Editorial

S-AU DISTANȚAT, DAR AU ȘI INTONAT

Scris de 210

A căzut tot internetul în admirație pentru credincioșii catolici din Miercurea Ciuc. Cât de disciplinați au fost, cum au respectat distanțarea socială, cât de bine a fost organizat totul.

Îmi dau și eu jos jobenul imaginar în fața lor. Bravo, doamnelor și domnilor! Bravo pentru normalitate, că n-au făcut nimic ieșit din comun.

Suntem atât obișnuiți cu nerespectarea regulilor, încât ne minunăm ca proștii de ceva firesc.

Wow, ce lecție ne-au dat oamenii din Miercurea Ciuc! Uite, dom’ne că se poate! Spunem asta, apoi revenim la înghesuiala din magazine, cum îi șade bine românului. Că ce ne mai place când ALȚII respectă regulile, de parcă o fac și în numele nostru. Iată, există și enclave de normalitate în țara asta, să le sărbătorim, apoi să ne vedem de ale noastre.

Ei bine, eu refuz să mai sărbătoresc normalitatea. N-o să mă închin la unul care nu trece pe roșu. N-o să-i ridic statuie unuia care nu dă șpagă. N-o să-l ridic în slăvi pe unul care s-a abținut de la furt. Când vom înceta să mai sărbătorim normalitatea, vom intra în normalitate.

Pe de altă parte, că există și o altă parte despre care nu prea vorbește nimeni, la finalul slujbei din Miercurea Ciuc s-a întâmplat un alt gen de distanțare. Una de statul român. Toți credincioșii ăia disciplinați, ridicați în slăvi pe internet, au ascultat imnul Ținutului Secuiesc și al Ungariei. Pentru asta nu i-a mai lăudat nimeni.

Păi ce facem? Pe de o parte suntem niște exemple de cetățeni responsabili, iar pe de alta sfidăm statul român? „Preotul Darvas-Kozma József a mulţumit instituţiilor statului pentru implicare şi pentru că au reacţionat la dorinţa oamenilor şi a precizat că este un moment plin de bucurie şi linişte sufletească.”

A mulțumit instituțiilor statului român, iar în semn de recunoștință s-au intonat imnurile Ținutului Secuiesc și al Ungariei. Ce frumos! Ce oameni minunați! Mai rar așa gest de iubire față de țara în care trăiesc. Este cunoscut faptul că orice român, când vrea să se simtă patriot, își toarnă o barcz palinka, mănâncă un gulyas și ascultă imnul Ungariei. Încă de pe vremea dacilor avem tradiția asta, doar se știe că dacii unguri au fost primii în Dacia. Deci, mai ușor cu admirația pe scări, că nu e prima dată când Ținutul Secuiesc sfidează statul român.

Apoi, avem avem exemple de disciplină și în cazul ortodocșilor, deci hai să n-o tot băgăm pe asta că doar la catolici se poate.

Jurnalistul Florin Neguțiu a pus pe facebook poze de la Patriarhia Română, de la slujbe ortodoxe din Cluj, Prahova sau Brăila, în care se vede aceeași disciplină ca la Miercurea Ciuc.

Da, sunt excepțiile, nu regula. Da, în marea noastră majoritate suntem niște indisciplinați. Da, nu ne plac regulile. Dar hai să nu mai tot credem despre noi că suntem o cauză pierdută și că doar la alții se poate. Să ne relaxăm, bâjbâim spre normalitate.

Un gând de final. Sunt curios dacă autoritățile și biserica din Miercurea Ciuc se vor da la fel peste cap cu organizarea și de Paștele Ortodox.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 10 hours Sport
    Dacă nu era Ziar de Cluj să scrie despre scandalul alcooliştilor de la U Cluj, totul se muşamaliza. Petrecăreţii au fost “sancţionaţi”. După ce a omis ştirea iniţială, presa de chitanţer uită să ne citeze
  • Acum 11 hours Jos palaria
    Regizorul clujean Gábor Tompa a fost reales în funcția de președinte al Uniunii Teatrelor din Europa
  • Acum 13 hours Din oras
    Ziar de Cluj a scris: ”Domnule Tișe, ieșiți din globul de cristal că vă înecați de la atât fum de trabuc și respirați realitățile cu care se confruntă CETĂȚENII!” Alin Tișe s-a conformat: ”Îmi cer scuze clujenilor”
  • Acum 14 hours FOTOGRAFILA
    Cum se numește primarul care-și numește ”isterici” criticii, clujeni plătitori de taxe și impozite? Care este diferența dintre un astfel de nesimțit și cei care-ți spun: “dar de ce nu pleci dacă e aşa rău?”
  • Acum 15 hours Din oras
    Rozorita a devenit (iar) sefa la APIA Cluj! PSD-ul lui Cordos, tot mai penibil!
  • Acum 16 hours In vizor
    Directoarea de la liceul din Turda care a lăsat un fost lider al interlopilor turdeni să le predea copiilor a fost demisă. Presiunea publică este mai mare decât instituția reabilitării.
  • Acum 16 hours Editorial
    Excesul de ”Moși” și ”tradiții” protembelizate, dăunează grav sănătății sufletești
  • Acum 18 hours Analiza
    IMBECILITATEA GUVERNANȚILOR: Taxele care pun și mai mare presiune pe inflație. Studiu realizat de profesori de la Academia de Studii Economice București și de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj
  • Acum 19 hours Justitie
    Procurorii clujeni au reconstituit filmul violului de care este acuzat un polițist de la Serviciul Rutier de la IPJ Cluj
  • Acum 1 day Justitie
    JUSTIȚIE CU ORDIN DE ZI PE UNITATE: Alina Bica și Dorin Cocoș scapă de judecată în dosarul ANRP după ce faptele s-au prescris. Se încheie procesul și pentru Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian, cu condamnări grele în primă instanță
  • Acum 1 day In vizor
    Dacă Emil Boc OSĂ rezolve ”monstruoasa construcție” din Piața Mărăști, va avea un ”Jos pălăria” de la noi. Emil Boc spune că piața trebuie închisă pentru că e un pericol public
  • Acum 1 day Din oras
    S-a ”rezolvat” Strada Victor Papilian, de e gata din nou să o ia la vale. ”Soluțiile alese în cazul alunecărilor de teren de pe strada din cartierul Europa ar putea agrava și mai tare situația”
  • Acum 1 day General
    SĂRĂCIE A LA CLUJ: Elevii se angajează din lipsa banilor, ceea ce duce la abandonul școlar
Citește și...
Sinistru Editorial

Emil Ceausescu. Preamultul

Sinistra poza asta cu Boc, strabic si buhait, cu caciula de readepist pe ceafa. Sinistre […]

Recomandările redacției
TOP CITITE