În Primăria Cluj-Napoca, persistă de câțiva ani moda proiectelor de suflet și se pare că dacă nu ai unul nu exiști. Emil Boc, Anna Horvath, Gheorghe Șurubaru, Dan Tarcea au toți proiecte de suflet, despre care au vorbit cu patos și îndârjire ani la rând. Ce s-a întâmplat însă cu proiectele lor de suflet? Au căpătat suflet sau și-au dat obștescul sfârșit pe parcurs?
Ori de câte ori au prins ocazia, primarul și viceprimarii au vorbit despre proiectele lor de suflet. S-au lăudat în aparițiile din mass-media ce frumoase vor fi proiectele lor de suflet, câți bani vor fi investiți și ce fericită va fi toată lumea după ce vor fi gata. Unii au ținut de proiectele lor de suflet până le-au văzut gata și apoi le-au abandonat, alții s-au plictisit de ele pe parcurs și le-au abandonat, iar alții nu au făcut nimic cu proiectele lor de suflet.
După cum era de așteptat, primarul Emil Boc are un proiect de suflet – “Un copil, un arbore”. Este un proiect lăudabil, se mărește spațiul verde în oraș, iar părinții sunt fericiți pentru că bebelușii lor vor avea propriul copac atunci când vor fi mari. Proiectul a început în 2012, au fost cheltuiți aproximativ 43.000 euro pentru plantarea a 2.000 de copăcei pentru nou-născuții din oraș.
O perioadă, primarului i-a plăcut să meargă la acțiunile de plantare, s-a pozat cu părinții, cu copiii în brațe, a dat cu hârlețul și chiar a pus apă la rădăcina arborilor. Ca să fie totul imortalizat cât mai bine, a chemat și presa. După câteva sesiuni de plantat și fotografiat s-a plictisit de proiectul de suflet. Odată cu dezinteresul primarului pentru “Un copil, un arbore”, nici copăceii parcă nu au mai vrut să crească. În foarte multe din locurile în care au fost plantați arbori, se observă că au rămas la fel ca în urmă cu trei-patru ani când au fost plantați. Asta, în cazurile cele mai fericite. Alți copăcei s-au uscat de-a binelea. În mod normal, un proiect de suflet trebuie să fie de suflet, adică te interesezi de bunul mers al acestuia. Ori, în cazul proiectului “Un copil, un arbore”, primarul s-a comportat ca un copil care primește o jucărie, este atașat de ea o perioadă, apoi o abandonează.
O parte din vină aparține și părinților, care dacă tot au cerut ca Primăria să planteze un copac pentru copilul lor, măcar să se fi și îngrijit de arbore.
Dan Tarcea și Bună Ziua
După modelul „șefului suprem”, viceprimarul Dan Tarcea are și el un proiect de suflet – modernizarea străzii Bună Ziua. Toate bune și frumoase, până când intrăm în „mici” detalii: strada nu este a Primăriei, ci aparține de Ministerul Transporturilor. De o vreme, viceprimarul liberal anunță cu surle și trâmbițe pe la posturile de radio locale prietene cu Primăria cum că strada Bună Ziua va intra într-un amplu proces de modernizare, va fi mai lată, va avea trotuare, piste pentru biciclete, dar nu spune niciodată când ar putea începe aceste lucrări. În primul rând, strada trebuie să treacă din proprietatea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei. Acest lucru ar putea dura mult și bine, cum se întâmplă cu Parcul Feroviarilor. De câțiva ani buni, administrația publică locală încearcă preluarea parcului de la Ministerul Transporturilor, dar nu a reușit acest lucru. Ani buni a durat și până când a preluat strada Triajului din zona Gării. De ce strada Bună Ziua ar avea altă soartă?
Un al doilea aspect care în mod cert va încetini proiectul de suflet al lui Dan Tarcea este procesul de expropriere a terenurilor din vecinătatea străzii. 45 de proprietari de terenuri trebuie expropriați și până acum Primăria nu a luat legătura cu niciun proprietar. Cu toate acestea, proiectul de modernizare a străzii Bună Ziua se află în dezbatere publică.
Dan Tarcea își va da sufletul ca să îți vadă proiectul gata sau proiectul își va duhul?
Patinoar pe Lacul Chios, un alt proiect de suflet
Viceprimarul Anna Horvath are și ea un proiect de suflet – amenajarea unui patinoar temporar pe Lacul Chios din Parcul Central. În 2014, Anna Horvath declara că vrea să demareze un proiect pentru transformarea lacului în patinoar, așa cum se întâmplă și în alte orașe europene. „Mi-aș dori ca din decembrie clujenii să poată lua în folosință patinoarul din Parcul Central. Consider că ar fi foarte importantă realizarea acestei investiții, deoarece Clujul are nevoie de un patinoar ale cărui dimensiuni pot să facă față fluxului amatorilor de acest sport de iarnă, mai ales în condițiile în care s-a dovedit faptul că patinoarul din centru nu este o opțiune potrivită în acest sens”, afirma Anna Horvath în ianuarie 2014. Au trecut trei ierni de atunci și clujenii tot nu au un patinoar „șmecher” pe Lacul Chios. Se poate patina doar dacă natura este generoasă și ne oferă temperaturi atât de scăzute încât lacul să înghețe bocnă și să nu existe riscul ca gheața să se rupă, iar în loc de distracție să aibă loc tragedii pe lac.
Șurubaru și pasajul de la Gară
Și city-managerul Gheorghe Șurubaru (despre care nimeni nu mai știe nimic, cu ce se ocupă de când a câștigat concursul de city-manager) are un proiect de suflet – modernizarea pasajului subteran de la Gară. Acesta datează de pe vremea când era viceprimar. Șapte luni a durat modernizarea pasajului și a fost redat pietonilor în anul 2014, cu o întârziere de trei luni. Spre deosebire de celelalte proiecte de suflet ale mai marilor din Primărie, proiectul lui Șurubaru a fost realizat. În ciuda amplelor lucrări de modernizare, a camerelor de supraveghere montate, pasajul de la Gară este cu hibe. În colțurile unde camerele de supraveghere nu bat, este plin de excremente, iar mirosul este atât de „îmbietor” încât mai bine ocolești pasajul.
