Justitie

Rolls Royce-ul Șarpelui, pus pentru a doua oară sub sechestru. Vezi ce țeapă și-a luat ex-proxenetul de la ”DIEJ”

În urmă cu un an de zile s-au stricat rău afacerile ”antreprenorului” Cosmin Pop aka Șarpele Nebun, dat fiind că el și infractorii COCO și Vlașin au fost băgați la răcoare timp de mai multe luni. Tot atunci au fost publicate stenograme din dosarul în care cei trei, alături de Rotar, Jula și Man – alt antreprenor, actualmente condamnat și pentru șpagă, au fost săltați pentru proxenetism. 

Imaginea peștilor de la Dej era bine înfiptă în rețelele de socializare cu conturi cu mii de urmăritori pentru pozele de pițipoance pe care aceștia și le făceau în mașini scumpe a căror rate de leasing erau plătite prin servicii sexuale prestate de clujence în alte țări din Europa. Aceasta a fost și povestea achiziționării bolidului Rolls Royce Wraith,  o mașină de lux, în valoare de 400.000 de euro, luată în leasing.

Ei bine, dosarul și toată această perioadă de urmărire penală i-a cam cumințit pe ”antreprenori”, dar mai ales pe Șarpele, cel care scria scrisori că în pandemie ducea cozonaci și că el e fecioraș de casă, care a fost cel mai afectat, rămânând fără Rolls Royce. 

În prima fază, cei de la Parchetul Dej au pus sechestru pe bolid, mașina aflându-se în custodia celor de la BCCO Cluj-Napoca, structură care a contribuit substanțial la săltarea proxeneților de la DIEJ. 

Însă, o solicitare din partea unui afacerist din Mediaș, pe numele său Ovidiu Cocoș, a făcut ca Rolls Royce-ul să plece din curtea celor de la BCCO pe motiv că mașina este proprietatea unei firme din Cehia, pe care Cocoș și Alex Bodi o dețineau. Singura variantă prin care Șarpele (mai degrabă întreținut decât Nebooon, hahaha, vezi info la finalul articolului) putea da ture cu mașina era dacă plătea la timp ratele de la leasing. Rămas fără sursele de venit, Cosmin Pop a pierdut definitiv mașina, care acum este pusă din nou sub sechestru într-un alt dosar de proxenetism. 

Odată săltată gruparea interlopului Tîmplaru, din care făcea parte și Alex Bodi, procurorii au pus sechestru (în factura lui Bodi) pe patru mașini Lambourghini și pe Rolls Royce-ul recuperat de la BCCO Cluj. 

Așa se face că în continuare mașina cu care Șarpele, țăran de DIEJ s-a remarcat prin oraș, se odihnește bine-mersi în custodia autorităților. 

P.S. Băieți, cică la aniversarea de un an, Urițescu vrea să vă trimită în judecată. wink-wink 

REMINDER: Șarpele, întreținutul

”Pentru a arăta că autoturismul marca Rolls Royce Wraith îi aparține lui Pop Cosmin, dar ratele sunt achitate cu banii obținuți de pe urma practicării prostituției de către numitele P.C. și G.A., trebuie observate transferurile bancare. În continuare, arăt că din contul numitei G.A. s-a transferat către Bodi Alexandru Nicolae – fostul soț al Biancăi Drăgușanu – în data de 18 august 2018, suma de 4.080 euro, cu mențiunea rată Rolls Wrait DJ 935. Asemenea, din contul numitei P.C., în data de 6 decembrie 2019, s-a transferat către Standard Corporate GMBH suma de 4.090 de euro, reprezentând rată Rolls Royce DJ 935 (numărul de înmatriculare a autoturismului Pop Cosmin, care a fost modificat cu mai multe inscripții și însemne privind un șarpe, porecla sa fiind șarpele), iar în data de 22 septembrie 2019, s-a transferat suma de 2.045 euro, către Bodi Alexandru Nicolae, reprezentând jumătate rată Rolls Royce DJ 935.

Spre exemplu, în data de 12.01.2020, orele 00.30 și 01.04, G.A.(o tânără obligată să e prostitueze – n.n.) a avut două dialoguri telefonice cu B. Alexandru în care i-a transmis că Pop Cosmin, zis ”Sharpele nebunu” a amenințat-o, că i-ar fi sugerat că poate să îi facă rău, dorind să afle dacă la acel moment avea pe altcineva (alt bărbat). I-a spus interlocutorului că Pop Cosmin i-a spus prin intermediul aplicației whatsapp așa: Eu nu ameninț, io fac, că io nu ameninț, io când fac, fac. Că el nu-i prost, ca și Coco, că gen, că D… avea deja vreo două degete tăiate!”, precizează anchetatorii.

Mama interlopului l-a mustrat într-o conversație înregistrată de procurori. În 13 decembrie 2019, ora 07.17, Pop Cosmin a vorbit cu Pop Cristina la telefon, ”însă interlocutorul său era mama lui, care folosea telefonul susnumitei. În cadrul discuției lui Pop Cosmin i-a reproșat că nu lucrează, trăiește doar din banii câștigați de femei și că a cheltuit foarte mulți bani întrucât la acel moment avea multe datorii. În final, i-a mai transmis că tot în anturaj cu oameni ca el a umblat, fapt pentru care consider că mama sa s-a referit la acel anturaj de care s-a mai discutat în prezentul act, respectiv acel grup format în mare din prostituate-proxeneți”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *