Din oras

Resturile organizatorilor de evenimente se abandoneaza in centrul Clujului. Primaria permite asta

Zilele Culturale Maghiare s-au incheiat deja de trei zile, dar amintirea lor inca se simte in centrul orasului, la propriu. In capatul strazii Eroilor, deja de trei zile, e abandonata o constructie de lemn, sub care stau ascunsi cativa baloti de paie.

Asa cum municipalitatea ne-a obisnuit deja, capatul strazii Eroilor e un loc in care pot fi abandonate orice fel de constructii, cuburi publicitare, chitare si chiar masini, fara ca politistii locali sa faca ceva in aceasta privinta. Asta desi publicitarea in centrul istoric e interzisa prin lege de catre aceeasi primarie.

De data aceasta, insa, nu e vorba despre publicitate ilegala, ci despre o constructie in adevaratul sens al cuvantului. Scheletul unui cort care a fost amplasat aici cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare a fost abandonat in punctul zero al orasului. In mijlocul lui, stau imprastiati cativa baloti de paie.

Reprezentantii municipalitatii sustin, insa, ca cei care au lasat in urma cortul mai au la dispozitie pana la sfarsitul saptamanii sa adune resturile abandonate in centrul Clujului.

Nu e pentru prima data cand municipalitatea e ingaduitoare cu resturile lasate in urma de organizatorii de evenimente. La aproape doua saptamani dupa inchidere oficiala a Untold Festival, imprejurimile Cluj Arena aratau ca dupa razboi. Asta pentru ca organizatorii nu au reusit o perioada buna de timp sa stranga dupa ei. Langa stadion, era plin de europaleti si lemne, gazonul era deteriorat, iar in Parcul Central nici urma de refacerea spatiului verde, asa cum au promis cei de la Federatia Share. In plus, gardurile care imprejmuiau teritoriul festivalului au fost adunate gramada si lasate de izbeliste in parc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *