Din oras

Problema locuitorilor de pe Stefan Metes ar putea fi rezolvata la inceputul lui 2016

Consiliul Local a admis saptamana aceasta o plangere prealabila privind modificarea noului Plan Urbanistic General, in asa fel incat strada Stefan Metes sa devina carosabila. Este primul pas pentru rezolvarea problemelor celor peste 50 de familii din Cluj ce locuiesc pe o strada pe care pompierii, politia ori ambulanta nu pot ajunge, asta pentru ca au fost montati stalpi pentru a impiedica accesul masinilor. 

„Consiliul Local a admis plangerea prealabila, iar in luna ianuarie urmeaza sa luam decizia definitiva, daca nu va fi contestata decizia. Prefectul este singurul care poate sa o conteste. Dupa aceea se va intra in normalitate, ca proprietarii sa aiba acces pe propria alee. Am cautat solutia cea mai buna cu departamentul juridic, cu cel tehnic, cu parintele PUG, cu comisia tehnica de urbanism”, a explicat Emil Boc, joi, la Napoca FM.

La mijlocul lunii octombrie, consilierii locali, reprezentanti ai tuturor partidelor politice membre in forul municipiului, s-au deplasat pe strada Stefan Metes, acolo unde peste 50 de familii se lupta cu situatia absurda de ani buni. Alesii Clujului s-au intalnit cu cetatenii din zona pentru a gasi, impreuna, o solutie pentru situatia din prezent – strada unde s-au construit patru blocuri a fost transformata in zona pietonala de ceilalti clujeni, care locuiesc la case pe aceeasi strada.

“Singura solutie este sa se faca o noua reglementare acolo, pentru un drum de sase metri, cel mai mic posibil la ora actuala, prin noul PUG. Alta solutie nu exista. Primaria nu are ce sa faca si nici oamenii. Mingea este acum in terenul cetatenilor, care trebuie sa faca o plangere prealabila. Daca si colegii mei din consiliu considera ca trebuie sa dea curs plangerii prealabile, atunci e posibil ca ea sa treaca”, a declarat atunci Dan Tarcea.

Locatarii celor patru blocuri din zona Campului, construite pe o strada cu locuinte individuale, nu mai pot intra cu masina pe strada pe care locuiesc, dupa ce aceasta a fost transformata in strada pietonala. Primaria Cluj-Napoca a recunoscut ca a receptionat lucrarile cu toate ca cele patru blocuri construite intre case nu aveau nicio cale de acces.

PUD-ul aprobat pentru cele patru blocuri prevedea acces pietonal din strada Campului, accesul auto fiind reglementat conform plansei desenate pe strada Grigore Antipa si inspre strada Pavel Dan. Drumul de legatura auto prevazut in PUD, care ar trebui sa faca legatura intre strada Grigore Antipa si aleea din fata celor patru imobile, precum si cel inspre strada Pavel Dan nu a fost, insa, executat.  

Cu toate acestea, reprezentantii Primariei Cluj-Napoca au receptionat lucrarile, desi cele patru blocuri nu aveau sub nicio forma acces auto la finalizarea lor.

“Cele patru imobile au fost receptionate de catre reprezentantii Directiei Urbanism care au emis Certificatele de Atestare a Edificarii Constructiei pentru blocuri; fara a se tine cont de accesele auto prevazute prin PUD si PUZ, reprezentantii Serviciului Control Urbanism si Disciplina in Constructii nu au participat la receptia finala a imobilelor”, au declarat, pentru Ziar de Cluj, reprezentantii mass-media ai municipalitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *