137 de parlamentari de la PSD, PNL și UDMR au depus un proiect de lege (poate fi consultat AICI) prin care se vrea o micuţă modificare la actuala legislație pentru achiziții publice: ridicarea semnificativă a pragurile pentru achizițiile fără licitație. Parlamentarii majorității guvernamentale susțin că e nevoie de achiziții simplificate pentru a atrage mai rapid fondurile din PNRR, potrivit expunerii de motive.
Cum nu prea mai pot să-şi dea sie şi „famigliilor” lor prea muţi bani prin „încredinţare directă”, au pus de următoarele modificări:
– „achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de este mai mică de 500.000 de lei” (față de 135.060 lei în actuala lege); şi:
– „achiziția directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 5.000.000 de lei” (față de 450.200 lei în actuala lege).
Şi ca să fie totul clar, în beneficiul cui se doresc modificările, Curtea de Conturi va fi „şuntată” din această „afacere” şi va fi înlocuită de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, o autoritate aflată în subordinea guvernului, condusă acum de Iuliana Feclistov, fosta șefă a Serviciului Achiziții Publice din Primăria Sectorului 1 în mandatul lui Dan Tudorache. Da, a penalului Tudorache, cel implicat în celebra afacere „Diamantul”.
Fostul primar PSD al sectorului 1 Daniel Tudorache – actual deputat – a fost trimis în judecată miercuri de către DNA, pentru trafic de influență și spălare a banilor, în dosarul în care este acuzat că ar fi deschise conturi pe numele fostei soții și al menajerei sale, cumpărând imobile în valoare de 305.000 euro și 470.000 lei, precum și bijuterii, inclusiv diamante de aproximativ două milioane de euro.
În acest dosar, Tudorache se află sub control judiciar pe o cauțiune de 1.000.000 de euro. Bani, nu glumă, proveniţi din „comisionare” cu 10% „parandărăt” din „încredinţări” pe bani publici.
Şi ajungem la problema care ne interesează: banii obţinuţi fără control şi cum ajung unii să facă asta timp de ani de zile sub „ochiul vigilent” a nenumărate „Cooperative Ochiul şi Timpanul” pe care noi, românii, le plătim cam degeaba.
Îmi place cum, periodic, se reinventează mersul pe jos şi gaura la macaroană. Cum constată lumea că, atunci când este soare, un omuleţ negru îi tot urmăreşte.
Veste proastă este că „omuleţul negru” îi urmăreşte şi pe vreme rea, numai că nu se vede. Putem să- denumim cum vrem: „statul paralel”, „sistemul ticăloşit”, „cleptocraţia”, „cumătrocraţia”, „ochiul şi timpanul” – România este statul clanurilor „de securişti”. România este statul în care unii au statutul de a mânui banii fără control care le intră în teşcherea şi care nu sunt niciodată verificaţi.
Ori aceşti bani fără control sunt cei care produc corupţie, proxenetism, reţele de droguri, trafic şamd. Sunt cei care împovărează România şi o transformă într-o stână cu paznici lupii.
Mafioții infiltrați în clasa politică sunt atât de siguri pe imunitatea lor în fața legii și pe faptul că în România „justiția” le este subordonată, încât nu au şi nici nu au avut nici măcar o emoție în a-și implica persoanele dragi din familie în afaceri necurate. Nu există, practic, nici un politician intrat în malaxorul „justiţiei”, după ce nu mai este folositor „statului paralel”, despre care să nu aflăm că şi-a târât şi copiii în afaceri oneroase (cine umblă cu miere, îşi linge degetele). Hrebenciuc, Cozma, Băsescu, sunt doar câteva nume de top. Primarul Iaşului, Chirico-pesedistul-liberal şi-a implica nou-născutul în matrapazlâcuri, punând averi pe numele acestuia.
La fel şi mafioţii infiltraţi în structurile de forţă ale României.
Nu mai trebuie să iertăm excesele serviciilor secrete în numele banilor pe care acestea trebuie să-i aibă, netransparent, la dispoziţe pentru lupta împotriva a ceva (corupţie, reţele de droguri şi carne vie, traficanţi şamd) – când exact banii fără control sunt cei care produc fix corupţie, proxenetism, reţele de droguri, trafic şamd.
Mă repet, oricum vă intră pe o ureche şi vă iese pe alta: România este un stat de tip mafiot în care mafiile de partid și de stat își dau la gioale și se controlează unele pe celelalte.
Care mafie deține și controlează “Tubulatura” Ministerului de Interne, controlează Justiția și întregul mecanism de fluturare a cătușelor în fața adversarului.
Deocamdată, ținând cont de celebrele “Protocoale” şi modul în care se zbat, cu acribie, de la politician la jurnalist infiltrat, să le resusciteze, să poată face şi Serviciul Român de Informaţii niţică poliţie politică conform legii, cea mai puternică “mafie” este cea a serviciilor secrete din România.
Pe lângă ea trăiesc și sunt lăsate să trăiască mafiile mici: ale judecătorilor, ale șefilor de spitale, ale administratorilor de piețe, ale universitarilor, ale administratorilor de creșe și grădinițe șamd – chiar și Sindicatul portarilor de instituții publice funcționează ca o mafie: totul este în familie. Aceasta hotărăște dacă Vasile poate să-și aducă plodul să intre în “Famiglia” portarilor de instituții publice…
Cea mai mare greșeală în ce privește „serviciile” a făcut-o Adrian Năstase când, în mandatul său, le-a dat posibilitatea legală de a-și înființa firme sub acoperire și de a racola pe oricine, în ciuda prevederilor legii, “în numele interesului național”. Unde sunt bani mulți, fără control, există prea multă putere fără control.
Să ne fie clar: suntem complici la crearea Statului Mafiot Român.
Ceea ce trebuie să înţelegeţi este faptul că „duşmanul” îşi merită întotdeauna dosarul. Pe ura noastră bine cultivată se nascu „duşmanii” care trebuie să fie distruşi pentru a ne fi nouă mai bine.
Dar, „i-am distrus” pe Năstase, Voiculescu, Ponta, Băsescu şamd. Ne merge mai bine? Se fură mai puţin? Este ticăloşenia cu care unii îşi urmăresc interesul personal şi de gaşcă mai puţin manifestă?
De aceea se duce şi astăzi un adevărat război prin subteranele Puterii pentru a se împlini adevărata miză: trecerea în subordinea serviciilor a tot ce mişcă-n ţara asta (râul, ramul) și, mai ales, a surselor lor de finanțare – adică oamenii prosperi de afaceri. Și ajungem la esența întregii povești. Răspunsul la întrebarea: “de ce era necesară Legea lustrației imediat după Decembrie 1989?” Pentru a nu da România pe mâna securisto-nomenclaturiștilor.
Dar au avut ei grijă să infiltreze toate partidele și toate mediile social-economice ale bietei țărișoare. Apoi s-au apucat de furat temeinic.
Şi, să încheiem într-o notă „optimistă” cu privire la inutilitatea „Cooperativelor Ochiul şi Timpanul” din România, atunci când ar trebui să vegheze la ce fac alte state „vecine şi prietene” pe teritoriul scumpei noastre Românii, să ne amintim cum, în timp ce SRI și SIE se fac că fac siguranță națională, Viktor Orban a pompat milioane de euro pentru imperiul său mediatic din Ardeal. Cum FIDESZ a pus șaua pe iapa grasă, UDMR, partid aflat în Coaliţia de Guvernare. Partid care, în contrapartidă, i-a dat lui Orban voturile necesare realegerii într-un nou mandat la cârma Ungariei.
Mandat îngrijorător de apropiat faţă de pretenţiile lui Putin în războiul de agresiune din Ucraina…
PS: Îmi exprimam, în 2 octombrie 2013, o opinie: „Singura şansă a Rusiei de a rămâne mare putere este să controleze Europa”.
V-o las aici, poate vă interesează cât de frumos şi subtil se poate juca în dreptul unor interese străine de ale României, mimând ecologia.
„Şeful SRI a declarat că Roşia Montană este subiect de securitate naţională. Logic să fie aşa din moment ce toate rezervele minerale ale României sunt secrete şi fac obiectul atenţiei serviciilor speciale. Un banal permis de exploatare pentru o balastieră, eliberat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, este clasificat ca document secret. Cu atât mai mult rezervele de aur şi alte minerale strategice asociale acestuia în zăcământul de la Roşia Montană. Grav, în declaraţia lui George Maior, nu este faptul în sine, că exploatarea minieră este în atenţia serviciilor speciale, ci că acestea „latră” la lună şi nu sunt luate în seamă. Ce s-a întâmplat cu cele peste 500 de rapoarte întocmite de SRI pe tema Roşia Montană? Pentru că este strigător la cer ca un serviciu special, plătit din banii contribuabililor, să culeagă informaţii, să facă rapoarte şi situaţia la Roşia să fie una apropiată de anarhie. Declaraţia lui Maior, care nu a intrat în amănuntele afacerii Roşia Montană, acuză mai direct sau mai voalat administraţia României din 1997 până în prezent că deşi a fost informată despre plusurile sau minusurile afacerii „Roşia Montană” nu a clarificat situaţia exploatării miniere de acolo lăsând cu bună ştiinţă lucrurile încurcate.
Cine avea de câştigat sau de pierdut de pe urma tergiversării proiectului şi ce puteau conţine rapoartele SRI?
Afacerea Roşia Montană a pornit de la început sub semnul întrebării. Controversatul om de afaceri Frank Timiş a pus mâna pe câteva hărţi geologice întocmite de fostul IPEG – hărţi clasificate ca fiind secrete – pe baza cărora a obţinut finanţare ca să înceapă negocierile cu Minvest, firmă care deţinea licenţa de exploatare în perimetrul minier Roşia Montană. Cu datele privind rezervele de aur obţinute dubios, fără să investească foarte mult în lucrări de explorare, Frank Timiş a pus mâna pe cel mai mare zăcământ de aur din Europa şi l-a vândut în scurt timp firmei canadiene Gabriel Resources. România a cedat licenţa de exploatare în cadrul unei asocieri în care Frank Timiş avea 80,69 la sută din acţiuni, iar Minvest 19,31 la sută. Negocierile s-au purtat total netransparent, opinia publică nefiind informată despre „afacerea” Roşia Montană decât prin intermediul unor zvonuri culese pe surse de către jurnalişti.
În acel moment au avut mult de câştigat de pe urma proiectului Frank Timiş, directorii Minvest, factorii responsabili din ANRM şi Ministerul Industriilor. Ulterior, incertitudinile legate de proiect au dus la fluctuaţii majore ale acţiunilor Gabriel Resources, speculate de brokerii companiei. Dar câştigătorii cei mai mari ai tergiversării proiectului, cei care se opun acum prin toate mijloacele începerii exploatării sunt ruşii.
Rusia stă foarte prost din punct de vedere geostrategic. A pierdut influenţa asupra Europei de est, are mari probleme cu chinezii care au început să colonizeze efectiv Siberia, iar în Orientul Mijlociu a pierdut influenţa în dauna americanilor. Singura şansă a Rusiei de a rămâne mare putere este să controleze Europa din punct de vedere al resurselor. Fără exclusivitate pe robinetul de gaz, poansonul de aur şi zăcămintele de minereuri neferoase, Rusia nu mai reprezintă o forţă a lumii. În aceste condiţii, este evident de ce SRI stă cu ochii pe Roşia Montană.
Doar comunitatea din Roşia Montană a avut de pierdut din tergiversările cauzate de indecizia politicienilor care s-au poziţionat permanent în tabăra celor ce aveau de câştigat.”