In vizor

Razboiul orgoliilor in Federatia SHARE

Saptamana trecuta a iesit la suprafata scandalul izbucnit la nivelul conducerii Federatiei SHARE, asociatie care va gestiona, in urmatorii doi ani, cele mai mari sume de bani, pentru programul Cluj-Napoca – Capitala Europeana a Tineretului. Surse din anturajul celor care conduc federatia ne-au povestit ca lupta din interiorul federatiei este una a orgoliilor, dintre Andras Farkas, cel care isi asuma, in mare parte, meritul pentru castigarea titlului, si Vlad Pop, presedintele Federatiei, cel care a decis sa aduca un al doilea director in interior. Este vorba de Bogdan Buta, organizator a mai multor evenimente culturale in ultimii ani. Din start, Buta este pus intr-o pozitie de o oarecare incompatibilitate, putand fi banuit ca isi va promova, cu precadere, festivalurile. In acest context, semnalul dat de aceasta federatie nu este nici pe departe unul profesionist, iar totul se intampla sub ochii lui Emi Boc, presedinte onorific.

Lupta de orgolii din cadrul Federatiei SHARE a devenit una de importanta publica odata cu miza in jurul careia se invarte aceasta asociatie. Federatia este principalul gestionar al programului Cluj-Napoca – Capitala Europeana a Tineretului 2015, iar in 2014 si 2015 va avea la indemana resurse financiare importante pentru implementare.

Vestea ca Andras Farkas, director executiv al federatiei, ar fi inlocuit de Bogdan Buta, cel care este cunoscut in primul rand pentru programul OmniPass, dar si pentru organizarea mai multor festivaluri in Cluj, a atras atentia opiniei publice.

Ce se ascunde in spatele acestei schimbari? O lupta a orgoliilor, care ar putea costa, insa, intregul oras. Semnalele date de acest conflict, din conducerea federatiei, nu sunt deloc benefice, nici pentru potentialii parteneri, nici pentru sponsori.

Conflictul dintre Andras Farkas si Vlad Pop, presedintele federatiei, este unul mai vechi.

“Andras Farkas este un tip mai necomunicativ. E destul de complicat sa te intelegi cu el. In timp, Vlad Pop s-a simtit exclus, deoarece Andras Farkas nu il informa, nu il tinea la curent cu ceea ce facea. In ultimele luni, s-a pus presiune pe Farkas, deoarece era cel responsabil sa atraga resurse financiare, insa mediul privat nu a raspuns. A venit si reactia: presedintele federatiei, Vlad Pop, a adus argumentul hotarator, acela ca oamenii pleaca, deoarece nu mai pot fi platiti”, ne-a povestit o persoana apropiata celor din conducerea federatiei.

Efectul acestui conflict a venit de curand, atunci cand s-a aflat ca Bogdan Buta se va ocupa, de acum inainte, de implementarea programului Youth Capital. Bogdan Buta a confirmat, de altfel, ca a fost cooptat in conducerea Federatiei Share.

“Am fost rugat sa ajut la completarea echipei actuale, sa aduc oameni competenti . Urmeaza sa facem si un apel public , fata de persoanele care doresc sa se implice in proiectele noastre”, a declarat Buta.

Bogdan Buta va fi numit director executiv al Federatiei Share cel mai probabil la urmatoarea Adunare Generala, din 7 aprilie, de catre presedintele federatiei, Vlad Pop.

In acest fel, cele doua posturi de director executiv, specificate in statut, au fost completate.Cu alte cuvinte, atat Andras Farkas cat si Bogdan Buta vor conduce Federatia, insa fiecare va avea rolul sau.

Aceleasi surse ne-au povestit ca Andras Farkas s-a simtit inlaturat, mai ales ca lui i se datoreaza, in mare parte, castigarea titlului.

“In timp ce Vlad Pop si echipa de organizatii de tineret nu au experienta in networking, Andras Farkas are. Acum, rolurile vor fi impartite”, ne-a mai povestit sursa citata.

Prietenul la nevoie se cunoaste

Orgoliul si incapatanarea celor din fruntea federatiei este un semnal negativ pentru partenerii federatiei.

“Exista riscul ca multi parteneri sa nu se asocieze cu ei, stiu ca au primit telefoane dupa aceasta cearta”, mai declara apropiatul federatiei.

Cert este ca Vlad Pop l-a cooptat in echipa pe Bogdan Buta. Acesta a organizat, in ultimii ani, mai multe festivaluri in Cluj-Napoca, printre care TiMAF. Nu intamplator, Vlad Pop si Bogdan Buta au fost parteneri in acest proiect.

Federatie sprijinita de primarie

Federatia Share a incheiat un parteneriat cu Primaria Cluj-Napoca, in vederea implementarii programului “European Youth Capital”.

Pentru 2014, Federatia Share a primit de la Primaria Cluj-Napoca cea mai mare alocare, de 300.000 de lei, in cadrul finantarii proiectelor regionale. Anul trecut, asociatia a obtinut, din nou, o finantare substantiala, in valoare de 260.000 de lei.

La momentul infiintarii, Federatia Share avea in componenta 31 de organizatii neguvernamentale, care au contribuit la pregatirea candidaturii Clujului la titlul pe care l-a castigat in final la Maribor, iar de atunci numarul lor a crescut la 45.

Cine sunt cei trei “pioni” ai federatiei

Satmareanul de 26 de ani, Vlad Pop, este absolvent al Universitatii Tehnice, Facultatea de Automatica si Calculatoare. Este presedintele Consortiului Organizatiilor Studentesti si manager de proiect la Transylvania Music&Art Festival.

Directorul executiv al Federatiei, Andras Farkas, este presedintele Grupului Pont, initiatorul demersului candidaturii Clujului pentru titlul de Capitala Europeana a Tineretului. Este membru fondator al Grupului Pont, societate care ofera servicii de consultanta si asistenta in accesarea fondurilor nerambursabile, elaborarea si implementarea proiectelor si a planurilor strategice de dezvoltare. Farkas este responsabilul financiar al organizatiei Share.

Bogdan Buta este presdintele OmniPass si fondator al festivallui TiMAF. El a absolvit Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca si este din Aiud. El are o experienta in sectorul ONG de peste opt ani, fiind, in trecut, presedintele Organizatiei Studentilor Universitatii Tehnice (OSUT), dar si vicepresedinte Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania.

Foto: facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *