Politica

Renunță PNL la Emil Boc? Răspuns bizar al primarului, atunci când a fost întrebat dacă mai candidează: „Sunt un biet muritor la șaibă la Cluj. Toate la timpul lor”

Vara anului 2020 ar putea detona cea mai mare bombă din politica locală din ultimul deceniu.

Surse PNL-iste au „sifonat” că mai marii partidului se gândesc să câștige Primăria Cluj-Napoca cu un alt candidat decât Emil Boc. S-a vehiculat inclusiv numele lui Rareș Bogdan, în condițiile în care fostul jurnalist ar urma să preia ștafeta la prezidențiale din partea lui Klaus Iohannis în următorul mandat. 

Aflat în fața microfonului Ziua de Cluj, Emil Boc nu a părut nici el sigur că va mai candida, răspunzând extrem de bizar atunci când a fost chestionat pe această problemă. 

„Aveți răbdare, toate la timpul lor. Apreciez spiritul de colegialitate al domnului coleg Tarcea (n.r. care a spus că sigur Boc va candida). Repet, aceste chestiuni vor urma procesul procedural și legal, toate la timpul lor. Eu nu fac parte din conducerea centrală a partidului să am informații, sunt un biet muritor aicea, la șaibă la Cluj. Îmi văd de treabă în fiecare zi, alte informații nu am”, a punctat Boc.

Ipotetica renunțare la Boc a PNL-ului ar fi cel puțin dubioasă, însă în politica din România „aruncatul oamenilor sub autobuz” e un lucru normal. Chiar și așa, decizia ar avea acoperire în fapte, în condițiile în care Emil Boc pare incapabil să rezolve mai multe probleme ale orașului, printre care lipsa creșelor sau a locurilor de parcare. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *