Sport

Primul şoc în Superliga: U Cluj vrea să îl dea afară pe Erik Lincar și negociază rezilierea contractului!

Scris de 1373

Erik Lincar, antrenorul român în vârstă de 43 de ani al lui U Cluj, ar putea părăsi echipa pe care a promovat-o în prima ligă, se arată într-un material publicat de prosport.ro.

În cele cinci etape disputate până acum în Superliga, U Cluj nu a înregistrat nicio victorie, motiv pentru care Erik Lincar ar fi pe făraș.

„Șepcile roșii” au remizat cu FCSB și Universitatea Craiova, cele mai puternice adversare pe care le-a întâlnit până acum, dar au pierdut cu FC Argeș, Petrolul Ploiești și UTA Arad.

Sursele ProSport au aflat că U Cluj vrea să renunțe la colaborarea pe care o are cu Erik Lincar şi să rezilieze contractul cu acesta.

Despărțirea nu se anunță a fi, însă, una simplă pentru că tehnicianul solicită o sumă importantă pentru a pleca.

În acest moment, Erik Lincar are la Cluj un salariu lunar de 10.000 de euro.

După ultimul eșec în campionat, scor 1-2 cu UTA Arad, Erik Lincar a pus parcursul de până acum, fără victorie, și pe seama ghinionului, dar a dat de înțeles că are în continuare încredere în echipa sa.

Discursul său a părut destul de calm, fără a da vreun indiciu despre o posibilă plecare de la U Cluj.

„Trebuie să lăudăm atitudinea. Păcat că nu reuşim să venim şi cu rezultate pozitive. E dificil pentru antrenor. Jucătorii pun în practică ce le cer. Acum mai avem nevoie de momente de sclipire ale jucătorilor. Să aibă inspiraţie. Eu sunt încrezător în continuare în echipă. Trebuie să fim optimiști, să muncim în continuare cum am făcut-o până acum și poate o să se întoarcă norocul în favoarea noastră”, a spus Erik Lincar, după meci.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    NU-ȘI POT ÎMPĂRȚI ”PATRIOTISMUL”. S-au cățărat pe Tricolor și-acum s-a rupt cu ei. Liderul ”AURolacilor” și senatoarea ”șoșocarilor” s-au huiduit și acuzat reciproc că au confiscat evenimentul
  • Acum 3 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: ”Salariul minim brut la 4000 lei – singura șansă de a elimina munca la negru, de a rezolva problema deficitului de forță umană și de a ține românii în țară”
  • Acum 4 hours General
    SARABANDA ACCIDENTELOR CONTINUĂ: Accident între două mașini pe Bulevardul Muncii. Două persoane au rămas încarcerate
  • Acum 8 hours Politica
    Dispută Ponta – Goțiu pe tema evacuărilor din Roșia Montană
  • Acum 13 hours Eveniment
    Sute de oameni au fost evacuați în toiul nopții, la Roşia Montană. Motivul, o avarie la Barajul Lacului Tăul Mare. A ajuns și atoatepriceputul Raed Arafat în zonă
  • Acum 1 day Eveniment
    Grup infracțional constituit în vederea contrabandei cu alcool și țigări, anihilat de polițiștii clujeni în colaborare cu polițiști din alte trei județe
  • Acum 1 day In vizor
    ROMÂNIA DEDICATĂ: Cum a rămas firma prietenului lui Iohannis singura în licitația pentru BMW-urile Poliției. Ori e dedicație, ori e pupincurism – ceea ce tot cu dedicație e
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu calfică drept ”haotică” și ”imbecilă” liberalizarea prețurilor la energie, măsură adoptată în Guvernul PNL și promovată de actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu
  • Acum 1 day General
    ÎNCĂ PATRU MAȘINI S-AU ÎNĂLȚAT ÎN RAIUL TINICHIGIILOR: Accident cu 4 mașini lângă Opera Națională
  • Acum 1 day Eveniment
    NICI O ZI FĂRĂ MĂCAR UN ACCIDENT. Accident în lanț în Feleacu. Mai multe persoane duse la spital
  • Acum 2 days Politica
    RECENSĂMÂNTUL ”CĂCĂSTOARELOR”. Românii sunt obligați ca, până la 30 octombrie, să-și declare fosele septice. Amenzile sunt foarte mari
  • Acum 2 days Rautacisme
    “Părintele” Urbanismului de Cumetrie şi al dezastrului urban din Cluj-Napoca, ales președinte al comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE din cadrul Comitetului European al Regiunilor
  • Acum 2 days Justitie
    JUSTIŢIE CU DEDICAŢIE. Blocaj total în dosarul ritualurilor cu Ayahuasca în care sunt judecați Gelu Oltean și Vanessa Youness: De aproape nouă luni instanța nu motivează decizia de CP
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE