Rautacisme

18 grade afară, muncitorii în tricou montează patinoarul în Centru

„18 grade afară, muncitorii în tricou montează patinoarul în Centru”, a constatat un clujean, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.

Iar muncitorii nu montează numai patinoarul, au adus chiar și bradul de Crăciun și au împodobit copacii din Piața Unirii cu o densă rețea de luminițe.

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, un eveniment anemic, eclipsat de târgurile altor orașe (de pildă, de cel din Sibiu), se va desfășura anul acesta între 22 noiembrie și 31 decembrie. Primăria nu face rabat de la asemenea evenimente festive, așa cum face de la adevăratele sale responsabilități: asigurarea unei infrastructuri decente la nivel de oraș.

Nu avem parcări, stăm în Cluj bară la bară, dar vom avea, în curând, patinoar, brad și târg de Crăciun, „în toiul verii”, în noiembrie.

Pâine primesc cei care îl țin pe Emil Boc în funcție prin votul lor – pensionarilor primarul le oferă gratuități, să se dea cu autobuzele nelimitat, au chefuri anuale organizate de Primărie, tinerii primesc periodic bacșiș câteva mii de lei pentru bunele rezultate școlare, de parcă nu ar învăța pentru viitorul lor, ci pentru Primărie ș.a.m.d.

Circul îl primim toți, vrem, nu vrem: Untold, pleiada de festivăluțe și alergări citadine de vară, pseudo-târgul de Crăciun din iarnă și alte asemenea artificii, sub al căror preș este ascuns rahatul unui oraș care în curând se va gripa sub presiunea valului de noi locuitori, cărora Primăria nu le asigură o infrastructură de transport adecvată.

Clujul arde, iar primarul se dă cu patinele, mințind de îngheață apele patinoarului, pe la posturile de radio locale prietenoase, că va face zeci de parkinguri și alte maiestuoase construcții publice. Va face un… brad. Cu moț!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *