In vizor

Propunere de la Cluj pentru ministrul Vela: Activitățile fizice să fie permise 1-2 ore și în zone verzi mai îndepărtate, dacă nu există condiții în apropierea locuinței

Deputatul independent din Cluj, Adrian Dohotaru, vine cu câteva propuneri interesante pentru ministrul de Interne, Marcel Vela, în contextul în care prevederile din ordonanțele militare sunt ambigue, lasă loc de interpretări și abuzuri din partea autorităților. Modificările pe care le sugerează parlamentarul clujean fac referire la deplasările scurte, în jurul domiciliului pentru mișcare și plimbarea animalelor de companie și la activitățile sportive, la deschiderea parcurilor și permiterea activităților fizice în păduri periurbane, dacă nu există condiții în apropierea casei.

În prezent, după cum aproape toată lumea știe, ordonanțele militare ne permit să ne învârtim în jurul casei sau al blocului, fără să fie precizată o distanță anume, ceea ce dă cale liberă polițiștilor către amenzi abuzive. De asemenea, multe terenuri de sport și parcuri sunt închise. În acest context, Adrian Dohotaru propune să li se permită oamenilor să facă sport individual în parcuri, păduri periurbane dacă sunt aproape de casă și în anumite condiții, dacă nu sunt aproape de locuință; să fie precizate minime cuantificări pentru conceptul de „în apropierea locuinței”.

Propunerile trimise ministrului Vela au fost concepute astfel:

(i) să confirme că este în interesul prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-19 să se permită expres sportul individual în parcuri, grădini publice, terenuri de sport și terenuri de joacă, precum și zone de picnic sau păduri periurbane, dacă acestea sunt în proximitatea locuințelor persoanelor în cauză sau dacă, deși acestea nu sunt în proximitatea locuințelor, acolo, din cauza stării de șantier / lucrări edilitare, intensitate trafic motorizat, îngustime sau aglomerare a trotuarelor / aleilor și alți asemenea factori nu există condiții rezonabile de practicare a exercițiilor fizice / sportului cu respectarea distanțierii fizice de alte persoane conform recomandărilor de profil.

(ii) să dea minime cuantificări orientative pentru conceptul de „în apropierea locuinței” de exemplu că e vorba de o porțiune de stradă / străzi sau alei sau traseu în circuit pe străzi sau alei în împrejurimi pe o rază de până la 0,5 km în jurul locuinței, iar când în apropierea acesteia nu sunt condiții rezonabile, este permisă deplasarea spre altă zonă vecină sau un spațiu specific favorabil dintre cele menționate la pct.i) de mai sus situate sub circa 0,75 km în localități sub 50.000 locuitori, sub circa 1,5 km în localități cu 50.000 – 150.000 locuitori, sub circa 2 km în localități cu 150.000-400.000 locuitori și sub circa 4 km în București, cu posibilitatea autorităților locale de a face precizări și delimitări mai concrete, în funcție de situația specifică, inclusiv derogări pentru zone lipsite în proximitate de posibilități rezonabile de exercițiu fizic și sport individual în aer liber și, în cadrul pădurilor periurbane sau altor spații verzi periurbane pretabile ca loc de desfășurare a activităților de exercițiu fizic / sport individual, și distanța maximă față de limita zonei construite sau delimitarea concretă a zonei respective în care este permis acest tip de activități, pe timpul zilei;

Adrian Dohotaru a propus să fie specificat și ce înseamnă „scurt” ca durată de timp, cu precizarea că ceea ce este sub 1-2 ore este insuficient din punct de vedere medical. De asemenea, să fie permisă și folosirea bicicletelor sau altor vehicule nemotorizate.

(iii) să specifice și că termenul „scurt” se referă la durată, care poate fi de până la 1-2 ore, deoarece mai puțin poate fi insuficient din punct de vedere medical / sportiv pentru menținerea unei bune stări de sănătate și fragmentarea pe mai multe intervale mai scurte a exercițiului fizic necesar zilnic unei persoane crește riscul de contaminare prin creșterea numărului de deplasări din locuință până unde se poate practica acel exercițiu fizic;

(iv) să se specifice că în scop de exercițiu fizic se pot utiliza și diverse vehicule nemotorizate și dispozitive precum bicicletă, trotinetă, patine cu rotile, skateboard și alte asemenea atât pentru exercițiul fizic / sportul propriu-zis cât și pentru deplasarea de la locuință la zona în care se desfășoară activitatea sportivă în cauză când nu se poate face / începe direct de la locuință conform specificațiilor de la pct.(i)

(v) sportivii de performanță și persoanele cu profesii din sfera sportivă (de tip antrenor, instructor sportiv, profesor de sport etc.) să poată face deplasări în scop de antrenament care să fie considerate deplasări în interes profesional;

(vi) activitățile organizate de voluntariat, în sensul Legii 78/2014, care se desfășoară în aer liber și implică efort fizic semnificativ, să fie asimilate activităților profesionale și deci permise, cu respectarea normelor de distanțare fizică și protecție individuală inclusiv prin echipament specific, chiar dacă activitățile nu sunt cu specific ce servește combaterii specifice a epidemiei COVID19 și efectelor directe ale acesteia și ale măsurile restrictive ce au fost adoptate pentru combaterea ei, dar sunt utile social și dau ocazia participanților să facă și efort fizic deci implicit activitatea de exercițiu fizic / sport recomandată pentru păstrarea stării de sănătate. De exemplu, pot fi activități de întreținere spații verzi, plantări de arbori, igienizări, amenajări și întrețineri de trasee turistice, studierea naturii etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *