General

Profesorii de la un colegiu din Turda au intrat în grevă japoneză. Directoarea e acuzată, printre altele, că l-a angajat ca profesor de matematică pe un fost interlop

Mai mulți profesori de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din Turda au intrat de joi într-o grevă japoneză de avertisment, încercând astfel să atragă atenția asupra problemelor care există la unitatea de învățământ, pe fondul tensiunilor cu directoarea Codruța Andreica, anunță Turda News.

Inspectoratul Școlar Județean efectuează un audit la unitatea școlară, în urma solicitării profesorilor care au diverse nemulțumiri la adresa directoarei.

Sunt profesori care amenință că vor părăsi unitatea școlară, în timp ce alții, care au semnat pentru demiterea directoarei, au fost amenințați că vor fi dați afară din instituție, susțin jurnaliștii clujeni.

Există nemulțumiri și din partea părinților pentru faptul că, recent, la catedra de Matematică a ajuns Ovidiu Vancea ”Balibacea”, cunoscut în localitate ca fost lider al lumii interlope, fiind condamnat la închisoare și cu mai multe probleme penale.

Ovidiu Vancea, zis Balibacea *foto jos), si alti 4 complici au fost retinuti în 2012 de procurorii din Cluj, pentru ca au inselat mai multe depozite de materiale de constructii.

  • Conform Ziar de Cluj, Ovidiu Vancea a fost considerat unul dintre cei mai periculosi infractori din Cluj. El a fost judecat la Curtea de Apel Iasi pentru ca, in anul 2003, ar fi ordonat asasinarea unui lider al lumii interlorpe din Turda. Balibacea si-a pus oamenii sa arunce o grenada in pizzeria Pharaon de la iesire din Turda, spre Cluj Napoca.
  • Balibacea a fost retinut, în 2010, de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Prejudiciul nu a fost estimat inca, dar se ridica la 700.000 de lei.
  • În 2012, Balibacea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Tribunalul Cluj i-a mai condamnat pe: Cristea Adrian Ioan si Scurtu Gheorghe Anton, la 8 ani de inchisoare, Sbarcea Gheorghe, 7 ani de inchisoare, Pusa Liviu Florin, 6 ani de inchisoare, Sandru Vasile Daniel, 5 ani de inchisoare, Felecan Andrei Petru si Oprea Cozmin Aurelian, la cate 4 ani de inchisoare. Condamnari cu suspendare au primit: Mitrean Alexandru, Moldovan Ion, Cupar Mircea, cate 3 ani de inchisoare, si Lamurean Ioan, 1 an de inchisoare.
  • Ulterior, Ovidiu Vancea a atacat sentința, iar în 2015 Curtea de Apel Cluj a majorat condamnarea la 10 ani de închisoare. Balibacea a motivat că va fi tată de gemeni, mama copiilor săi fiind o tânără pe care a cunoscut-o în perioada în care era în detenţie. Instanţa nu s-a lăsat înduplecată şi i-a majorat pedeapsa dată de instanţa de fond, de la 5 ani de închisoare la 10 ani de închisoare, ”pentru comiterea infracţiunii de instigare la înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de articolul 74 alineat 2 Cod penal, articolul 76 alineat 1 litera a, alineat 2 Cod penal”.
  • Sentința a putut fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar nu se știe care a fost deznodământul pentru că sentințele mai vechi nu se păstrează în arhivă.
  • Conform Ziar de Cluj, profesorul ”Balibacea” a fost achitat în dosarul privind tentativa de omor de la pizzeria Pharaon. Ovidiu Vancea, zis ”Balibacea” a stat în închisoare 22 de luni pentru că ar fi ordonat asasinarea unui rival, în pizzeria Pharaon, de la intrare din Turda. Potrivit procurorilor DIICOT, Balibacea a vrut să-și ”elimine” un rival, folosind o grenadă de război. Atentatul a avut loc în Pizzeria Pharaon din Turda, pe 7 mai 2004, persoana vizată fiind Gheorghe Otvos, zis Gagarin. Patru persoane mascate au deschis ușa restaurantului și au aruncat o grenadă în direcția mesei la care se afla Gagarin. În urma exploziei, nouă persoane au suferit răni grave. Procurorii DIICOT l-au arestat pe Ovidiu Vancea, alături de alți trei bărbați sub acuzația de tentativă de omor. Vancea a stat în arest timp de 22 de luni, fiind trimis în judecată și achitat la toate instanțele.
  • Fapta a existat, dar nu au fost probe că a fost comisă de Ovidiu Vancea și de ceilalți trei bărbați. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 2013, achitarea definitivă a lui Vancea. Ulterior.
  • Ulterior, el a dat în judecată statul român și a cerut despăgubiri de un milion de lei pentru cele 22 de luni petrecute în arest. El a spus că i-a fost ”ruinată” viața socială, deoarece soția lui a divorțat de el. Judecătorii i-au dat suma de 90.000 de lei, ca despăgubiri, scrie stiridecluj.ro.

Pe ușa celui mai important liceu din Turda a fost lipită o hârtie cu mesajul „Demisia”, pe fondul grevei japoneze în care au intrat azi profesorii.

Chiar și în cazul unei condamnări definitive, jurisprudența Uniunii Europene insistă pe instituția reabilitării: o persoană condamnată care și-a ispășit pedeapsa trebuie reintegrată și tratată fără discriminare de către societate.