Sanatate

REVOLTĂTOR – Un copil de 11 luni, refuzat la două laboratoare de analize medicale din Cluj. Ce trebuie să faceți în astfel de situații

Vineri dimineața, o mămică din Florești a fost nevoită să alerge de la un laborator de analize la altul, cu copilul de 11 luni în brațe după ce, de două ori, asistentele medicale au refuzat să îi recolteze probe băiatului. Situația sa nu este unică, părinții au frecvent astfel de probleme. Cadrele medicale invocă diverse motive, dar niciodată slaba lor pregătire.

Persoanele asigurate, indiferent de vârstă sau de modalitatea de plată a asigurării, au dreptul legal la servicii medicale. Cu toate acestea, sunt situații când pur și simplu pacienților li se dă cu flit, așa cum este cazul unei mămici din Florești.

“Am mers cu copilul la ora 8.00 la laboratorul Sante din Florești. Când am ajuns acolo, pentru orice eventualitate, am întrebat dacă am nevoie de programare, dar mi-au spus că pentru copii așa mici nu poate să îmi ia probă din cauză că nu au suficient personal și copilul ar trebui ținut de mai multe persoane pe motiv că nu poți colabora cu un copil mic la fel ca și cu un adult. Mi-au recomandat să merg la centrul lor din Cluj că acolo au mai mulți angajați. Am mers totuși la alt laborator tot în Florești, la Sinlab, în speranța că voi reuși acolo ca să nu bat atâta drum până în oraș. Acolo era o singură asistentă care avea și atribuții de secretară și lua și probe pentru analize. Mi-a spus că ea fiind singură nu are cum să mă ajute că i-ar mai trebui cineva care să îl țină pe copil. Am rugat-o totuși să încercăm, în ideea că o ajut eu. Mi-a spus să mai aștept până îi termină pe ceilalți pacienți. Ar fi trebuit să aștept vreo 5 persoane, ar fi durat foarte mult, mai ales că băiatul era nemâncat. Am plecat și de acolo și am mers la un alt laborator în Cluj-Napoca. Aici am mers tot la Sante și, din fericire, aici m-au primit și am rezolvat”, spune Maria M.

Mămica presupune care sunt motivele refuzului.

“Eu știu de ce m-au refuzat. Copilul meu este mai grăsuț și nu i se văd venele. Am mai fost cu el la analize și mi s-a întâmplat să îi spargă vena. Nu este normal să fim refuzați, nu scrie niciunde pe site sau în laborator că au dreptul să nu ne primească din diverse motive”, precizează Maria M.

Printr-o situație similară a trecut și deputatul USR, Emanuel Ungureanu, în urmă cu câțiva ani. La fel ca și mămica din Florești și el spune că este vorba despre incompetența asistentelor medicale.

“O situație asemănătoare am pățit și eu la Pediatrie 2, acum câțiva ani. Am fost cu fetița mea, care avea atunci 5 ani, unde de ani de zile mă îngrijesc de copii și am fost și angajat acolo. Trei asistente nu au putut să îi prindă o venă pentru o branulă. Vina s-a dat brusc pe copil că are mâinile prea umflate, că nu îi găsesc venele. Ca să nu influențez situația în niciun fel, eu am plecat să mă plimb. Când m-am întors atât soția cât și fetița plângeau, iar probele pentru analize tot nu au fost luate. Atunci am mers la UPU pe Moților. Acolo m-am gândit să o caut pe cea mai bună asistentă practicantă de la Pediatrie, am mers la ea, i-am povestit ce mi s-a întâmplat și a rămas stupefiată. Fiica mea era adormită, în mașină, de la oboseală și stres. Asistenta a luat o branulă, am mers la fetiță și așa din picioare, fără să o trezească, i-a prins vena din prima. Ideea este că nu se pricep asistentele și cel mai ușor le este să dea vina pe bolnav sau pe părintele pacientului, dacă este vorba despre copii”, afirmă Emanuel Ungureanu.

Deputatul USR îi sfătuiește pe toți cei care au probleme să nu stea pasivi și nici să nu se plângă presei.

“Un pacient aflat într-o astfel de situație trebuie să facă plângere la Colegiul Medicilor sau la Ordinul Asistentelor Medicale și Moașelor, după caz, depinde cu fel de personal medical a avut de-a face. Trebuie să ia numele asistentelor sau al medicului și să facă plângere. Eu învăț pe toată lumea care are o problemă și vrea să nu se mai întâlnească cu ea să facă plângere și să nu sune la deputatul care rezolvă orice sau la presă”, subliniază Ungureanu.

Părinții trebuie să știe că un copil, până la vârsta de 18 ani, este asigurat la fel ca oricine, nu i se poate refuza accesul la servicii medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *