In vizor

România, primul loc privind vaccinarea lucrătorilor din sănătate, cu un procent de 100,6%. Sindicaliștii susțin că aceste cifre sunt eronate

România se află în mod surprinzător pe primul loc în ceea ce privește numărul lucrătorilor din sănătate vaccinați, cu un procent de 100,6%. Practic toți lucrătorii din domeniul medical s-au vaccinat cu cel puțin o doză. Federația Solidaritatea Sanitară susține însă că aceste cifre sunt departe de adevăratul procent, care ar fi de doar 45%, adică s-ar încadra în media statelor europene. 

„România a reușit să vaccineze cu cel puțin o doză 100,6% din lucrătorii din sănătate.  Nu, nu este o glumă, ci o informație oficială: este prezentarea datelor făcute de OMS în baza informațiilor comunicate de autoritățile din România.  După cum vă puteți da seama, este o dovadă a incoerenței autorităților în această privință. Precizăm că există încă trei țări care au comis aceeași eroare: Irlanda, Ungaria și Spania. Sursa erorii este simplă: au vaccinat și alte categorii de cetățeni în centrele destinate lucrătorilor din sănătate (în special studenți la medicină) dar au raportat numărul de vaccinați la totalul lucrătorilor din sănătate.  În cazul României eroare este însă una mult mai amplă, autoritățile raportând la numărul total de salariați din sănătate un număr mult mai mare decât cel existent”, susține Solidaritatea Sanitară.

Solidaritatea Sanitară a realizat un chestionar de opinie adaptat consultării publice, aplicat în perioada 02-12.04.2021. Chestionarul s-a adresat tuturor categoriilor de salariați din sănătate, indiferent de forma de proprietate a unității în care-și desfășoară activitatea, invitația de completare fiind transmisă către 45.000 de lucrători din sectorul sanitar din toate regiunile țării, țintiți prin intermediul adreselor de e-mail și a numerelor de telefon. 

Solidaritatea Sanitară susține că numărul persoanelor vaccinate din fost greșit raportat deoarece include și alte categorii de persoane pe lângă angajații din sănătate.

Numărul lucrătorilor din sănătate vaccinați cu cel puțin o doză în România, existenți în raportarea oficială, respectiv 323.514 depășește cu cca. 50.000 numărul total al lucrătorilor din sănătate. În acest caz referința poate s-o constituie fie numărul personalului medico-sanitar din toate sectoarele de activitate (pentru anul 2019 INS-ul indică un total de 343.630) fie numărul lucrătorilor din sectoarele sănătate și asistență socială (datele INS-ului pentru luna februarie 2021 indică un total de 416.247 lucrători). 

Analiza comparativă a vaccinării din diferite state, desfășurată pe baza datelor furnizate de OMS indică faptul că România ar fi în topul țărilor din perspectiva vaccinării complete a lucrătorilor din sănătate, în condițiile în care media vaccinării pentru aceste state este de 44,29%. 

Evidența numărului de persoane vaccinate a fost ținută pe centrele de vaccinare, în cadrul acestora vaccinându-se de fapt și alte categorii de lucrători decât cei din sănătate. În acest sens sunt posibile două surse de eroare: 

▪ Vaccinarea studenților de la școlile postliceale și a elevilor. Aceasta este o cauză  frecvent întâlnită în cazul datelor specifice altor state (exemplul Ungariei fiind cel mai evident), ea explicând de fapt ivirea cazurilor în care procentul  

lucrătorilor vaccinați depășește 100% (a se vedea graficul vaccinărilor cu cel puțin o doză la nivelul statelor din Europa). 

▪Vaccinarea peste rând a altor categorii de cetățeni. 

 

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *