In vizor

Provocările tronsonului de autostradă dintre Cluj și Zalău: poduri, viaducte, dealuri ce necesită consolidare și vaste suprafețe împădurite ce trebuie expropiate

CNAIR a semnat  un contract de aproape 1,4 miliarde lei fără TVA pentru proiectarea (12 luni) și construirea (24 luni) unui tronson de 30 de km între Nădășelu și Zimbor pe Autostrada A3 Transilvania.

Asociația Pro Infrastructura atrage atenția asupra faptului că proiectul se încadrează într-un relief dificil, traversând zone deluroase de-a lungul drumului național DN1F Cluj Napoca – Zalău. Vor fi construite peste 6 km de poduri, pasaje și viaducte, se vor executa deblee ce vor ajunge chiar și la 25 de metri adâncime, volumul de săpături (7 milioane de metri cubi) și umpluturi (2 milioane de metri cubi) fiind impresionant. Suprafața totală ce va fi expropriată se apropie de 3 milioane de metri pătrați, o potențială provocare birocratică pentru statul român fiind scoaterea din fondul forestier a zonelor împădurite. Dealurile traversate de autostradă cu risc ridicat de alunecare vor fi consolidate, iar pentru numeroasele cursuri de apă intersectate se vor executa lucrări hidrotehnice consistente. Pe traseu se vor construi 4 parcări, un nod rutier la Zimbor și un punct de sprijin în cadrul acestui nod.

”Reiterăm solicitările noastre către CNAIR și către Ministerul Transporturilor să urgenteze realizarea exproprierilor în județul Sălaj și să parcurgă cât mai rapid toți pașii birocratici aferenți scoaterii din circuitul forestier a suprafețelor împădurite, astfel încât constructorul să se poată desfășura așa cum ne-a obișnuit pe un șantier liber de sarcini”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

C.N.A.I.R. a semnat contractul având ca obiect „Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăești (km 8+700-km 25+500) și Subsecțiunea 3B1: Topa Mică – Zimbor (km 0+000 – km 13+260)” cu ofertantul declarat câștigător ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A
Valoarea contractului este de 1.390.614.495,32 lei făra TVA.
Traseul are o lungime de 30 km.
Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

Durata contractului este: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *