Din oras

Restaurarea Turnului Pompierilor va dura doi ani. Ce schimbări vor fi făcute

Scris de 369

Lucrările de restaurare a Turnului Pompierilor ar putea începe anul acesta, cu puțin noroc. Depinde doar cât vor dura licitațiile și dacă vor fi sau nu contestații. Deocamdată, în ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare, va fi votat proiectul referitor la indicatorii tehnico-economici. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 10,2 milioane lei. Turnul va avea lift, încălzire în pardoseală, iar clădirile din stânga și din dreapta vor fi modernizate.

Restaurarea Turnului Pompierilor prinde contur, în sfârșit, după ani de zile în care autoritățile locale au ignorat total potențialul turistic și valoarea acestui monument. În urmă cu aproximativ cinci luni, s-a încheiat concursul de soluții referitor la modernizarea turnului, iar acum vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici. În ședința de Consiliu Local din 18 iulie va fi votat proiectul de hotărâre referitor la indicatorii terhnico-economici.

„Turnul va fi reabilitat într-o manieră care urmărește conservarea specificului acestuia. Ferestrele vor fi executate din tâmplărie din lemn stratificat cu geam termopan, conform model existent (culoare gri) și se va recondiționa poarta existentă și grilajul metalic ornamental. Ușile interioare – pline cu foi din inox luciu oglindă. Se propune înlocuirea piramidei de sticlă cu un nou segment, alcătuit din două nivele, unul închis cu sticlă și unul deschis, care să permită accesul publicului și vizualizarea unei panorame de 360 de grade asupra orașului. Pentru ușurarea accesibilității vizitatorilor în turn, se propune un ascensor de persoane, alături de o nouă scară de vizitare”, se arată în proiectul de hotărâre.

Odată cu repararea turnului, va fi modernizată și strada Tipografiei. 

„La exterior, turnul va fi finisat cu tencuieli pline de epocă, la zidărie de 3,5 cm, cu mortare de asanare. Zugrăvelile exterioare pentru fațade, de calitate superioară, pe bază de silicați, aplicate în două straturi, culoare crem și alb. De asemenea, vor fi reabilitată strada Tipografiei, pe tronsonul străzile David Ferenc Frederic Joliot Curie. Se va monta instalație de supraveghere video și instalație de detecție și semnalizare a efracției cu autoprotecție contra vandalismului și sabotajului. Se va monta sistem de iluminat arhitectural, realizat pentru a pune în evidență și să accentueze arhitectura, finisajele și volumetria clădirii”, mai este menționat în proiect.

Energia termică va fi asigurată de o rețea de încălzire prin pardoseală, încălzire electrică în perete, încălzire electrică cu panouri radiante și o suflantă de aer cald cu funcție de perdea de aer.

„Conform soluției câștigătoare în urma concursului organizat de Primăria Cluj-Napoca, se propune achiziționarea corpurilor de clădire aflate în stânga și dreapta Turnului Pompierilor și includerea lor în viziunea de ansamblu a reabilitării turnului, prin restaurarea și readucerea la imaginea lor inițială, contribuind astfel semnificativ la recâștigarea atmosferei urbane și arhitecturale de epocă a colțului străzii Tipografiei cu strada David Ferenc”, mai scrie în document.

Valoarea lucrărilor, potrivit devizului general, este de 10.239.694 lei, fără TVA. Durata de realizare a investiției este de 24 de luni.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours FOTOGRAFILA
    Am auzit că e finalizat Podul Porțelanului. Însuși El, Primarul, a contribuit la lucrări
  • Acum 6 hours Politica
    USR, despre o ordonanță emisă de Guvern, „noaptea, ca hoții”, chiar înaintea mini-vacanței de 1 Decembrie: PSD-PNL a introdus taxa pe soare. Cerem stoparea publicării în Monitorul Oficial și refacerea ordonanței
  • Acum 8 hours In vizor
    Arogantul Culiță Sterp a omorât un om în 2016. Cu tupeu, a încercat o tentativă de mușamalizare de tipul ”Hai să ne înțelegem”. Acum, dacă autoritățile își fac datoria, riscă ani grei de pușcărie
  • Acum 1 day Din oras
    Boc OSĂ facă în Mărăști lift cu drone livrate prin metrou pe Someșul navigabil și cu vedere din Turnul Pompierilor. Zici c-a dat cu copy-paste din avioanele imobiliare ale Elenei Udrea de la Transilvania Smart City
  • Acum 1 day In vizor
    NICIO NOUTATE, PE BANII CLUJENILOR SE FAC ”SERVICII”: Primăria Cluj-Napoca cumpără sediul BCR de pe George Barițiu. Tranzacția costă 5.8 milioane de euro
  • Acum 1 day In vizor
    Polițiștii au cerut recalcularea alcoolemiei manelistului Culiță Sterp. Există suspiciunea că ar fi fost mai mare decât ce s-a raportat
  • Acum 1 day General
    CAI VERZI PE PEREȚI: Renegocierea PNRR e ”foarte limitată”, dar o ajustare va exista, susține ministrul Marcel Boloș: ”Trebuie să facem rost de banii aceștia”
  • Acum 2 days Din oras
    Colegiul Tehnic Anghel Saligny va fi mutat nu neaparat din răutatea ISJ Cluj, ci din nesimțirea celor care știau, încă din 2013, despre faptul că a fost retrocedat terenul, dar au ales să tacă și să pută ca în iarbă!
  • Acum 2 days Politica
    Tanczos Barna: Nu vor mai avea voie să se înscrie la ”Rabla pentru electrocasnice” cei care au blocat programul şi şi-au bătut joc de sprijinul financiar din partea statului
  • Acum 2 days Politica
    Csoma Botond, după ce un lider PNL a cerut ca UDMR să iasă de la guvernare: Are o atitudine antimaghiară consecventă. Nu sunt motive de rupere a coaliției
  • Acum 2 days Editorial
    Emil Ceausescu. Preamultul
  • Acum 2 days Vocea ta
    Minciuna, Tupeul și Primarul
  • Acum 2 days In vizor
    Boc ne anunță că legea îi zice că are 60 de zile la dispoziție să analizeze, cu atenție și îngrijorare, ofertele pentru metrou. OSĂ le analizeze până la sfârșitul lunii ianuarie, la anul. Deci, OSĂ se încadreze în toate termenele PNRR
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE