In vizor

România, sub avertizare de viscol. Ministru de Interne:”Rog pe cei ce au în plan să se deplaseze, să rămână unde sunt”

România se află sub coduri roșii, portocalii și galbene de viscol. În aceste condiții autoritățile avertizează cetățenii să evite deplasările.

„În mod special, rog pe cei care au în plan să se deplaseze în următoarele 24-48 de ore, să rămână acolo unde sunt dacă se află într-o regiune, într-un județ în care există coduri instalate și interdicții aplicate, în special de circulație. Orice deplasare în astfel de condiții poate îngreuna intervenția autorităților. Și atunci, rugămintea este să aștepte până se deblochează drumurile închise, până se finalizează măsurile care sunt puse în aplicare și până când se pot deplasa în siguranță”, a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Avertizarea de cod roșu a intrat în vigoare la ora 10:00 și rămâne în vigoare până la ora 16:00. Vizează județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați. Ne așteptăm să continue fenomenul de viscol în aceste zone, vizibilitate redusă sub zero și ceea ce este foarte important, viteze ale vântului între 60 și 110 km pe oră.

 

În același timp, de la ora 10:00 la 20:00, rămâne în vigoare, pentru zona de sud-est și mă refer aici în mod deosebit la sudul Moldovei, Dobrogea, partea de est a Munteniei, dar și Carpații Meridionali și de Curbură, avertizarea de cod portocaliu, pentru că și în aceste zone continuă fenomenul de viscol. Rafalele de vânt vor fi foarte puternice, 85-100 km, la munte peste 100 km, mai ales în zona Carpaților de Curbură, ceea ce va face ca și în aceste zone, stratul de zăpadă depus să fie spulberat și fenomenul de viscol să fie unul deosebit.

 

În restul țării, mai puțin partea de vest și nord-vest, vorbim de avertizare meteorologică de cod galben. Vorbim și aici de ninsori viscolite, vorbim de rafale de până la 65-70 km pe oră, și ceea ce este foarte important, din această seară, fenomenele vor fi în diminuare, dar aspectul rămâne unul de iarnă. Vorbim de atenționarea meteorologică de cod galben pentru Moldova, Dobrogea, Carpații Meridionali și de Curbură, dar și sudul Munteniei.

Și aici, în continuare, rafalele vor fi de interes, ceea ce va face ca aspectul să rămână unul de iarnă. Ce va fi de interes, regimul de temperaturi cu valori maxime foarte coborâte. Maxime de -5 până la cel mult 2-3 grade Celsius, dar minime foarte coborâte, iar mâine ne așteptăm ca ameliorarea să fie foarte semnificativă, însă fenomenul de polei să pună probleme.