Politica

Deputatul clujean Adrian Dohotaru își subminează electoral propriul partid, transformând USR în „USSR”

Adrian Dohotaru, deputat USR ales de către clujeni, a devenit cunoscut prin postările sale publice care au stârnit, în repetate rânduri, râsul sau indignarea unei țări întregi. După ce a mâncat din gunoi și și-a propus să dărâme gardul Parlamentului, acum deputatul instigă la nerespectarea angajamentelor asumate de către România față de NATO, în calitate de țară membră a alianței. 

Adrian Dohotaru s-a trezit ieri scriind pe pagina sa de Facebook o opinie  referitoare la posibila investiție a statului român, de 4 miliarde de dolari, în cumpărarea unui sistem de rachete Patriot de către România (Departamentul de Stat american şi-a dat acordul pentru o posibilă vânzare către România a sistemului de rachete defensiv Patriot, în valoare de 3, 9 miliarde de dolari. Patriot este un sistem de apărare avansat, de tip sol-aer, care poate fi folosit în cazul unui atac cu avioane ori cu rachete balistice şi de croazieră). 

Opinia deputatului clujean, care i-a revoltat chiar și pe simpatizanții USR, este următoarea:

„Cum ar putea investi mai bine statul român 4 miliarde de dolari

Se vântură în spațiul românesc faptul că ar exista o obligație din partea statelor membre NATO să cheltuiască 2% din PIB pe Apărare. Astfel de mituri justifică investițiile enorme în echipament militar. Este fals. Există o recomandare NATO ca statele membre să aloce 2% din PIB până în 2024, dar nu o obligație impusă. Germania cheltuie 1.2%, Spania și Italia în jur de 1%. Doar 5 din 28 de țări NATO cheltuie 2%.

Statul român a cheltuit miliarde de lei pe teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak în scopul „democratizării” cu forța a regimurilor din Orientul Mijlociu. Cine dă socoteală la noi pentru acest eșec și pentru cheltuieli imense din banii contribuabililor? De ce oamenii politici nu au curajul să arate aceste eșecuri și prioritizări false de investiții publice? Cine a organizat o dezbatere publică pentru a vedea dacă sunt necesare astfel de cheltuieli exorbitante în echipament militar sau alte domenii sunt prioritare?

Dau câteva exemple de investiții mai inteligente pentru a securiza România. Vă rog să completați lista:

Spitale și investiții în sănătate ca prevenție

Educație și Cercetare mai performante

Cultură accesibilă

Infrastructură feroviară îmbunătățită pentru a străbate țara în jumătate de zi

Agricultură sustenabilă

Spații publice și centre comunitare în cartiere

Împăduriri și politici coerente de mediu

Program de dezvoltare a stocului de locuințe publice”

Dohotaru se încăpățânează să își îngroape propriul partid

Postarea de ieri a lui Adrian Dohotaru a stârnit un amplu val de reacții negative, iar astăzi, semn că nu a înțeles nimic, deputatul a recidivat, printr-o nouă postare, prin care își susține și completează punctul de vedere exprimat anterior:

„Reprezint electoratul pacifist din România

Sunt șocat de vehemența atacurilor la adresa mea în contextul exprimării unor îndoieli legitime cu privire la oportunitatea unui contract de 4 miliarde de dolari pentru rachete Patriot și a unui PIB de 2% pentru Armată într-o țară săracă și subdezvoltată. (…)

Merită notat că sunt singurul om politic din spațiul românesc care crede că resursele unui stat cu un buget limitat trebuie direcționate spre alte domenii prioritare: educație, sănătate, cultură. Există și un pact transpartinic de 6% pentru Educație. De ce nu a fost respectat?

Repet câteva lucruri de bun simț: România poate să își îndeplinească obligațiile față de NATO, așa cum o fac 23 din 28 de state membre care nu au un buget de 2% pentru Armată, printre acestea fiind Germania, Italia ori Spania.

În USR nu a fost niciodată o serie de dezbateri serioase la nivel partinic cu privire la:

1. Alocarea unui buget de 2% din PIB pentru Armată. Dacă am ajunge la un astfel de consens, el trebuie să vină informat și extins la pericolele secolului XXI care nu mai sunt doar geostrategice. Cred că armata trebuie să acționeze și în noul context al amenințărilor climatice, așa cum se pregătește Pentagonul (la noi apărat păduri, plantat, îndiguiri etc, iar în exterior intervenții în statele care vor suferi de schimbări climatice catastrofice), al devitalizării țării de cetățeni sănătoși și puternici (revitalizarea cluburilor sportive ale Armatei), nu doar a celor geostrategice.

2. Susținerea necondiționată a președintelui Iohannis și a turnurii conservatoare a PNL care sprijină administrația Trump prin noua conducere a lui Ludovic Orban. Prin susținerea necondiționată a administrației prezidențiale, USR își faultează proprii candidați interni la alegerile prezidențiale. Candidatul USR la alegerile prezidențiale poate fi o locomotivă pentru celelalte alegeri. Nuanța, atât de necesară unui spațiu relativ conformist și provincial în idei, ar aduce un plus de dezbateri și de rafinament la alegerile prezidențiale. În contextul valului conservator din PNL, USR trebuie să acopere un spațiu deopotrivă mai progresist și mai centrist, ceea ce înseamnă o deschidere mai mare spre partenerii europeni și nu față de administrația Trump.

3. USR se antepronunță, fără nici o consultare de anvergură, cu privire la valabilitatea contractului cu americanii și apreciază profesionalismul recunoscut al Armatei române pe teatrele de operațiuni din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, Orientul Mijlociu este mai instabil acum față de cum era înainte de intervenția americanilor și a aliaților.

4. USR a cerut transparență pe marile contracte publice. De ce nu și pe cea mai mare investiție realizată de armată? 

Un contract de 4 miliarde de dolari trebuie realizat în urma unor dezbateri publice cu cât mai mulți actori sociali și în urma unor negocieri cu partenerii europeni. Înclin să cred că, dacă ar fi nevoie de un astfel de sistem de apărare, o diplomație inteligentă negociază în primul rând cu partenerii europeni ai NATO, tocmai pentru a se distanța de retrograda administrație Trump. Totuși, cred că metode diplomatice abile, relațiile economice și comerciale pot să fie o soluție mai bună pe termen lung decât înarmarea. Voi aduce în dezbaterea publică oameni care susțin politici pacifiste, raționale și de bun simț, pe care nu îi vedeți dincolo de vălul de ură și resentiment care mustește în spațiul românesc ca urmare a manipulării politice și mediatice.”

Perseverent în greșeală, Adrian Dohotaru devine un gropar al propriului partid. În acest ritm amețitor al gafelor publice, USR are toate șansele ca, după următoarele alegeri, să devină doar un minuscul partid neparlamentar.

Reacțiile simpatizanților USR

Simpatizanții USR, revoltați de declarațiile deputatului lor, au reacționat virulent pe pagina acestuia de Facebook. Vă redăm mai jos doar câteva dintre comentarii:

Bogdan Radulescu: „Voi ăstia de USR habar nu aveți pt. ce ați fost votați. Dacă știam că exiști nu aș fi votat cu voi niciodată. Ce dezamăgire ați ajuns să fiți. Vai de capul vostru!”

Nastase Cezar-Victor: „Sunt șocat de această poziție. Cred că mâncatul din gunoi v-a afectat discernământul.”

Nastase Cezar-Victor cc Alex Bunea: „Bogdan Bunea, ia uitați, dragilor, ce le bese mintea unora din USR. Mai votați cu ei.”
Doru Oprea: „De ce generalizezi?”
Dragan Florin: „Doru, pleacă din cocina asta, cât mai poți. 90% din partidul salvator sunt tembeli. E singura opțiune mai proastă ca PSD”

Ana-Maria Itoafă: „Zău dacă vă înțeleg uimirea. Omul este comunist convins, mănâncă din gunoi și voi aveți așteptări ca de la vreo elită politică!”

Adelina-Liana Țînțariu: „Eu nu înțeleg comparația între cele două. Există bani pentru școli, spitale, infrastructură. Țin să reamintesc că exercițiul bugetar 2014-2020 a început, deci acolo sunt banii de spitale, drumuri etc. Securitatea regională este o prioritate și trebuie să rămână ca atare. Cred că este grav să facem afirmații de natura asta în contextul geopolitic în care ne aflăm.”

Zexe Tux: „Stai, bre, liniștit, că nu a spus nimeni ca vă taie vreun leu din gălăgia aia de bani pe care o luați degeaba, de la noi. Nu vrei, mai bine, să ne gândim câte salarii medii de muncitori cinstiți și harnici s-ar plăti din fondul de pensii și salarii speciale?”

Zexe Tux: „Eu credeam că veniți cu vreun suflu nou în politică, și nu cu texte de propagandă ieftină. Mentalitatea lui ”sa ni se dea” trebuie schimbata cu cea ”hai să mai și facem ceva”.

Dragan Florin: „Boss, zi-o p’aia: să facem din tun tractoare, din rachete nucleare, pluguri de arat ogoare. Tu erai imbecil și la pioneri, da acum cu mintea de atunci? Tu ai auzit ce se discută în lume, ne-am angajat prin președinte? Te trezești tu, pacifistu halitor din gunoaie. Băi, băiatule, ce-a mai băgat USR prin Parlament! Ce partid imbecil!”

Traian Mircea:  „Mă bucur când citesc așa ceva. Când spuneam că USR e o gașcă de idioți, unii se supărau!”

Calin Dan Morar: „Aduceți-mi aminte de ce v-am votat. De ce naiba v-am votat? Pentru raționamente scoase din contextul geopolitic și sofisme de doi lei?”

Gabriel Mistodie: „De ce căc*t am votat USR? Credeam că doar Nicușor e habarnist, dar sunteţi mulţi pe acolo!”

Razvan Stroescu: „Mai are șeful vostru de campanie banca de investiții la Moscova? Părerea dvs. personală sperăm că nu e cea oficială a partidului din care faceți parte.”

Mihai Cristian: „Veci nu o să votez USR, chiar dacă sunt și oameni pe care îi apreciez, dacă nu te zboară pe tine după declarația asta.”

Ciprian Ciocan: „USR-iștii cred că s-au gândit bine cum adună în timp record argumente pentru a nu mai fi votați vreodată.”

Mandrean Paul: „Cât trăiesc nu mai votez cu penibilii ăștia. Când te gândești că i-am creditat cu inteligență…!”

Horia Stroescu: „Mă gândeam să votez cu voi, la vreo campanie viitoare… M-am răzgândit. Cu tine în partid niciodată. Cum dracu poți emite asemenea strigături progresist stângiste și să mai vrei și electorat din dreapta?”

Alexandru Gugoasa: „Pe Dohotaru nu îl mai salvează nimic, că își traduce opiniile direct de la Russia Today, dar pentru toți ceilalți din USR am un mic avertisment. Cu cât țineți mai mulți oameni precum Dohotaru în partid, cu atât aveți mai puține șanse să mai intrați în Parlament, pentru că votul e pe liste, iar mulți pur și simplu vor renunța scârbiți să mai pună ștampila pe USR dacă asta înseamnă să bage în Parlament personaje precum Dohotaru.”

Andrei Pop: „Tu vezi ce e în jurul României??? Ucraina, Moldova, Turcia! Plus Balcaniul care iarăși stă să explodeze… Acum înteleg de ce te face toata lumea idiot și regret teribil că am votat un comunist.”

George Loghin: „Eu am votat USR, dar sper că bolșevici ca tine nu sunt în București… daca tot mai măcăni după ce citești Sputnik, pe tine și pe Nicușor îl vor vota mumu!”

Mihnea Anastasiu: „Îmi pare rău, dar postarea asta nu face deloc bine USR. Este o opinie personala cu care eu nu sunt deloc de acord. Mai ales că este lipsit de respect față de militarii români căzuți în Irak sau Afghanistan să bagatelizezi jertfa acestora spunând că sunt doar „miliarde de lei irosite”. Nu. Ei au căzut la datorie pentru a consolida securitatea României, iar Adrian Dohotaru să aibă și acum libertatea și dreptul de a scrie aberații pe Facebook, din poziția de deputat USR.”

Cristian Soimaru: „Postări de acest fel mai că mă fac să regret că am recomandat oamenilor să voteze USR-ul pe buletinul de vot CD din județul Cluj. Dar fiecare cu gândirea lui.”

Alexandru Cristian Grigore: „Câtă ipocrizie debitați, domle. Ce șabloane, ce limbă de lemn. Adios, USR.”

Liviu Birceanu: „Am votat USR și eu și soția mea cu gândul că voi nu militați să ne scoateți din NATO și UE precum ceilalți. Din păcate mă dezamăgiți și voi. Am să ajung să nu mai votez. Și nu uita că noi suntem generația Revoluției și a mineriadelor. Dacă până și pe noi ne trădați…”

Laurentiu Theodoru: „Domnule deputat, poate că era bine ca înainte de a posta – așa brambura – orice idee vă vâjâie prin cap, să fi căutat și citit că există un pact, inițiat de președintele Klaus Iohannis și semnat de toate forțele politice, pentru majorarea bugetului armatei la minimum 2% din PIB începând din anul 2017, pentru următorii 10 ani. Da’ mă rog, probabil că e mai ușor să o dăm în populisme ieftine și gargară socialistă. Tovarășe Dohotaru vă felicit pentru avântul și eroica Dvs. bătălie cu hidra militarizată și vă propun să deveniți șef al departamentului socialist al USR cu deviza „Noi luptăm pentru pace”! PS. Am înțeles târziu că mașinuța useristă a cam dat-o prin toate șanțurile, dar acum s-a proptit oblu în gard. Mă scuzați, eu prefer să merg pe jos. Data viitoare nu mai pupați voi de la mine niciun vot. La revedere!”

Denis Palade: „Fix genul ăsta de postare face oamenii să se întrebe dacă cei de la USR sunt în toate mințile. Se fură juma de buget, bre. Anual. Toate vrăjelile tale cu spitale și căi ferate nu s-au făcut pt. că nu s-a vrut, nu pt. că nu erau bani. De pe ce planeta ai aterizat?”

Deputatul Dohotaru nu respectă programul USR

Deputatul Adrian Dohotaru face afirmații publice în dezacord cu programul propriului partid. În programul USR este precizat, negru pe alb:

„Apartenența României la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională.

Susținem consolidarea capacităților de apărare ale României prin investiții corespunzătoare și credem că proiecte regionale precum flota comună la Marea Neagră sub egida NATO nu trebuie abandonate, ci discutate și agreate mai substanțial cu partenerii noștri din sud, Bulgaria și Turcia, cât și cu SUA.

În plus, insistăm pe respectarea principiului proporționalității garanțiilor de securitate date de NATO componentei sudice și nordice ale flancului estic. Pe fondul militarizării Crimeei şi transformării ei într-o zonă anti-acces, este nevoie de o prezență întărită a NATO în regiune care să restabilească echilibrul de forțe.

În cadrul parteneriatului strategic cu SUA, afirmăm importanța ridicării vizelor pentru cetățenii români și a dezvoltării dimensiunii de cooperare economică, inclusiv prin atragerea de investiții americane.”

Dohotaru, deputatul care se trezește vorbind pe lângă politica partidului

Ca urmare a declarațiilor virale ale lui Dohotaru, care au ostilizat electoratul USR, Uniunea Salvați România a emis un comunicat de presă, prin care s-a delimitat de afirmațiile propriului deputat:

„Partidul Uniunea Salvați România susține fără echivoc orientarea euro-atlantică a României și respectarea obligațiilor pe care statul român și le-a asumat în fața partenerilor internaționali. Opinia critică exprimată de deputatul Adrian Dohotaru cu privire la cheltuielile de 2% din PIB pentru domeniul Apărării este una personală și nu reflectă poziția USR.

USR susține consolidarea capacităților de apărare ale României prin investiții corespunzătoare și consideră că nerespectarea angajamentelor luate de țara noastră nu poate decât să dăuneze reputației României, într-un context geopolitic sensibil. USR a fost consecvent pe această poziție. Neacordarea a 2% din PIB pentru apărare a fost chiar unul dintre motivele explicite pentru care USR nu a votat bugetul la începutul acestui an. Apartenența României la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională în contextul european dificil, marcat de incertitudinile legate de Brexit și de agresiunea rusească în vecinătatea UE.

Pe fondul militarizării Crimeei şi transformării ei într-o zonă anti-acces, este nevoie de o prezență întărită a NATO în regiune care să restabilească echilibrul de forțe. Achiziția sistemelor de apărare antirachetă Patriot va contribui semnificativ la creșterea capacităților defensive ale forțelor armate române.

«Armata României, de un profesionalism unanim recunoscut în teatrele de operații ale ultimilor ani are o nevoie reală de creștere a nivelului de echipare tehnică pentru a ridica și a se menține la nivelul standardelor NATO. Chiar dacă principalul nostru scut de securitate este această organizație, puterea acestei organizații stă în puterea fiecărui stat membru în parte. Prin urmare, România trebuie să fie un stat puternic. România trebuie să aloce 2% din PIB, chiar dacă unele state membre NATO nu au făcut-o încă (dar si-au asumat obligația să o facă până în 2024) pentru că, spre deosebire de acestea, noi am subfinanțat cheltuielile de apărare ani la rând și avem multe de recuperate», a explicat senatorul USR Nicu Fălcoi, membru în Comisia de apărare și ordine publică.

Eforturile României de a aloca 2% din PIB pentru Apărare au fost recunoscute de SUA, iar România a fost dată ca exemplu de președintele american în timpul vizitei recente a președintelui Klaus Iohannis la Washington. România trebuie să  fie în continuare un partener credibil și stabil pentru partenerii europeni și nord atlantici, iar acest lucru poate fi demonstrat prin îndeplinarea fermă a obligațiilor asumate”, scriu reprezentanții USR.

În ciuda delimitărilor oficialilor USR, răul a fost deja făcut. Deputatul Adrian Dohotaru reușește ca, prin aproape toate manifestările sale publice, să își dinamiteze electoral partidul care va ajunge, în acest ritm, să pice în sondaje cu viteza unei rachete Patriot. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *