Politica

Rafila: Spitalele regionale ar trebui să fie gata până la sfârşitul lui 2026 – 2027

Scris de 285

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că spitalele regionale ar trebui să fie gata până la finalul lui 2026 – 2027, menţionând că este important că a început proiectarea pentru două dintre ele, de la Cluj şi Iaşi, relatează Agerpres.

“Spitalele regionale ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2026 – 2027. Important este că proiectele pentru două dintre ele au început, proiectarea a început. Am avut o întâlnire cu proiectanţii zilele trecute pentru Spitalul regional Iaşi şi Spitalul regional Cluj. După discuţiile cu ei, chiar încearcă să reducă, dacă se poate, termenul de execuţie al proiectului, încât în trimestrul doi al anului 2023 să avem proiectele gata şi să se poată organiza licitaţia pentru construcţia efectivă a celor două spitale”, a afirmat Rafila, după şedinţa de Guvern, întrebat când ar trebui să fie gata construcţia spitalelor regionale.

El a precizat că, pentru Spitalul regional Craiova, licitaţia privind proiectarea se va finaliza în lunile de vară, probabil iulie sau august.

“Construcţiile încep după ce se termină proiectarea. Am spus că proiectele se termină anul viitor. Deci, nu poate să înceapă construcţia anul acesta, din moment ce proiectele se termină anul viitor”, a mai spus Rafila.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours In vizor
    Însuși El, Excelența Sa, Emil Boc, în Marea Înțelepciunea Sa s-a gândit că e frumos să se apuce de modernizări și să pună la pământ statuia lui Iuliu Maniu, fix cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea sa în închisoarea de la Sighet
  • Acum 5 hours PORTRET
    DACĂ ȘI NEA’ CEAȘCĂ TĂIA ACCESUL GRATUIT LA ÎNVĂȚĂMÂNT (care e înscris și acum în Constituție), mai ajungea Dîncu din Runcu Salvei să se joace de-a politicianul? Vicepreședintele PSD susține privatizarea învățământului preuniversitar
  • Acum 5 hours Din oras
    Cu lucrările nerecepționate, dar trecut ca reușită a măreței administrații ”Bociene”, Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, intră în renovare
  • Acum 11 hours Din oras
    Viral pe Tik Tok: O cămilă paște-n Cluj
  • Acum 11 hours Din oras
    URMEAZĂ STAȚIA OSĂ METROUL, PRELUNGIREA LICITAȚIEI cu încă o lună
  • Acum 12 hours In vizor
    NOROI ARENA. Jucătorii Rapidului: ”Un teren jalnic. Aveam noroi până la genunchi”. ”U” Cluj, o remiză jalnică
  • Acum 13 hours FOTOGRAFILA
    ”Strâmtoratul” buget al Clujului își permite aruncarea banilor pe apa Someșului navigabil
  • Acum 1 day Editorial
    Prostoii visează la anticipate. Din 1991 aud cuvântul acesta, dar n-am participat decât la ”anticipăpate”. Care ar fi șansele?
  • Acum 1 day Din oras
    BRAVO, EMIL BOC, PARTIDUL COMUNIST ROMÂN ÎȚI MULȚUMEȘTE: Statuia lui Maniu, dată jos cu excavatorul. Finanţatorul statuii, academicianul Emil Borzo: ”Sunt şocat”
  • Acum 1 day Straineze
    SLUGA MOSKOVEI, Viktor Orban, preia retorica Rusiei: ”Dacă trimiți arme Ucrainei, (…) indiferent ce spui, ești în război”
  • Acum 1 day General
    10 ani cu Ziar de Cluj
  • Acum 1 day Politica
    Ciolacu anunță politica fiscală a PSD: Companiile mari să plătească la fel ca și micile companii un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri. Impozitul pe dividende e prea mic față de Germania
  • Acum 1 day Din oras
    “Încă o mizerie marca prof. Ștefan Florian” – un neurochirurg din generatia noua il face praf pe “vedeta” Spitalului Transilvania, detinuta de Abu Arif Khaled. Florian, ratatul moral al medicinei clujene
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE