In vizor

„S-a constatat apariția fenomenului de utilizare a trotinetelor electrice.” După câteva luni, Primăria lui Boc „năvălește” cu un regulament

În 29 iulie, Bolt și-a deșertat flota de trotinete pe spațiul public din Cluj-Napoca. În 25 august, pe principiul „grămada cere vârf”, și Lime „a năvălit” în oraș, „fără aprobare”, conform declarațiilor primarului Emil Boc, ce s-a trezit să organizeze o „consultare publică pe tema Regulamentului privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice” de abia în data de 4 septembrie.

„Această mobilitate alternativă de transport nu trebuie ignorată și eu, personal, o susțin, dar sunt pentru reglementarea clară și fără echivoc. Aceste firme au făcut câteva gesturi incorecte față de administrațiile locale, pur și simplu au năvălit, fără să aibă aprobare propriu-zisă. Nu e nimic, toate la timpul lor. Acum, acestea plătesc o taxă de ocupare a domeniului public, potrivit legii, și suntem prima municipalitate din România care a pus în dezbatere publică un regulament de funcționare”, a declarat Emil Boc, în 16 septembrie, la RFI, citat de Monitorul de Cluj.

Ziar de Cluj a solicitat Primăriei Cluj-Napoca, în data de 30 iulie, să ne informeze dacă Bolt plătește o taxă de ocupare a domeniului public, dar și care este baza legală care îi permite companiei să își parcheze flota pe domeniul public. În 5 august, reprezentanții Primăriei ne-au răspuns evaziv că circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice este reglementată de lege, că „responsabilitatea utilizării trotinetelor Bolt pe domeniul public aparține în totalitate acestei firme” și că „la nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca a fost constituit un grup de lucru care are în vedere reglementarea situației trotinetelor electrice pe raza municipiului”, documentul rezultat urmând a fi supus consultării publice.

Primăria a reacționat, așadar, pompieristic în privința trotinetelor electrice: a pus în dezbatere publică regulamentul privind condițiile de utilizare doar după o lună după ce Bolt „a năvălit” în oraș, dezbaterea publică se încheie astăzi, 21 septembrie, iar regulamentul va fi aprobat, cel mai probabil, în următoarea ședință de Consiliu Local, care ar putea fi în luna octombrie, după alegeri. Până atunci, trotinetele vor putea fi parcate în continuare haotic, ca și până acum, pe spațiul pietonal și chiar și în mijlocul carosabilului.

Cu toate că primarul consideră că firmele care au năvălit în oraș cu flotele lor de trotinete au făcut un gest incorect față de administrația locală, Boc nu se grăbește să reglementeze situația. Și, de ce ar face-o? Toate la timpul lor, încet, ardelenește, doar trebuie temporizate câteva „realizări” și pentru următorul mandat!

Cascadorii râsului: „S-a constatat apariția fenomenului de utilizare a trotinetelor electrice…”

„Începând cu luna iulie a acestui an, pe raza municipiului Cluj-Napoca s-a constatat apariția fenomenului de utilizare a trotinetelor electrice puse la dispoziția utilizatorilor de către operatori de flote de trotinete electrice prin intermediul unei platforme online, în regim self-service.

Staționarea și amplasarea trotinetelor electrice puse la dispoziția utilizatorilor de către operatori de către operatori se face pe domeniul public, în mod aleatoriu, atât de către operatori, cât și de către utilizatori, de multe ori în locuri care obstrucționează circulația pietonală și rutieră.

Această situație determină necesitatea intervenției autorității publice locale prin reglementarea la nivel local a modului de ocupare a domeniului public cu trotinete electrice”, putem citi în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre referitor la regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice, referat semnat de către primarul Emil Boc.

Așadar, „începând cu luna iulie s-a constatat apariția fenomenului de utilizare a trotinetelor electrice”, un fenomen straniu, neașteptat, ca OZN-urile din Pădurea Baciu. Sau, ca în video-ul de mai jos:

Nu a constatat primarul Emil Boc, city managerul Șurubarul sau viceprimarul Tarcea, ci s-a constatat, la modul impersonal, probabil, de către funcționarul virtual Antonia, apariția unui fenomen care nu putea fi prevăzut, anticipat, așteptat cu un regulament deja aprobat în Consiliul Local, care să le impună din start operatorilor flotelor de trotinete anumite taxe (care s-ar fi vărsat mai devreme la bugetul local) și anumite reguli, pe baza cărora trotinetele ar fi operat ca într-un oraș civilizat, și nu ca acum, ca-n pădure!

La București trotinetele electrice deja existau, era logic și previzibil că acestea vor ajunge, la un moment dat, și la Cluj. La Cluj însă, doar după „năvălirea” trotinetelor în oraș s-a constatat apariția unui fenomen pompieristic de stingere cu apa promisiunilor și a dezbaterilor a „focul” după ce acesta a ars nervii clujenilor timp de câteva luni.

