PORTRET

PROFII CLUJULUI – Rodica Gavriș-Pascu, învățătoarea care și-a învățat elevii să scrie „ca oamenii mari”

Rodica Gavriș-Pascu este învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Cluj-Napoca. Cei 31 de elevi care vor începe în aceată toamnă clasa a treia abia așteaptă să își revadă clasa, doamna, dar, mai ales, să reintre în normal. Așa cum îl știu ei.

Deși abia au terminat clasa a doua, toti copiii scriu cursiv și foarte rapid. Secretul? Rodica Gavriș-Pascu a implementat o metodă de gestionare a alfabetului diferită. Elevii săi își gândesc altfel scrierea, față de colegii din clasele paralele. Am primit promisiunea că vom dezvolta subiectul cu altă ocazie. Astăzi ne uităm către omul minunat care și-a ținut promisiunea. Un „ne vedem vineri” spus cu un nod în gât, când s-a decretat Starea de Urgență, au determinat-o pe învățătoare să caute soluții. Doar… le-a promis.

Și-a achiziționat o tabletă performantă, a căutat variante pentru a se conecta cu elevii săi, iar, cu ajutorul grupului de părinți, s-a ținut de promisiune.

Nimeni nu poate ști, încă, ce surprize îi vor aștepta pe copii la școală, din 14 septambrie, însă cert este că se vor revedea cu „doamna”.

 

O discuție cu Rodica Gavriș-Pascu, un pedagog de școală online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *