Din oras

Regulamentul pentru caini nu se voteaza nici in septembrie, in ciuda promisiunilor primarului Emil Boc

Cu toate ca a trecut mai bine de un an de cand se lucreaza la noul regulament privind cainii in Cluj-Napoca, acesta nu va intra in dezbaterea Consiliului Local nici in sedinta ordinara din luna septembrie. Asta in ciuda promisiunilor edilului Emil Boc de la ultima sedinta, cand a fost intrebat de ce se taraganeaza ridicol de mult aceasta chestiune. Pe ordinea de zi a sedintei CL din 3 septembrie nu e nici urma de noul regulament privind cainii in municipiul Cluj-Napoca. Este in vigoare in continuare un regulament depasit, din 1996, atacat in instanta de iubitorii de animale.

In sedinta din august a Consiliului Local, primarul Emil Boc a avansat ideea ca regulamentul va fi dezbatut in luna septembrie, sau in cel mai rau caz in luna octombrie. Intre timp, consilierul liberal Ioan Bildea a facut un sondaj online pentru a vedea care este atitudinea clujenilor fata de accesul cainilor in mijloacele de transport in comun, dupa ce s-a lasat sa se inteleaga ca acest aspect ar fi “vinovat” pentru intarzierea asumarii regulamentului.

“Discutiile s-au blocat pe marginea subiectului referitor la accesul animalelor de companie in mijloacele de transport in comun. Avand in vedere anuntul domnului primar, anume faptul ca decizia acesta va apartine Consiliului Local, impreuna cu TNL Cluj am lansat un chestionar online prin care incerc sa obtin cat mai multe pareri referitoare la acest subiect. Am avut in jur de 2.100 de raspunsuri, iar aproximativ 70% au raspuns ca sunt de acord cu accesul cainilor in mjloacele de transport in comun. Am vazut si eu ca regulamentul nu este pe ordinea de zi, nu stiu de ce. Parerea mea este ca nu va intra luna asta in dezbatere, in prima faza trebuie sa stea in consultare publica 10 zile”, a precizat Bildea pentru Ziar de Cluj.

Elaborarea noului regulament a inceput in luna august a anului trecut, in urma unei dezbateri publice in care propunerea Primariei a fost desfiintata. Atunci termenul avansat de responsabilii proiectului a fost de 40 de zile pana la finalizarea reglementarilor. Nici dupa un an nu exista un regulament clar, asumat de administratia locala.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *