In vizor

„Relația de iubire” dintre Aeroportul clujean și Societatea de Construcții Napoca s-a reluat

Aeroportul Internațional Cluj și Societatea de Construcții Napoca au de mult timp o relație care de-a lungul anilor a fost una „cu năbădăi”. După o perioadă de iubire profundă, a venit ruptura provocată de cei de la DNA, care nu au înțeles că în iubire, la fel ca în război, nu există reguli. Ce dacă sunt implicați bani publici? 

În ultimul an, se pare că cele două entități au reușit să refacă legăturile tăiate atât de brusc acum 12 ani. Societatea de Construcții Napoca a câștigat în ultimele luni de la Aeroportul Internațional Cluj contracte în valoare de 22.847.364 lei.

Ultimul contract pentru lucrări de reparații la calea de rulare Delta, în valoare de 9,6 milioane de lei, a fost adjudecat chiar zilele acestea.

Durata constractului este de 17 zile, din care 7 zile pentru proiectare și 10 zile pentru execuție.

Lucrările vizează frezare beton de ciment, reparare dale deteriorate, colmatare rosturi, așternere geocompozit antifisură și straturi rutiere asfaltice.

Interesant este că, doar cu o lună în urmă, Societatea de Construcții Napoca obținea un alt contract pentru lucrări de reparații la calea Alfa și Delta. Probabil banij nu au fost suficienți, de a fost nevoie să se facă o nouă licitație doar pentru calea Delta.

Citește și:

Societatea de Construcții Napoca mai câștigă un contract de 10 milioane de lei de la Aeroportul Internațional Cluj

Nu bucură să vedem că relația lor s-a reluat, că Napoca a început să câștige din nou contracte. Sperăm că au învățat din erorile trecutului și vor păstra relația în limite legale.

Iată unde se poate ajunge când se lasă tentați furtul banilor publici:

SISTEMUL LUCREAZĂ: Directorul Aeroportului Cluj, găsit vinovat pentru luare de mită, scapă de închisoare pentru că a intervenit prescripția. Blocul cu trei etaje, obiectul mitei, a fost confiscat