Cât bun simţ din partea celor care s-au prefăcut că ne guvernează după Decembrie 1989 se regăseşte în valoarea salariilor şi pensiilor majorităţii românilor? Dar în calitatea serviciilor care li se oferă prin intermediul statului și câtă protecție în fața companiilor de apă-curent-gaz care îi spoliază cu factura?
Abia acum când, chipurile, s-a liberalizat piaţa “liberă” a energiei realizăm că gaura din buzunarele noastre este infinit mai mare decât decupajul din steagul Revoluţiei din Decembrie 1989.
Şi infinit mai scumpă.
În timp ce cei care au muncit onest o viaţă întreagă au ajuns să putrezească în pensie, „pensionarii” regimului comunist care i-au devalizat banditește, pe față, atunci când și-au însușit, în folos personal, “averea întregului popor”, o duc regeşte.
Sunt printre cei 1 la sută dintre cei peste 1 la sută dintre românii pe care nu-i deranjează procurorii nici măcar cu o floare. Indiferent de cât de des se urinează pe prezentul şi viitorul României.
Asta în timp ce serviciile sociale şi sanitare au fost distruse sistematic, încă de pe vremea mult prea vorbărețului Adrian Năstase, când pensionarii erau abandonaţi din Ambulanţe cu perfuzia în venă la câte un colţ de stradă, ajungeau să se stropească cu benzină şi să-şi dea foc din disperare, ori să se calce în picioare la cozi la aspirină.
Dacă tot am reuşit să nu mai avem flotă de pescuit oceanic, românii pescuiesc câte un bacil piocianic din spitale. Din cele care încă nu s-au mistuit în flăcări că şi-a uitat vreun pacient reşoul în priză.
Că spitale noi nu s-au învrednicit cei din Grupul Infracţional Organizat impropriu numit guvernare (indiferent de guvernare) să construiască unul cap-coadă în ultimii 30 de ani.
La peste 5 ani de la incendiul de la “Colectiv” nu există nici o secţie nouă pentru “marii arşi” – românii care ajung în această nefericită situaţie mor la fel de infectaţi de nosocomiale până se decide birocraţia românească dacă să îi lase sau nu să fie trataţi (şi cu şanse de supravieţuire) în spitale decente din Uniunea Europeană.
Până şi secția nouă de UPU de la Bagdasar Arseni, inaugurată cu mult fast de preşedintele Klaus Iohannis, pe 27 mai anul acesta, de Ziua Internaţională a Medicinei de Urgenţă, NU FUNCŢIONEAZĂ.
Managerul unităţii sanitare spune că o parte din cablurile existente în construcţie, fabricate de o firmă din Polonia, nu au avut încă de la început certificat pentru rezistenţă la substanţe periculoase, ci numai pe cel de rezistenţă la foc. Şi că abia acum au venit hârtiile necesare din Polonia.
Atunci de ce şi-au permis să inaugureze ceva ce nu era de inaugurat? De deşeuri cu faţă umană, cărora le pasă mai mult de imaginea lor de moment, decât de adevăr şi realitate. Ceauşescu zace în fiecare neterminat care se joacă de-a politica în România din Decembrie 1989, încoace.
Mă mir că nimeni nu a avut ideea să boteze un cimitir „Palatul Victoria” – sponsor oficial al înmormântării viitorului dumneavoastră.
Cât despre noi, complicii acestor neisprăviţi, ne-am călit: jumătate din an, ne zgribulim din cauza climei, cealată din cauza preţurilor. Așa de sărăciți sufletește am ajuns încât nici măcar Sărbătorile nu stau sub semnul omeniei: în preajma acestora întrebarea nu este ce pui pe masă, ci ce se scumpeşte mai întâi: mâncarea sau gazul și lumina?
Când afli răspunsul, îţi stabileşti priorităţile: dai întâietate oului de Paşte, fripturii de Crăciun, sau plăţii facturii la căldură sau la curentul electric. Astfel de dileme nu le au și nu le-au avut însă cei care au pornit pe drumul guvernărilor post-decembriste „săraci şi cinstiţi”, şi s-au întors acasă putrezi şi bogaţi.
Ţara în care statul deţine prea multe proprietăţi este condamnată la jaf şi corupţie – că nu e uger mai generos şi mai uşor de morfolit ca ugerul bugetului.
Politicienii sunt dispuși să ne cheltuie banii și să se împrumute nelimitat, în contul nostru și al viitorului copiilor noștri – nu au opritor. De aceea libertatea Statului de a dispune de viitorul nostru trebuie limitată prin Constituție. Populismul economic trebuie stopat.
Cu cât statul este mai sărac în proprietăţi și servicii, cu atât cetăţeanul contribuabil este mai bogat şi trăieşte mai bine.
Cum v-am mai spus: “există ţări în care, odată ieşit la pensie, începi să te gândeşti la ce parte a lumii vrei să colinzi. Începi o nouă viaţă, nu stai şi numeri zilele ce ţi-au mai rămas şi faci pariuri: cine vine mai întâi – factura, moartea sau poştaşul cu pensia?”
Şi, gata!