Din oras

Proiectele candidatilor Miscarea Liberala pentru Cluj-Napoca: After school, pasaj subteran in Marasti si scumpirea parcarilor

Doi dintre candidatii partidului Miscarea Liberala pentru Consiliul local Cluj-Napoca au cateva proiecte ambitioase pentru oras. Acestea au fost prezentate joi seara, de la ora 19.00, la emisiunea Stiri de Cluj LIVE.

Razvan Dragos, un cunoscut blogger clujean, care candideaza pentru un loc in Consiliul Local Cluj-Napoca, propune un ambitios proiect de after school pentru toate unitatile de invatamant din oras.

”Mi-ar placea sa fac doua proiecte pentru parintii si elevii din Cluj-Napoca, sa avem supraveghere video pentru scolile din Cluj-Napoca, sa-i ferim pe copii de pericole. In al doilea rand, mi-ar placea sa implementez un program de after school, sa fie un program care sa vina de la Primarie pentru toate scolile din Cluj si care sa ofere o alternativa pentru parintii din 2016, care nu mai merg la 7 la serviciu si ies la 15.00, ci ies la 17.00, 18.00 sau chiar la 20.00, si nu ce face cu copiii. Daca am avea o strategie la nivelul Primariei, un program coerent de after school, cred ca am putea veni in ajutorul miilor de parinti care au aceste probleme. Am facut o mica cercetare. In tarile nordice aceste programe sunt fie sustinute total de Primarie, fie in parteneriat cu parintii in functie de venitul familiei”, a afirmat Razvan Dragos.

El a precizat ca a gandit acest proiect alaturi de comunitatea blogerilor locali, din care face partea, el administrand portalul tvdece.ro. 

”Fiind unul dintre ei mi s-a parut firesc sa ii intreb daca au unele idei. Aceasta mi s-a parut una dintre cele mai bune. Chiar un tatic, Radu Bazavan (groparu.ro), si-a spus sa el are problema asta si mai sunt si altii ca el”, a mai aduaugat candidatul Miscarii liberale la Consiliul Local Cluj-Napoca.

Ioan Pugna propune un pachet de initiative prin care sa fie ameliorata problema traficului in Cluj-Napoca.

”Parerea mea ca un pasaj subteran in Marasti ar degreva extraordinar de mult circulatia pe axa Est – Vest. Mai vreau sa implementez majorarea tarifelor de parcare la 20 de lei si sa promovez constructia de parkinguri la marginea orasului. Cei care ar parca acolo ar primi un bilet cu care sa poata circula in Cluj-Napoca. Pe zona centrala este nepermis ca, in 2016, pe zona centrala, sa se parcheze cu 2 lei pe ora sau 9 lei pe 24 de ore. Este nepermis. Ar trebui sa fie 20 de lei pe ora sau defalcat. Daca stai 15 minute sa fie 5 lei, dar daca stai o jumatate de ora suma sa creasca exponential. Asa e in Praga, daca stai 15 minute costa 1 euro, iar daca stai o jumatate de ora sare de 7 euro. La fel e si in Berlin. De banii acestia ar trebui sa se faca un fond special, din care sa se faca construiasca numai parkinguri”, a explicat si Ioan Pugna, un alt candidat la Consiliul Local, din partea partidului Miscarea Liberala.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *