În fiecare zi și noapte de festival, orașul vibrează, la propriu. Un DJ necunoscut pare să mixeze neobosit o ”piesă” în care se împletesc zeci de trăiri și emoții, printre care regăsim efervescență, bucurie, uimire, nervi, furie, indignare. Festivalierii, încinși de căldură și adrenalină, se simt bine și pentru ei altceva din lumea ”reală”, care începe dincolo de garduri, contează prea puțin în aceste zile; în timp ce zeci de locuitori ai Clujului sunt disperați din cauza zgomotului care le invadează intimitatea casei. Untold a reușit ”performanța” de a dezbina orașul .
Robinetul anual cu plângeri la adresa municipalității și organizatorilor s-a deschis, clujenii îi cer unui primar surd și orb față de doleanțele lor, să ia măsuri și să mute toată distracția în spații închise, afară din oraș. Surpriza, în acest an, vine de la festivalieri, care au mesaje dure la adresa organizatorilor Untold. A treia ediție de festival s-a lăsat până acum cu spirite încinse și artificii de nemulțumiri și critici. Emil Boc îi torturează pe cei care l-au votat – este concluzia taberei care nu mai suportă această sursă de zgomot enormă, numită Untold.
”Este inuman, nedemn si dezonorant să ne obligați să ascultăm această muzică de prost gust la nivelul acesta de decibeli și toată noaptea ! Nu vă onorează deloc faptul că accceptând această situație, implicit ați mulțumit o categorie restrânsă de tineri în defavoarea unei alte mari părți. Datoria dvs. era în schimb să găsiți o locație în afara Clujului unde să se desfășoare această enormă sursă de zgomot , vibrație joasă și care nu face deloc bine corpului fizic. Luând această decizie ați ales conștient să ne chinuiți pe toți noapte de noapte, dând dovada de lipă de compasiune și nepăsare față de concetățeni. Când vă veți revedea viața veți regreta amarnic fiindcă ceea ce le faceți altora vă vor face și dvs.,”i-a transmis un clujean lui Boc pe portalul mycluj.ro.
Oamenii bat obrazul primarului care, în loc să închidă noaptea scenele outdoor, cum se întâmplă în alte țări ( mai) civilizate, preferă să tortureze toată suflarea Clujului cu răcnetul decibelilor.
”Noaptea 3-4 august a fost zgomot mare în zona Andrei Mureșanu, de proveniență, desigur, Untold. Zgomotul se aude prin ferestrele închise și a durat toată noaptea, până la ora 7:00 dimineața. 4 nopți de privare de somn echivalează cu tortură. Cu tot regretul că trebuie să afirm evidența, domnule primar, nu ați fost votat pentru a vă tortura cetățenii. TOATE FESTIVALURILE MAJORE din centre urbane își ÎNCHID scenele outdoor începând cu orele 22-23 (vezi de exemplu programul Sziget) iar distracția se mută în spații închise (corturi, săli). Vă rog insistent si ferm să luați exemplu și măsuri”, scrie un alt bărbat.
Emil Boc a vândut orașul , pentru interese – o altă concluzie trasă de un cetățean. ”Domnule primar, vă rog să betonați un spațiu în afara Clujului pentru Untold, dacă tot ați făcut atâția bani, faceți o investiție , nu mai închiriați spațiile publice, nu ne vindeți pentru interesele altora”, afirmă Marius Mocan.
Untold i-a dezămagit și pe câțiva fani care au întâmpinat diverse probleme logistice și trimit mesaje dure organizatorilor, pe pagina oficială.
”Sistemul de brățări al festivalului vostru este un mare c…t! Nu este deloc normal să aștept la o coadă timp de 1 oră pentru o brățară care nu îmi mai recunoaște identitatea! Am reușit să intru în incinta festivalului de 2 ori, dupa care a 3 oară nu a mai funcționat. În timp ce lumea așteaptă la o coadă de sute de oameni, voluntarii nu puteau să fie de ajutor deoarece nu știau nici ei ce se întâmplă…nu se află nici un superior cu care să vorbești despre aceasta problemă mare și importantă! Nu am plătit atâția bani pe un bilet ca să îmi ratez artiștii din cauza faptului că trebuie sa stau la o coadă imensă! „Foarte tare” organizarea! Să fie așa și la anul!”, urează cu patos Andrei D. pe pagina de facebook Untold.
Alți festivalieri, care au un gust amar după primele zile Untold, spun că primele două ediții au fost frumoase, iar ce se întâmplă acum e o rușine.
”În primele două ediții a fost foarte frumos. La această ediție au dispărut majoritatea luminilor ambientale din tot parcul și nu mai este așa de frumos amenajat. Cea mai mare greseală pe care au făcut-o anul acesta a fost că nu te-a lăsat să ieși decât pe o singură ieșire, astfel dacă vroiai să mergi acasă înspre Mănăștur sau Grigorescu, trebuia să mergi dintr-un capăt al altuia al festivalului și apoi să te întorci pe lângă el (3km 35 de minute de mers pe jos ) ca să ajungi pe aceeași stradă, dar dincolo de gard. Rușine pentru organizatori ”, transmite Ana-Maria D.
Ce ne mai rămâne de spus, în concluzie, decât: domnule Emil Boc, maestre, excelență, vă dorim un Untold fericit!