După 32 de ani de la „Loviluţie”, nu știm – printr-o sentinţă corectă a Justiţiei noastre extrem de corecte numai cu populimea, nu din ce credem noi (că, mai nou, a crede e insultă şi calomnie), unde a dispărut patrimoniul PCR, al sindicatelor, al UASCR, al UTC. Numai dacă răsfoim arhivele diverselor TOP-uri Capital (50, 100, 500, 1000) mai putem reconstitui tunurile pe care le-au dat primii milionari ai României în frunte cu securiștii.
Fără aportul lor la jaful generalizat la care a fost supusă România altfel am fi vorbit în prezent despre viitorul nostru şi al copiilor noştri. Însă acum ne uităm după cele 4 sau 5 milioane de Români care au luat calea bejaniei, cu traista-n băţ, să scape în străinătate de invadatorul securisto-politic aflat în misiune specială de jaf în România de peste trei decenii.
Avocatul Poporului Renate Weber a sesizat în urmă cu câteva zile Curtea Constituțională a României pe marginea noii legi a tinerilor care, în esență, deschide drum liber jafurilor din fostul patrimoniu al UTC, administrat în prezent de fundațiile de tineret. Administrate, la rândul lor, de către urmaşii celor care le-au muls şi înstrăinat în ultimele decenii.
În sesizarea de la CCR se afirmă că înstrăinarea destinației patrimoniului fundațiilor pentru tineret poate duce la „interpretări arbitrare care pot avea ca efect schimbarea totală a destinației bunurilor (…) spre exemplu în scop comercial“. Ceea ce s-a tot întâmplat şi până acum. Acum doar se „legalizează” jaful.
Căci legea emisă de Şparlamentul României nu face decât să „spele”, dând „spoială de legalitate” unui lung șir de ilegalități operate de cei care au spoliat în interes personal fundațiile pentru tineret de-a lungul a 32 de ani.
Păi, încă din primii ani post-decembriști, locațiile fundațiilor și-au schimbat destinația, fiind transformate în cluburi de noapte, restaurante, cafenele, case de amanet, sedii pentru jocuri de noroc. N-au adăpostit acele locaţii alte activități „culturale, de simpozioane, de conferințe, de biblioteci”, în afara dansurilor populare la bară, simpozioane despre păcănele şi răsfoit de bibliorafturi de mastică şi „Fetiţe-n iarbă”.
Aşa şi-a ademenit turma de votanţi Frontul Salvării Naţionale: cu circ (şi mai puţină pâine) din pomeni care au sărăcit statul cu miliarde de dolari.
După decembrie 1989, oriunde a fost câte ceva de muls, de jefuit, de însușit, dăm peste câte un cirac de-al lui Ion Iliescu. Nu există devalizare națională care să nu se fi petrecut sub oblăduirea sa, sau a vreunui pupil de-al lui. De la patrimoniul național până la solul și subsolul României, trececerea „bunului întregului popor” către buzunarele găștii sale s-a petrecut cu Legea pe Lege călcând. Toată lumea știa că se fură – noi, jurnaliștii scriam, atrăgeam atenția, dar eram în situația „câinii latră, caravana trece”; nimeni nu a luat nici o măsură. Cum să ia din moment ce întreaga Românie era prizonieră a intereselor de genul „fură ei, furăm și noi”.
Președintele Ion Iliescu și-a asigurat victoria zdrobitoare din 20 mai 1990 cu 85% din voturi nu doar în virtutea sloganului „Iliescu-apare/soarele răsare“, „Iliescu te iubim/că ca tine nu găsim” (sic!), ci prin trucuri legislative. Primul dintre ele a fost un decret-lege prin care averea UTC trecea în proprietatea fundațiilor pentru tineret, care s-au înființat rapid în fiecare județ și în București. Sute de case de odihnă și agrement, case de cultură, cluburi, hoteluri au trecut în patrimoniul fundațiilor foștilor uteciși. În plus, cele peste 50 de milioane de dolari care se aflau în conturile bancare ale tineretului comunist au fost împărțite între aceste grupări ale tinerilor.
Apoi a emis Decretului-Lege nr. 61 din februarie 1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către chiriași.
Prețurile cu care acestea au fost cumpărate erau derizorii. În felul acesta, jumătate din populația României a fost împroprietărită, ajungându-se să fim un popor de proprietari, primul în Europa.
Ulterior, tot Iliescu a trecut prin parlament legea retrocedării caselor naționalizate, care de fapt s-a adresat foștilor securiști, milițieni cu multe stele pe umăr, activiști care au pus mâna pe vile de sute de mii sau de milioane de dolari.
Noii activişti ai noilor „fundaţii de tineret” au devenit agenții electorali ai FSN. Serviciu contra serviciu. Ulterior aceşti activişti s-au deversat şi în organizația de tineret a partidului. De aici până la a fi aleși parlamentari sau numiți în structurile guvernului nu a fost decât o aruncătură de băț.
Toate acestea sunt năravuri fesenisto-pedeliste, transmise actualilor pesedisto-penelişti.
La fel ca atunci, şi acum, patrimoniul fostului UTC (ce nu s-a „furgăsit” deja), este administrat de „fundații”-fantomă care nu au mai avut o adunare generală de ani de zile. Clădirile sunt închiriate la prețuri modice în actele contabile iar „investitorii“ împart prada cu „tinerii” din conducerea acestor așezăminte foste comuniste. Abia acum se luptă Justiţia, dar nu prea tare, să nu obosească, cu ex-sindicalistul Rădoi de la Metrorex, fost şparlamentar PSD – dar nu pentru aportul la înstrăinarea patrimoniului sindicatelor, ci pentru nişte spaţii comerciale din subsolurile metroului bucureştean.
Agenții imobiliare, ateliere de croitorie, magazine de confecții second-hand, săli de fitness, restaurante sau bodegi, cluburi de noapte – toate acestea au fost și sunt în continuare o vacă de muls pentru „tinerii” urmaşi ai descurcăreților „tineri” din anii 90.
Revin şi afirm, cu cifrele pe masă: numai patrimoniul sindicatelor la momentul 1989 era substanțial și, cel mai important, lăsat de izbeliște. Vorbim despre 4,7 milioane de lei (în sute din acelea cu Bălcescu pe ele) şi de 2,7 milioane de dolari – bani cash, aflați în conturi. Vorbim despre baze turistice aflate în 17 stațiuni, despre 54 de case de cultură, sute de clădiri, terenuri și multe altele. Toate acestea aparțineau „clasei muncitoare” în anul 1990 – erau bunuri ale întregului popor, adică ale tuturor și ale nimănui.
Oricum românii erau preocupați să-și ia rația de libertate, nu să fie atenți la buzunarele proprii, să nu fie buzunăriți.
O simplă evaluare la zi a acestor bunuri (unele stricate, altele pierdute) ar ajunge la 5 sau 6 miliarde de euro. Şi vorbim numai despre sindicat, nu şi despre ce aveau UTC şi PCR ca active şi pasive.
Atâtea bunuri nesupravegheate au atras atenția vulturilor sindicali – creatorii de confederații care au preluat, în mod abuziv, patrimoniul sindicatelor din perioada comunistă. Ei și ai lor, ca președinți ai acestor confederații, prin acte false, au susținut că acestea ar fi „moștenitoarele” patrimoniului și l-au însușit ca la carte (dar nu Codul Penal – cu acea carte s-au şters la fund) și au început să-l înstrăineze.
Președinții confederațiilor sindicale din anii 90, Miron Mitrea, Victor Ciorbea și Bogdan Hossu au semnat, fără să aibă această calitate, acte prin care se declarau administratorii bunurilor Uniunii Generale a Sindicatelor din România.
Dar hoția nu s-a produs fără complicitatea guvernelor din acea perioadă – Roman, Stolojan și Văcăroiu (oamenii lui Ion Iliescu), care au închis ochii la această fraudă imensă.
RECAPITULARE: Odată cu desfiinţarea PCR sau UTC toţi puturoşii şi şpăgarii din intreprinderile regimului comunist s-au refugiat prin fundaţii pentru tineret, sindicate sau prin partide. Când foştii proletari nu ştiau încă ce se întâmplă în „noua orânduire” capitalistă, activiştii mărunţi se refugiau din calea muncii în sindicate, federaţii şi confederaţii, organizate în funcţie de interesele liderilor şi de împărţirea patrimoniului UTC, PCR şi UGSR.
Iar în aceste zile şparlamentarii ne învaţă cum SĂ JEFUIM FRUMOS, numai sub protecţia politicului. Căci noua Lege a „tineretului” doar spală trei decenii de jaf sistematic asupra patrimoniului UTC, PCR şi al sindicatelor