In vizor

Record național în cea mai mare comună din țară: taxa pentru gunoi se dublează în Florești

Horia Șulea poate să îi ude și cu jet pe floreșteni de acum. Primarul, ales de două ori de către cetățeni, le face un cadou neașteptat de frumos celor care l-au votat: taxa pentru gunoi se dublează. După ce le-a făcut locuitorilor centură ocolitoare, străzi asfaltate, canale ca în Veneția, a permis ca animalele să se plimbe libere pe străzi, le-a „construit” un Târg de Crăciun nemapomenit de gol, acum a sosit și momentul pentru majorarea taxei de salubrizare. Floreștenii spun că se simt ca în Amsterdam. Atât de tare îi bucură acest cadou încât se gândesc să se mute în Cluj-Napoca, orașul de cinci stele care va ajunge în curând mai ieftin decât Floreștiul. 

În Cluj-Napoca taxa pentru salubrizare este de aproximativ 7 lei/persoană. În Florești, acum este 6,5 lei/persoană, dar în scurt timp va fi 15 lei/persoană. Această idee minunată aparține primarului Horia Șulea, pe care floreștenii l-au ales de două ori. În ședința de Consiliu Local de miercuri, 12 decembrie, va fi votat proiectul de hotărâre care prevede această majorare. 

“Se aprobă instituirea taxei speciale de salubrizare pentru contribuabilii comunei Florești, persoane fizice 15 lei/persoană/lună și pesoane juridice 140 lei/mc/lună, în vederea acoperirii costurilor de colectare, transport și depozitare a deșeurilor produse”, scrie în proiectul de hotărâre. 

Majorarea este motivată ca fiind necesară pentru acoperirea integrală a contractului cu firma Strict Prest, care a primit contractul cu Primăria Florești prin negociere directă. 

“Persoanele fizice sunt obligate la plata taxei speciale de salubrizare în funcție de numărul de persoane din fiecare familie, respectiv numărul locatarilor existenți la adresa respectivă (membri de familie, rude, chiriași, flotanți etc). Persoanele juridice sunt obligate la plata taxei în funcție de volumul de deșeuri generat/lună. Termenul legal de depunere a declarației de impunere pentru taxa specială de salubrizare este de 30 de zile de la data aprobării prezentului regulament. În cazul nedepunerii declarației de impunere, proprietarii de imobile sau persoanele juridice vor fi impuse di  oficiu, în baza datelor furnizate de Direcția de Evidență a Persoanei, Registrul Agricol, în cazul proprietarilor, persoane fizice sau Registrul Comerțului, în cazul persoanelor juridice. Veniturile încasate din taxa specială de salubrizare vor fi evidențiate distinct în contabilitate și vor putea fi folosite numai pentru plata serviciilor de salubrizare prestate de prestatorul serviciului”, se arată în proiectul de hotărâre.

Floreștenii sunt nemulțumiți de această majorare a taxei pentru gunoi. Unii se gândesc că este mai rentabil să locuioască în Cluj-Napoca. 

“Această taxă mi se pare foarte mare, nu știu dacă se mai plătește undeva așa de mult. Ca să nu mai spun de faptul că este un jeg foarte mare în Florești. În curând nu o să ne mai permitem să trăim în comună. Este mai rentabil să locuiești în Cluj-Napoca. Nu este normal să se dubleze practic taxa aceasta. O familie cu doi copii trebuie să plătească lunar 60 lei pentru gunoi, de parcă am trăi în Amsterdam și ne spală zilnic străzile”, a declarat pentru Ziar de Cluj, Maria M., o locuitoare din Florești. 

Dacă banii din taxa pe gunoi intră în bugetul local al comunei, Floreștiul va fi mai curat? Banii vor fi folosiți pentru spălare cu un jet mai mare a străzilor? Sau pentru colectarea gunoiului mai cu spor? Sau poate va ieși însuși primarul Horia Șulea să ajute la curățenia din cea mai mare comună din țară? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *