Politica

PSD și-a modificat statutul: dispare celebrul Comitet Executiv Național

Congresul extraordinar al PSD a modificat statutul partidului, cele mai importante modificări fiind alegerea președintelui prin moțiune, adică vot pe listă și reformarea Comitetului Executiv Național, care își va schimba componența și se va numi Comitetul Politic Național, potrivit stiripesurse.ro.

Iată principalele modificări:

1. Deciziile majore ale partidului care trebuie luate în intervalul dintre două congrese vor fi stabilite în cadrul Comitetului Politic Național (CPN), din care vor face parte președinții organizațiilor județene, dar și președinții de consilii județene și primari, întrucât aceștia au legitimitate populară și sunt în contact direct cu alegătorii, fiind deci în măsură să fundamenteze deciziile partidului pe baza așteptărilor reale ale cetățenilor.

2. Reconstrucția Biroului Permanent Național (BPN) – BPN va duce la îndeplinire deciziile CPN și va lua hotărâri privind problemele curente ale partidului. 

3. Respectarea procedurilor decizionale – Deciziile care nu respectă procedurile interne vor deveni nule de drept. Toate deciziile, fără excepție, vor trebui să urmeze regulile interne stabilite prin statut sau de forurile de decizie în drept. Pentru situații excepționale vor fi definite proceduri excepționale, care să asigure luarea deciziilor în regim de urgență, asigurându-se totodată legitimitatea politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *