Din oras

S-a ”rezolvat” Strada Victor Papilian, de e gata din nou să o ia la vale. ”Soluțiile alese în cazul alunecărilor de teren de pe strada din cartierul Europa ar putea agrava și mai tare situația”

Situația de pe șantierul din strada Victor Papilian din Cluj-Napoca unde au fost semnalate alunecări de teren este departe de a fi rezolvată în ciuda măsurilor dispuse de instanță de a se consolida versantul. La cum arată lucrurile în prezent există riscul să apară probleme mult mai grave din cauză că sistemul de sprijinire a versantului realizat de constructor se degradează iar cu timpul acesta poate ceda sub presiunea dealului, ceea ce ar duce la o catastrofă.

După mai bine de un an de când instanța a dispus prin ordonanță președințială stoparea lucrărilor și luarea de măsuri pentru a pune în siguranță versantul prin realizarea unor umpluturi, șantierul în care erau autorizate construirea a patru case este o ruină iar pe teren au crescut bălării. Totodată, sistemul de susținere a malului format din zeci de piloți forați și tot atâția piloni de ancorare pentru a-i susține se degradează.

Pe terenul de 5000 de mp situat în partea stângă a străzii Victor Papilian, nr 22-30 din Cluj-Napoca, au fost autorizate patru case familiale, cu subsol, demisol, parter și mansardă,

Cum terenul este unul păcătos din cauza structurii geologice și a lipsei unui sistem de drenare a apei, constructorul a luat măsuri pentru a consolida dealul și a preveni forfecarea terenului în timpul funcționării șantierului. În acest sens a fost construit un sistem de punere în siguranță a versantului cu 70 de stâlpi de fier de câte 1200 de kilograme fiecare și a unui zid de sprijin din beton armat, conform proiectului și a autorizațiilor eliberate de autorități. Cum pe acel deal nu a existat un sistem de drenare a apelor, proprietarii de case din zonă au drenat apele prin conducte pe care le-au îndreptat la vale spre terenurile pe care încă nu era construcții. Prin urmare, acest lucru nu a făcut decât să vulnerabilizeze și mai mult zona întrucât apa captată de aceste conducte s-a adunat în zona drumului(strada Victor Papilian) și a terenului pe care încă nu erau construcții.

Anul trecut, însă pe fondul unor ploi abundente și a faptului că zona din partea sud estică a terenului era supraîncărcată cu apă din cauza că acolo ajungeau tuburile improvizate de drenaj, stratul de pământ nisipos cu saturație de apă foarte mare aflat pe un strat de argilă, de altfel structura geologică a întregii zone a dealului Feleacului, s-a deplasat, rupând malul din zona șantierului. Or, acest lucru a dus modificări pe o distanță de câțiva metri a sistemului de sprijin al versantului. Totodată o parte din strada Victor Papilian s-a tasat, afectând gardurile la casele de deasupra drumului.

În acest context, primăria clujeană a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună obligarea beneficiarilor proiectului la executarea în regim de urgenţă a lucrărilor necesare stopării alunecărilor de teren şi de punere în siguranţă a versantului prin efectuarea unor umpluturi în zona sprijinirilor, conform măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Instanța a dat curs solicitării, dispunând stoparea lucrărilor. Cum beneficiarul proiectului nu a reușit foarte repede să ia măsuri de consolidarea a versantului, municipalitatea a făcut demersuri pentru stabilizarea terenului. Astfel pe locul în care s-a excavat pentru se se putea face fundațiile la cele patru case familiale, s-au adus mai multe mașini cu pământ scos chiar de pe parcela de 5000 de mp. Totodată, au fost amplasate mai multe tuburi din beton pentru drenaj.

În prezent aceste tuburi s-au colmatat iar când plouă zona șantierului devine o mlaștină, ceea ce face ca sistemul de protecție a dealului format din cei 70 piloni de susținere și un imens zid de beton să se degradeze.

Costurile pentru aceste „intervenții” dispuse de instanță au fost estimate la 300.000 de euro, fiind imputate beneficiarului proiectului. Cum acesta nu dispune de suma de bani, s-au demarat procedurile pentru vânzarea la licitație a terenului în vederea acoperirii costurilor cu lucrările de intervenție aferente stabilizării malului de pământ și care au constat în umplutura cu pământ și amplasarea câtorva tuburi din beton pentru drenaj. În prezent, procedura de executare este suspendată deoarece constructorul a solicitat recalcularea costurilor aferente acelor lucrări de intervenție, invocând și faptul că nu din culpa lui s-au produs alunecări ci din cauza viciilor ascunse generate de sistemul ilegal de drenare a apelor care era amplasat în zonă.

Din păcate, experții recomandă, confor, ziaulfaclia.ro, ca proiectul de case să fie continuat deoarece, odată cu turnarea fundațiilor de beton, dealul se va stabiliza și nu va mai exista niciun risc de alunecări, ținând cont că la acest lucru contribuie și acel zid de susținere. Practic se ajunge în situația de a legaliza, din necesitate, o ilegalitate.

Deocamdată proprietarul este cu proiectul blocat, deoarece instanța de fond a anulat autorizațiile de construire emise de municipalitate pentru cele patru case.

Sentința însă nu este definitivă, urmând ca instanța de recurs să tranșeze definitiv soarta proiectului de case de pe strada Victor Papilian.

Ar fi interesant de aflat de ce nu s-a umplut cu pământ respectiva groapă așa cum a declarat Emil Boc.

CITEȘTE: Boc despre investitorul de pe Victor Papilian: „Aici suntem în prezența unui constructor care s-a transformat în infractor”. Groapa cauzată de surparea terenului va fi umplută cu pământ de Primărie, pe banii clujenilor

CITEȘTE: Afaceristul care a provocat dezastrul de pe strada Victor Papilian nu se dă bătut. Își poate relua lucrările?