Uncategorized

"Regii" telefoniei in institutiile publice clujene: Romtelecom si Orange

Milioane de lei cheltuie, anual, de institutiile publice pentru serviciile de telefonie fixa si mobila. La Cluj, potul este castigat de liderii incontestabili Romtelecom si Orange. O analiza a cifrelor releva faptul ca, in era digitala, in multe institutii la putere ramane telefonia fixa si vesnicul Romtelecom. Asta, in ciuda faptului ca ceilalti operatori practica tarife mai avantajoase.  In ceea ce priveste telefonia mobila, Vodafone este inexistent in fata Orange in Cluj.

Politia e cu Orange si Romtelecom

Inspectoratul de Politie al Judetului Cluj a platit, anul trecut, peste 200.000 de lei pentru serviciile de telefonie fixa si mobila. De departe, cele mai mari costuri au fost suportate pentru telefonia fixa. IPJ Cluj a platit furnizorului de servicii Romtelecom, pentru 2012, suma de 184.800 de lei.

„La nivelul institutiei noastre exista 131 de beneficiari pentru serviciile de telefonie mobila. In prezent serviciile de telefonie mobila sunt asigurate de Orange”, se arata intr-un raspuns al IPJ Cluj. Pentru convorbirile pe mobil, IPJ Cluj a platit, anul trecut, 13.300 de lei.

Procedura achizitiei serviciilor de telefonie fixa si mobila s-a realizat pentru IPJ Cluj la nivel centralizat, de catre Directia Logistica pentru toate unitatile Ministerului Afacerilor Interne.

Nici la Jandarmerie situatia nu sta diferit, costurile sunt insa mai mici. La Orange, pentru 31 de abonati se plateste in fiecare an 5.800 de lei, iar la Romtelecom se achita 8.200 de lei.

Angajatii UBB platesc mai mult pe telefonia mobila

139 de angajati ai UBB cheltuie, anual, din banii institutiei 160.000 de lei pentru convorbirile in reteaua Orange.

Universitatea Babes-Bolyai a incheiat, in octombrie 2012, un contract cu SC Orange Romania SA in valoare de 628.219 lei, pentru o perioada de patru ani. Pentru telefonia fixa, costurile sunt sensibil mai mici.

Cu UPC Romania SRL, institutia a semnat un contract-cadru in septembrie 2012, in valoare de 537.347 de lei, tot pentru o perioada de patru ani.

Pentru contractarea celor doua servicii si-au depus ofertele patru companii, insa institutia nu specifica care sunt cele doua perdante la semnarea contractului-cadru.

“Ofertele financiare sunt confidentiale, conform precizarilor inaintate de catre operatori in timpul aplicarii procedurii”, se arata intr-un raspuns al UBB Cluj.

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara are contracte incheiate cu Orange si Vodafone in materie de telefonie mobila si cu Romtelecom pentru telefonia fixa.

„Procedura de selectie a operatorilor s-a facut prin negociere directa prin concurs de oferte. Conform uzantelor, toate cele trei contracte sunt semnate pe o perioada de 2 ani, cu posibilitate de prelungire. Tarifele sunt negociate cu operatorii in functie de evolutia pietei, instituţia noastra beneficiind de tarife preferentiale, specifice politicii de preturi a fiecaruia dintre cei trei operatori”, spun reprezentantii universitatii.

In prezent, 43 de angajati beneficiaza de serviciile de telefonie. Potrivit Executiei bugetare pe anul 2012, suma inregistrata pentru aceste date a fost de 272.678 de lei.

Consiliul Judetean Cluj cheltuie intr-un an pentru servicii de telefonie aproape 100.000 de lei. Costurile pentru telefonia mobila s-au ridicat la aproape 46.000 de lei in 2012, iar pentru telefonia fixa s-au cheltuit 51.160 de lei. Contractele cu operatorii de telefonie s-au incheiat pe o perioada de doi ani in anul 2011, respectiv 2012. Orange si Cosmote se ocupa de telefonia mobila, fiecare avand 30 de abonati, iar serviciile de telefonie fixa sunt asigurate de Vodafone.

Orange si Romtelecom, monopol la CAS, DSP si ISJ

Orange si Romtelecom scot din buzunarul Casei de Asigurari de Sanatate peste 37.000 de lei anual pentru serviciile de telefonie mobile, respectiv fixa, pentru care CAS Cluj a incheiat contracte valabile doi ani. 16 persoane din institutie au abonamente platite de Casa la Orange, la care se adauga alte trei abonamente contractate pentru centrala telefonica. Astfel, serviciile de telefonie mobila au costat 8.932 de lei in 2012. Mult mai multi bani s-au cheltuit pe telefonia fixa, Romtelecom incasand luna de luna aproximativ 2.300 de lei, ajungand la un cost anual de 28.455 de lei.

Aceiasi doi operatori sunt responsabilii serviciilor de telefonie si la Directia de Sanatate Publica. Contractul cu Orange s-a incheiat in 2011, iar cu Romtelecom la finele anului 2012, ambele pe o perioada de doi ani. 23 de angajati ai DSP beneficiaza de servicii de telefonie mobila, pentru care institutia plateste circa 8.000 de lei pe an. Telefonia fixa este mai costisitoare, suma anuala fiind de 44.360 de lei.

Tot Romtelecom asigura serviciile de telefonie fixa si la Directia de Finante Publice Cluj, dar in cazul lor contractul a fost incheiat doar pe un an. Serviciile au fost achizitionate prin incredintare directa, iar anul trecut s-au achitat peste 80.000 de lei pentru acestea. De remarcat ca, la Directia de Finante Cluj, serviciile de telefonie mobila sunt achitate de salariati.

La Inspectoratul Scolar Judetean, costurile cu telefonia mobila le depasesc pe cele cu telefonia fixa. Astfel, institutia plateste companiei Orange pentru 49 de abonati suma de 27.700 de lei. La Romtelecom, pentru telefonia fixa s-au platit in 2012 aproape 25.000 de lei.

Lideri pe piata

Compania Romtelecom a detinut monopolul in telefonia fixa in Romania pana in 2003. In 2010, compania avea 2,6 milioane de clienti de telefonie fixa. Din 2003, grupul elen OTE Telecom detine 54% din capitalul operatorului national roman de telefonie fixa. Restul de 46% din actiuni a ramas in posesia statului roman.

Orange Romania este lider de piata in serviciile de telefonie mobila. Acesta are o arie de acoperire de peste 96% din teritoriul Romaniei si peste 10,2 milioane de clienti. Competitorii sai, Vodafone si Cosmote, aveau la finalul anului 2012 8,1, respectiv 6,2 milioane de clienti. Orange a functionat in perioada 1997 – 2002 sub denumirea Dialog si este filiala romaneasca a operatorului global de telefonie mobile Orange SA, divizia de telecomunicatii mobila a France Telecom.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *