In vizor

Proiect de milioane pentru promovarea pestelui in Romania

“Consumul de peste nu a mai crescut din 2008”, arata reprezentantii proiectului cofinantat din fonduri europene “Promovare produse piscicole”,  in cadrul caruia se organizeaza “Saptamana Pestelui” la Cluj. 2008 – anul din care consumul de peste a stagnat in Romania a fost inceputul perioadei de criza, in care s-au taiat salarii si locuri de munca, perioada in care oamenii au redus cheltuielile. O firma din domeniu a considerat ca pentru cresterea consumului de peste este nevoie de o campanie de promovare, astfel ca anul trecut a incheiat un contract de 2,6 milioane de lei cu Autoritatea de Management pentru Programul Operational pentru Pescuit. Valoarea eligibila este de 1,25 de milioane de lei, potrivit reprezentantilor proiectului.

“Prin Campania “Saptamana Pestelui” încercam sa încurajam consumul de peste si al produselor din peste si sa atragem atentia populatiei asupra beneficiilor consumului de peste pentru sanatate”, a declarat la Cluj Adrian Popa, director de vanzari Sea-Bell Trading.

Organizarea Saptamanii Pestelui, care presupune promovarea la cate un stand la cele doua Kauflanduri din Cluj, dar si in Satu Mare si Bucuresti este una dintre obiectivele proiectului.

„Promovarea se va realiza prin intermediul flyerelor, posterelor şi diferite panouri”, au aratat reprezentantii proiectului Ziarului Financiar, anul trecut.    Pentru asta se cheltuie 571.000 de lei, mai arata sursa citata. Cei mai multi bani se duc pe spoturi radio si TV – 659.000 de lei, iar pentru targuri si expozitii s-au prevazut 375.000 de lei, arata bugetul proiectului.

Toate aceste activitati de promovare a consumului de peste si importanta lui pentru sanatate, cu pliante, conferinte de presa si spoturi vor duce, in conceptia initiatorilor, la cresterea consumului de peste de la 4,5 kilograme pe cap de locuitor, cat e acum, la 9 kilograme pe cap de locuitor.

“Firma Sea Bell Trading, cu afaceri de trei milioane de euro este controlata de omul de afaceri sirian George Mansour (25 de ani), cu 75% din acţiuni, restul fiind deţinut de Bill Nahas (66 de ani, nascut în Siria, cu cetaţenie norvegiana)”, mai arata Ziarul Financiar.

Sea Bell Trading a mai accesat fonduri europene de 6,7 milioane lei (1,5 milioane de euro) pentru „construire spatii depozitare si procesare peste“.

Foto: consumapeste.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *