Din oras

Robi a rămas fără termos: "Să-l folosească sănătos!"

Robi Lukaci, comerciantul stradal pentru care tot Clujul s-a mobilizat ca să-i ofere „troşcoleta” mult-visată a fost prădat aseară.

Unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai muncitori locuitori ai oraşului a rămas fără termosul din care le oferea ceai sau cafea celor înfriguraţi. Urâtul gest făcut de un individ fără scrupule a fost surprins pe camerele de supraveghere de la hotelul Melody, care i-au fost puse la dispoziţie rapid lui Ioan Pugna, prietenul taximetrist al lui Robi.

„Nici mie nu mi-a venit să cred. Ce să mai zic!”, a menţionat Pugna.

Cu bunătatea şi blândeţea care îl caracterizează, Robert a spus că poate omului îi era frig şi de aceea şi l-a însuşit, însă majoritatea celor care îl cunosc pe Robert Lukaci au spus că dacă un om înfrigurat i-ar fi cerut lui Robi un pahar cu ceai cald, sigur ar fi primit, nu ar fi trebuit să fure.

Între timp, Robi şi-a cumpărat un alt termos. Dar fapta hoţului rămâne.

Poate recunoaste cineva hotul din imagini.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *