Justitie

S-a terminat cu corupția din județul Cluj. Potrivit raportului DNA Cluj nu mai avem pui de corupt ce merită arestat preventiv

Serviciul Teritorial Cluj al Direcției Naționale Anticorupție și-a expus bilanțul de activitate pe site-ul oficial. Statisticile activității acestora sunt mai rușinoase ca niciodată. Dacă în vreme sa, procurorul Crin Bologa, care a fost șef la DNA Cluj înaintea Elenei Botezan, se lăuda cu patru dosare penale soluționate în perioada 2005-2008, acum actuala șefă Anca Mărincean precizează în raport că nu au avut nici o măsură preventivă luată împotriva inculpaților. NICI UNA!

„Comparativ, în anul 2017, au fost emise 11 rechizitorii privind pe 20 de inculpați din care 2 inculpați arestați preventiv și au fost încheiate 11 acorduri de recunoaștere a vinovăției privind 11 inculpați. În cursul anului 2018 nu au fost inculpați arestați preventiv și trimiși în judecată comparativ cu anul 2017, când au fost arestați preventiv 2 inculpați trimiși în judecată. Comparativ, în anul 2017, au fost emise 11 rechizitorii privind pe 20 de inculpați din care 2 inculpați arestați preventiv și au fost încheiate 11 acorduri de recunoaștere a vinovăției privind 11 inculpați. În cursul anului 2018 nu au fost inculpați arestați preventiv și trimiși în judecată comparativ cu anul 2017, când au fost arestați preventiv 2 inculpați trimiși în judecată”, se arată în extrasul din Bilanțul de Activitate al DNA Cluj. 

Tot DNA Cluj arată că funcționează cu 7-8 procurori și că au cam avut 40 de cauze de căciulă. Păi și madam Elena Botezan a avut mai multe dosare de judecat într-un an la Curtea de Apel Cluj (unde media a fost de 608 dosare per cap de judecător), decât toată structura teritorială DNA Cluj.

Și asta nu e tot. Stați să vedeți cum se laudă în raport cu ăia puțini pe care au reușit să îi prindă în dosare penale timp de 12 luni. 

„În ceea ce privește calitatea persoanelor trimise în judecată se constată că între cei 29 de inculpați se regăsesc: 1 deputat în Parlamentul României ulterior primar de municipiu, 1 secretar de consiliu local comunal, 10 administratori ai unor societăți comerciale, 5 directori generali la societăți naționale, 1 președinte de composesorat, 1 inginer – diriginte de șantier, 5 aparținând altor categorii de muncă, 5 fără ocupație. Operativitatea soluționării cauzelor a fost bună, din cele 176 cauze soluționate, în 97 cauze a fost depășit termenul de 1 an de la prima sesizare (față de 132 în anul 2017), iar în 96 termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale ( 104 în anul 2017)”, se mai arată în raport. 

 

În speța cu un secretar de consiliu local comunal, este vorba despre un amărât de bistrițean. 

VEREȘ MIHAIL, secretar al comunei Zagra, jud. Bistrița Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– instigare la fals intelectual în formă continuată

Știți căt e prejudiciul în dosar? 7.815 lei!!! Puțin peste 1500 de euro. Incredibil ce ”captură”. 

Deputatul ajuns primar de municipiu, menționat mai sus, este nimeni altul decât Cătălin Cherecheș – edilul din Baia Mare, pe care DNA Cluj l-a mai trimis în judecată și în 2016 și încă nu au obținut o condamnare în acest sens. La secțiunea administratori ai unor societăți comerciale, DNA Cluj a găsit un bărbat ce angaja rromi pe firmă pentru a primi subvenții europene. Suntem curioși cine sunt cei cinci indivizi cu alte categorii de muncă și ceilalți cinci fără ocupație, dar care au reușit să atragă atenția și resursele de lucru ale DNA Cluj pentru fapte de corupție. 

Era prea rușinos, lăsând la o parte GDPR-ul, ca raportul de activitate al DNA Cluj să conțină informații explicite de tipul:

-am clasat dosarul cu IC Ponor și furturile pentru realizarea acelui proiect european,

-n-am concretizat și nici soluționat dosarul penal al lui Adrian Zaharia – șeful APIA Cluj- care a și dispărut pe lacul Beliș (n-am trimis în judecată sau cerut măsuri preventive nici pentru complicii săi),

-nu ne-am autosesizat pentru a investiga ce se întâmplă cu Centura Florești sau Grădina Zoologică din Turda

-nu am găsit sau nici nu am căutat să găsim corupție în Departamentul de Urbanism din Primăria Cluj-Napoca, deși aveam ridicat documente de când i-am făcut percheziții Annei Horvath și am descoperit că se dădeau bilete la Untold și Electric unor copii ce făceau campanie electorală și cam atât,

-nu e corupție nici cu privire la faptul că județul Cluj nu are Centrul de Management Funcțional al Deșeurilor, care trebuia finalizat cu mulți ani în urmă, nici depozitările ilegale ale deșeurilor efectuate cu complicitatea unor indivizi influenți,

– dar am convins un suspect să recunoască mita dată unui polițist, de altfel un dosar penibil raportat la ce n-am făcut,

– în spitalele din Cluj-Napoca, cel puțin din Cluj-Napoca, așa ca să nu visăm că DNA Cluj ar fi mers și în alte județe, nu am găsit dare de mită, de fapt nici nu am auzit de așa ceva. Ce?La Cluj-Napoca se merge cu plicul la medic? Oricum de Emanuel Ungureanu ne-am săturat și dacă ne dă mură-n gură toate dovezile, noi nu vedem faptele de corupție

… și multe alte subiecte despre care opinia publică știe și se aștepta ca DNA Cluj să tragă la răspundere corupții implicați.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *