In vizor

Rezultatele de la Evaluarea Națională, publicate luni în format anonimizat

Scris de 463

Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate luni, 22 iunie. Spre deosebire de modul în care acestea erau publicate în alți ani, acum Ministerul Educației a fost chemat să găsească o formulă pentru respectarea prevederilor GDPR de protecție a datelor cu caracter personal. În acest sens, rezultatele de la examenul de clasa a VIII-a vor fi afișate într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea elevului cu nota primită. Anunțul anonimizării rezultatelor a fost făcut de Ministerul Educației abia după examenul de Matematică, ultima probă pentru majoritatea absolvenților de gimnaziu.

Din păcate, după cum semnala Ziar de Cluj, chiar dacă și-a propus să respecte prevederile GDPR privind protecția datelor cu caracter personal prin anonimizarea rezultatelor, Ministerul Educației ar fi condiționat intrarea la examenul de Evaluare Națională din acest an de semnarea unui „consimțământ” din partea părinților, un acord ce încalcă chiar prevederile de protecție a datelor, după cum nota Asociația Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor (ASCPD).

CITEȘTE ȘI: Ministerul Educației, acuzat că a condiționat participarea elevilor la examene de semnarea unui acord. Vezi reacția IȘJ Cluj

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie 2020.

Rezultate obținute de elevi la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, atât la avizierele centrelor de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro.

„Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media”, a explicat Ministerul Educației, într-un comunicat.

172.532 de elevi s-au înscris la nivel național la Evaluarea Națională 2020.

102.175 dintre elevii înscriși sunt din mediul urban și 70.357 din mediul rural. 10.311 s-au înscris la proba de limba maternă.

Evaluarea Națională 2020 a fost organizată în 4.253 de unități de învățământ, dintre care 1.666 din urban și 2.587 din rural.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 22 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 23 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 1 day Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 1 day PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 1 day Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 1 day Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 1 day Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 1 day Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 1 day In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 1 day Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 1 day Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 1 day In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 1 day Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE