar “clasa politică” nu vine din afara societății, ci din interiorul ei. “Clasa politică” e nașpa din simplul motiv că societatea este la fel de nașpa. Să luăm primarul tipic din România care “dă” în preajma campaniei electorale pâine şi circ și să-l punem primar într-un orășel din Statele Unite ale Americii – vor cere cetățenii de acolo manele şi mici în campania electorală, sau dezbateri pe problemele comunităţii? În primul rând, dezbateri.
Acum să-l aducem la noi pe primarul din orășelul american – vor dispărea manelele și grătarele electorale şi vor fi înlocuite cu dezbateri? Nici vorbă. Comportamentul de “ce dai” există nu din cauza primarului, ci din cauza „aşteptărilor” populației. „cer şi ţi se va da”.
Lege fără autoritate nu se poate. În schimb se poate (și-am avut parte de) autoritate fără de lege. Iar “Autoritarismul nu supraviețuiește decât acolo unde există servilism”. Și-atunci, de unde resursa de servilism? Din lipsă de educație, de valori, din lipsă de bici pe spinare și de chitanțier pentru amenzi? Eu am văzut străini, care la ei acasă n-ar îndrăzni să zică nici pâs, dară-mi-te să miște în fața autorității (legii), urcându-se în România beți turtă la volan și zicând că nu-i nici un motiv de îngrijorare – și nu erau români plecați în Străinezia… Înseamnă că au învățat rapid că la noi legea o aplică niște oameni care nu o respectă, oameni obișnuiți să-și completeze veniturile exploatând faptul că țin legea în vârful pixului. Organele statului sunt obediente că așa au fost educate: că nu există promovare pe merit în societatea românească, ci numai pe pile, cunoștințe și relații. Că cei care promovează vreau slugi incompetente. Deci, de la cei care fac numirile în dregătorii pornesc majoritatea mizeriilor cotidiene. Cum v-am mai spus: principala sursă de corupție, incompetență, impostură și servilism sunt partidele politice, modul lor de alcătuire: de la promovarea interioară pe bază de servituți, nu pe competențe.
Vedem ce se întâmplă la fiecare schimbare de structură politică. Azi, Sică Mandolină se bucură de “depesedizarea” pe care o face în instituţiile statului. Mâine vine “Cumpăraşu” şi face “depenelizare”. Şi tot aşa, ne vom învârti în cercul vicios al unui război prin care aceşti infantil ajunşi în politica înaltă lasă instituţiile statului fără memorie.
Am avea nevoie de o lege nouă a funcționarului public și a instituțiilor publice prin care să se interzică partidelor care câștigă puterea guvernării să considere funcțiile publice drept proprietate personală și rezervor de răsplată a incompetenților lor. O lege care să garanteze memoria instituțională a acestor instituții ale statului și care să garanteze că acestea nu vor fi târâte în scandalurile electorale zilnice ale politicienilor. Funcționarilor trebuie să li se dea șansa de a fi apolitici – iar schimbările în instituțiile publice să se facă de la un anumit nivel în sus, iar cei puși în funcții politice să fie conștienți că rămân în funcție atâta timp cât rămâne partidul la putere – iar numirea politică nu-i exonerează de rigorile legii. Și-aici intervine necesitatea unei legi a responsabilizării celor care controlează și aplică legea, prevederile legii șamd – aceștia să răspundă exact cu valoarea în ani și în bani în locul sau alături de cei pe care i-au favorizat sau nedreptățit.
În concluzie, de la lipsa de indignare în fața unor nedreptăți evidente (capul plecat, sabia nu-l taie), până la lipsa de implicare în trebuirile cetății (numai cine nu muncește, nu greșește; nu te băga unde nu-ți fierbe oala), egoismul și invidia (să moară și capra vecinului), sunt cele care au nenorocit România. Să nu dăm vina numai pe partide până nu ne uităm în oglindă!
Şi, gata!