Ce prevede regulamentul tardiv al Primăriei?

„Amplasarea pe domeniul public a trotinetelor electrice de către operatorii de flote de trotinete electrice autorizați în condițiile prezentului regulament, în vederea închirierii, este permisă doar cu avizul Serviciului Siguranța circulației din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.”

Așadar, după ce regulamentul va fi votat de către Consiliul Local, vom ști cui aparține vina locurilor dubioase de amplasare pe domeniul public a trotinetelor electrice – Serviciului Siguranța circulației.

Mai aflăm din propunerea de regulament:

„Amplasarea/staționarea trotinetelor electrice de către operatori și utilizatori a trotinetelor electrice este interzisă:

a) pe trotuare cu lățimea mai mică de 2 m

b) în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației și 25 m înainte și după stație

c) pe aliniamentele clădirilor sau a gardurilor

d) în zona standurilor de taxi, pe toată lungimea standului

e) în zona trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25 m înainte și după trecerea de pietoni

f) în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme

g) pe spațiile verzi

h) în intersecții și la mai puțin de 10 m de intersecții

i) în zona acceselor auto și pietonale

j) pe șantierele în lucru de pe domeniul public

k) pe gurile de canal/aerisire sau pe căminele aferente rețelelor edilitare subterane

Pe trotuarele cu lățimea de minim 2 metri, amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se face în dispunere paralelă cu bordura, înspre carosabil, pe aliniamentul copacilor și stâlpilor de pe trotuar, acolo unde aceștia există, cu condiția ocupării lățimii maxime de 0,5 metri din lățimea trotuarului. Proiecția trotinetei electrice va fi exclusiv pe trotuar.

Amplasarea/staționarea trotinetelor este permisă pe zonele pietonale, în locații retrase care să nu împiedice accesul la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice etc.).”

Așadar, după votarea acestui regulament, trotinetele nu vor mai putea fi parcate unde sunt parcate acum. Ele vor putea însă împărți trotuarele mai late cu mașinile, iar pietonii vor face slalom printre mașini și trotinete.

Firmele vor putea „năvăli” cu flotele de trotinete pe domeniul public doar pe baza unui abonament, vor declara numărul de trotinete cu care dau năvală, precum și unde au de gând să le parcheze. Abonamentul se va emite anual, contra unei taxe stabilite de către Consiliul Local, iar Primăria poate stabili un număr maxim de trotinete electrice care sunt puse în circulație pe domeniul public de către operatori, ca să nu ajungem iar ca în South Park.

Utilizarea domeniului public de către operatori în lipsa unui abonament va fi interzisă. Trotinetele operatorilor fără abonament vor fi ridicate de pe domeniul public.

Operatorii vor avea obligația de a asigura accesul permanent Primăriei și Poliției muniicpiului la datele în timp real privind flota și istoricul de circulație al flotei, în vederea controlului modului de utilizare a domeniului public.

Operatorii vor fi obligați să ridice trotinetele staționate în locațiile interzise în maximum 90 de minute. În caz contrar, acestea vor fi ridicate de pe domeniul public de către Primărie, prin RADP, și se va aplica o taxă de ridicare.

Staționarea trotinetelor în locurile interzise și neridicarea lor de către operator din locațiile interzise în maximum 90 de minute se va sancționa cu amendă între 200 și 400 de lei.

Cu amendă de la 1000 la 2 500 de lei se va sancționa amplasarea pe domeniul public a trotinetelor electrice de către operatorii de flote fără avizul Serviciului Siguranța circulației din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și se va dispune, de asemenea, și ridicarea trotinetelor de pe domeniul public, prin RADP. După votarea regulamentului, cu aceeași amendă vor fi sancționați și operatorii care  vor amplasa pe domeniul public un număr mai mare de trotinete decât cel aprobat de Primăria Cluj-Napoca. Și în acest caz, trotinetele vor fi ridicate de pe domeniul public de către RADP.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se va face de către polițiștii locali, care vor avea astfel îndatoriri suplimentare, pe lângă amendarea șoferilor parcați neregulamentar pentru 2 minute în centrul orașului.

Acest regulament trebuia să existe și să fie aplicat încă de acum 2 luni, de când Clujul a fost invadat de trotinete. Timp de două luni, operatorii de flote și utilizatorii au folosit haotic spațiul public, într-un mod agasant pentru ceilalți participanți la traficul rutier, ciclist și pietonal. Iar bugetul municipiului nu a încasat abonamentele (și amenzile) aferente celor două luni. Care, imediat, se vor face trei. Că așa e la Cluj, unde se face doar  administrație publică reactivă, pompieristică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *