Editorial

Rares Criste, "baiatul destept" din energie, a fost prost. Inclestarea Titanilor, versiunea pe servicii secrete

Ieri seara, DNA a retinut doi crapi mitofagi extrem de importanti de la Hidroelectrica: unul e director de trading, adica negociaza direct cu baietii destepti si cu agentii economici energofagi cata energie de Hidroelectrica se vinde si la ce pret se vinde, altul e consilierul ministrului delegat pentru Energie Constantin Nita (PSD), consilier care, iaca aflam si noi cu ce se ocupa consilierii, i-a promis primului 1,4 milioane euro pentru a-i „rezolva” lui Rares Criste, un discret om de afaceri clujean ce se credea noua stea a „baietilor destepti din energie”, un contract imens cu Hidroelectrica si total defavorabil pentru aceasta societate.

Desigur, aflam din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori, ca acest consilier al ministrului Nita nu era decat un intermediar si ca adevaratul mituitor, inca nearestat, este Rares Criste, fantomaticul biznisman de Cluj.

Este noapte cand scriu acest text si prima reactie superficiala pe care o poti avea ca cetatean cand vezi stirea este sa ii injuri in gand din nou pe politicienii astia jegosi si sa te intrebi daca nu cumva afaceristul Rares Criste va scapa de arestarea preventiva, tocmai pentru ca in trecut a fost asociat tot intr-o firma de trading de energie cu Alin Ardelean, fiul fostului şef al Serviciului Secret al Ministerului de Interne, Virgil Ardelean. Timpul ne va spune.

Pana atunci insa, in stilul meu caracteristic, doresc sa va trag de maneca, dragi cititori, si sa va fac sa priviti peste breaking-news-ul de la teveu care va spune ca doi sefi de la Hidroelectrica au fost retinuti 24 de ore. Imi permit sa va deschid putin ochii spre alte perspective.

Caci scandalul acesta are alte semnificatii si face parte dintr-un razboi mult mai amplu ce se poarta pe toate palierele intre vechea garda de securisti ce a smantanit totul in ultimii 24 de ani si noua generatie de grei din serviciile secrete, care vor sa ia repede totul in stapanire, daca se poate si libertatea dusmanilor.

Sa facem o scurta caracterizare a celor doua grupari.

De o parte, garda veche e compusa din fosti ofiteri ai vechii Securitati sau din pensionari cu stele multe ale serviciilor secrete croite dupa 1989. Si, slava Domnului, au fost cateva. Si au mai ramas cateva in viata. Da, dumneavoastra ii vedeti scosi in fata pe exponentii garzii vechi, vedeti „mastile” de genul Voiculescu sau Ioan Niculae, fost ofiter de securitate, ajuns miliardar in euro. In spatele acestora insa, se afla adevaratii grei, cei care au reusit, timp de 24 de ani, sa trimita „la produs” oameni de genul Niculae, la produs bani. Si e usor sa produci bani cand concurenta este lovita pe neasteptate de Garda Financiara sau ITM sau Investigatii Economice. Si a fost usor sa faci afaceri cand nu exista ministru al tarii care sa nu te primeasca la un cafei direct la Palatul Victoria si sa iti arate cate subventii vei primi.

Pana la un punct, garda veche a lucrat destul de elaborat. Ca la manualul de pregatire militara din exercitiile de „reciclare” de la Bran: manipulare, presiune, atac, smantaneala. Si a functionat foarte bine totul ani de zile. „Mastile” faceau bani pentru garda din spate. Cu banii aia se cumparau vile, masini, terenuri, dar se si intretinea sistemul: se spaguiau judecatori, se cumparau politicieni, intr-un soi de intreprindere comerciala de tip subteran pe care o putem defini din scurt, ca si cum am bea un shot de tequila: crima organizata.

Noi aveam impresia ca astia din garda veche sunt ceva einsteini ai strategiei. Primul val de pe ochii mei s-a dus cand bisnitarul poliomielitic Sorin Ovidiu Vantu a fost interceptat ca ultimul paznic de Selgros schimband SIM-urile pe acelasi telefon. El, cel care crease suveici financiare chipurile elaborate si care ne vorbea afectat de la gura semineului despre pericolele care planeaza asupra Romaniei, el care angajase pe post de administratori la firmele lui fosti ofiteri SRI, prostul de el nu stia ca IMEI-ul celularului este scanat in interceptare si ca nu conteaza ca schimbi SIM-ul daca il folosesti pe urmatorul pe acelasi telefon.

Iar ceata de pe ochi s-a dus tot mai repede cand am vazut detaliile din cazul judecatoarelor Costache şi Dinu de la Tribunalul Bucuresti, care vorbeau in lift despre spagi si sentinte matrasite, convinse ca in lifturile capitonate cu tabla si aluminiu nu se pot face interceptari. Si mi-am dat seama de doua lucruri:

  • ca vechea garda n-a mai stat in garda si s-a „buiecit”, expresie de-a mamei mele, adica s-a obisnuit cu puterea si a incetat sa isi mai ia masuri de precautie (cand te tragi de chiloti la aniversari cu procurori, judecatori, sefi de regii, sefi de IGPR, ti se pare ca nimic nu ti se mai poate intampla)
  • ca vechea garda a pierdut orice contact cu noile schimbari din societate si, o sa radeti, cu noutatile tehnologice si noile mijloace de comunicare. Vechea garda are un perimetru social restrans – vila – restaurant – casa prietenilor – vila si habar nu are ce inseamna IP, hosting, hashtag, twitter, facebook.

Pe aceste doua carente s-a consolidat noua generatie din servicii. Poate ca acest switch ar fi avut loc peste 7-8 ani, poate ca garda veche ar mai fi prins un deceniu, daca se adapta macar putin la ceasul national al Romaniei.

Si, in timp ce vechii securisti isi faceau siesta de amiaza si deveneau pasionati de vinuri vechi si tablouri scumpe, noua generatie a inceput sa loveasca pe neasteptate.

Nu vreau sa numesc noua generatie ca fiind una de securisti. I-as jigni. Noua generatie este din alt aluat. Este o haita in adevaratul sens al cuvantului compusa din oameni de informatii cu scoala plina, nu facuti la apelul bocancilor, cu aptitudini si training-uri, conectati in permanenta la arterele informationale ale tarii. Stati linistiti, nu ii ridic in slavi. Unii dintre ei au derapat deja spre trafic de influenta, altii au facut deja rahaturi majore care le vor afecta cariera. Dar noua generatie, in ansamblu, e interesanta, e cu totul alta mancare de peste.

In primul rand, ca sa intelegeti mai bine cine e noua generatie, acesti oameni nu mai poarta in suflet „haina militara”, nu mai sunt „militieni”. Ei poarta costumul sau blugii.

Credeati ca vechea generatie era cinica? Acesti oameni sunt campionii cinismului, lucreaza programat si darama sau protejeaza dupa un anumit plan, nu haotic.

Acesti oameni nu mai vor ca institutia Serviciului Secret sa fie vazuta sau cunoscuta. Pana in 2005, numele sefilor de servicii secrete nationale sau judetene apareau la ziar mai des ca numele sefilor regiilor de termoficare. Azi, vedeti tot mai rar chestia asta. Caci noua generatie de ofiteri de informatii si noua generatie de sefi au inteles foarte bine ca nu e nevoie de expunere.

Numai ochii obisnuiti cu ceata nuantelor remarca faptul ca SRI sau DGIPI si-au modificat radical modul de „operare”. Si-au facut rost de niste manusi imagistice care se numesc DIICOT si DNA, cele mai vizibile institutii din ultimii doi ani. Asa-i ca asa-i?

Se intampla neintamplate, parca dupa un program de PR neconventional atent pus la punct si care are ca scop schimbarea percepetiei populatiei. Saptamana asta a mai picat un mit: Traian Berbeceanu, șeful BCCOA Alba Iulia, a fost saltat la audieri chiar de catre colegii de la DIICOT Alba pentru sprijinirea unui grup infractional. Lovitura interesanta, daca stam sa ne gandim ca acest politist a luat locul 1 ani de zile in cadrul serviciilor judetene DIICOT si care avea porecla de „comisarul Cattani”. Ei bine, Cattani de Alba e putin la parnaie preventiva. Un lucru bun.

Un lucru rau e ca in judetul invecinat, DIICOT Cluj doarme in papucii statului, nefiind in stare nici macar sa puna capat razboiului interlopilor care a zdruncinat Clujul. Mircea Hrudei si Horea Oltean ar fi trebuit sa intervina direct in acest razboi al golanilor, ca doar era pita lor, dar au stat pe tusa, in timp ce serviciile secretele judetene au facut toata munca.

Ioan Pacurar a picat pentru scandalul interlopilor, dar nu veti gasi asta in niciun material oficial al IPJ. Sigur, in spate au fost 9 ani de scandaluri de coruptie, a aparut si chestia cu Cristian Pintea si politistul Todea, dar va spun ca cei doi au fost atat de bine lipiti de scaune si atat de sustinuti de pile transpartinice incat pana si un ofiter de rang inalt din IGPR a ramas masca, marturisindu-mi: „Zile intregi de presiuni au fost pe capul nostru ca oamenii astia sa ramana pe functii”.

Asadar, saptamanal, DNA aresteaza un corupt, DIICOT mai distruge o retea de cardasi de bancomate.

Intotdeauna la final, apare si o mica mentiune, discreta, daca mai are cineva chef sa o remarce: „In cauza, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Roman de Informatii”.

E semnatura noii generatii, nu musai a SRI sau DGIPI sau DGA.

Inca una: acesti oameni vin si lucreaza in sistem motivati si de frustrari sau ura. Nu ca ar fi ceva rau in asta. Dar e un adevar. Toti cei intrati in sistem privesc in arhivele institutiei si isi dau seama ce au facut unii predecesori: trafic de influenta, interventii, luare de mita, protectia unor infractori. Si ei, tinerii, inteleg foarte cata putere au avut „batranii” pe mana, cati bani au facut, cate destine au distrus, in timp ce ei rupeau cartile la Academie.

Si atunci noua generatie s-a apucat de distrus socluri atat din convingere, cat si din distractie. Pentru ca au si mijloacele, pentru ca au primit ordin: vechea generatie trebuie scoasa din joc cat mai repede.

Ati crede ca noua generatie ar vrea sa ii lichideze fizic pe vechii securisti. Nici vorba! Tinerii au aflat deja zicala profesionala: un securist sforareste si din groapa. Asa ca procedeaza altfel: le taie resursele interpusilor si apoi ii arunca in bratele inchisorii. Acolo unde nu mai exista decat liniste si pace, nu mai exista telefoane si interventii.

In acest context trebuie sa privim ultimul scandal al arestarii directorilor de la Hidroelectrica. Nu e vorba doar despre niste directorasi pusi politic la Hidroelectrica sa ia spaga. E vorba de mai mult decat atat.

Pe scurt, clujeanul Rares Criste, care nu mai e om de afaceri de-acum, ci afacerist mituitor, a facut recent pe OPCOM (bursa energiei) o oferta de cumparare pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei aproximativ 262.980.000 euro). Era o oferta uriasa ca si cantitate, dar la un pret destul de mic. Spre comparatie, cel mai mare contract incheiat pe piata contractelor bilaterale de pe OPCOM a fost semnat in februarie 2013, cand combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati a reusit sa cumpere de la Nuclearelectrica o cantitate de peste 1,8 milioane MWh de energie, la pretul de 181 lei/MWh, pentru o perioada de 18 luni. 

Aparitia acestei oferte de cumparare curajoase a surprins cercul restrans al „baietilor destepti” din energie. Nu-s multi in toata Romania, toti se cunosc intre ei.

In ultimele patru zile, am vorbit cu trei dintre acesti jucatori importanti din piata de trading de energie, cu inca doi oameni implicati adanc in sistem, in fine, pana la vestea arestarii stabilor de la Hidroelectrica, am incercat sa imi dau seama pe ce se bazeaza misteriosul afacerist clujean Rares Criste cand face o asemenea oferta.

Inainte de arestare, cei consultati imi spuneau urmatoarele:

  • ca e o oferta curajoasa, unica in peisaj
  • ca Rares Criste este un om foarte serios si foarte inteligent si foarte conectat la cercurile inalte de putere
  • ca oferta lui Criste presupune ca el sa aiba deja o solicitare extrem de serioasa pentru respectiva cantitate de energie din partea unui jucator foarte puternic din afara
  • ca e greu de presupus ca Criste sa fie iepurasul lui Bogdan Buzaianu, „mogulul energiei”
  • ca e greu de crezut ca Hidroelectrica va accepta un deal pe 4 ani, avand in vedere ca activitatea acestei societati abia iesite din insolventa este monitorizata de oameni puternici din servicii, de CSAT si de insusi Basescu, dar ca – citez – „la ce pile are Criste, daca e sa ne gandim ca fiul lui Virgil Ardelean, fostul sef al serviciului secret al MI, i-a fost asociat si sunt in relatii foarte bune, este posibil sa ii reuseasca”.
  • ca aceste afaceri presupun comisioane de maxim 1 la suta dar ca, desi comisionul mic, la volumele rulate, el se transforma intr-o suma foarte multumitoare, in cazul acesta undeva la 2,5 milioane de euro pe care Criste i-ar fi castigat in 4 ani daca dealul cu Hidroelectrica i-ar fi reusit.

Trebuie adaugat ca, pana la razboiul declansat de Basescu impotriva „baietilor destepti” care au sugrumat Hidroelectrica cu contracte abuzive, achizitia de energie nu se facea transparent, ci pe pile si relatii. Daca erai tare in celular, dadeai un telefon si capusai sistemul energetic al tarii.

Este evident ca traseul de afacerist al lui Criste in biznisul cu energie s-a bazat pe pile, doar asa se explica cum acest no name in biznis (nu exista nici macar o poza cu el in arhivele presei) a avut un traseu fulminant din 2005 si pana astazi. Adicatelea, Criste a avut anul trecut o cifra de afaceri de 10 milioane de euro. Asa, scurt. Cu totul intamplator. Unor antreprenori le ia un deceniu sa ajunga la cifra asta, 90 la suta nu o ating niciodata.

Daca Hidroelectrica este sub observatia lui Base, a SRI si SIE si CSAT, inseamna ca oricine incearca sa faca asemenea tranzactii trebuie sa fie ori foarte bazat, ori foarte prost. Rares Criste a demonstrat ca a fost si bazat, si prost.

Bazat a fost dintotdeauna. Este imatur sa spunem ca „Vulpea”, porecla lui Virgil Ardelean, i-a deschis usa la consilierul ministrului delegat pe Energie. „Vulpea” e desteapta, nu lasa urme. Dar numele Vulpii a contat. Eu cred ca Rares Criste s-a folosit de legenda puterii Vulpii pana acum, dar tot drept e sa zic si ca relatiile sale pe politic si in domeniul energiei si le-a construit singur. Chiar si concurenta sa din „piata” baietilor destepti admite ca Rares Criste relationeaza cu cei mai importanti decidenti din energie la nivel european, oameni pe care i-a cunoscut fie prin biznis, fie in urma MBA-ului facut la Wirtschaftsuniversität Viena.

Dar a fost si prost, foarte prost. Trecand peste faptul ca sunt extrem de mirat de marimea spagii (1,4 milioane e o suma, frate), nu pot sa nu ridic din sprancene vazand cat de prost a fost. Oferind aceasta mita si trimitandu-l pe consilierul ministrului energiei la „rezolvat” contractul, Criste si-a ciopartit tot bunul renume. In mod normal, daca tara asta ar fi tara, Criste ar fi la parnaie. Poate ca se va intampla si bodogan eu degeaba.

Dar cu acest scandal mai pica un soclu.

Vom vedea ce se va intampla in acest dosar, pana atunci sa spunem catorva lucruri pe nume.

SRI aplica o lovitura teribila, cu manta, unui apropiat de-al Vulpii, un stalp din vechea garda de securisti. E un semnal puternic adresat lui Virgil Ardelean, considerat acum cativa ani cel mai puternic om pe partea de informatii din Romania. Pe mine ma doare in cot daca SRI se razbuna sau face jocuri. Ma intereseaza mai mult ca SRI a descoperit un caz solid de coruptie, ca si-a facut datoria.

Nu sunt naiv, stiu ca si SRI are protejati si interese. Dar cred mai mult in dorinta de curatenie a noilor lideri din SRI si DGIPI.

Vantu, Voiculescu, Niculae sunt istorie, chiar daca inca respira. O sa mai urmeze si altii.

Inclestarea Titanilor din serviciile secrete nu e jocul celebru de pe calculator, nu poti sa dai „Pause” si sa pleci la bere cu prietenii. E un razboi de lunga durata care va continua inca doi ani. Chiar daca finalul este previzibil, oamenii din garda veche sunt greu de scos din pamant, au radacini groase.

Deocamdata, noua generatie a stopat nasterea unui Buzaianu 2, in persoana lui Rares Criste. Dar mai e de lucru.

Singura chestie care nu mi-e clara e daca imi doresc ca noile „masti” ale generatiei tinere, caci si aceasta generatie tanara are „masti”, sa aiba atata putere. Exemplu: daca „masca” Voiculescu este inlocuita cu „masca” Sebastian Ghita nu am rezolvat nimic.

Ba, din contra, lucrurile sunt si mai naspa.

Caci Sebastian Ghita e din alt film. E un Kaiju mai inteligent, mai bogat, mai cinic, mai pervers, mai insetat de putere.

Iar tara mea n-ar mai trebui sa fie niciodata pradata de monstri precum Varanul sau Kaiju.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *