Din oras

Primul Park&Ride din Cluj-Napoca a ajuns la etapa de proiect de hotărâre: „Celelalte park and ride-uri sunt în studii”

Primul Park&Ride din municipiul Cluj-Napoca, din zona Aeroportului Internațional Avram Iancu, a ajuns la etapa de proiect de hotărâre, context în care consilierii locali au aprobat, în ședința de luni, cedarea a 48.000 mp către Consiliul Județean Cluj pentru acest obiectiv de investiții. 

De-a lungul campaniilor electorale succesive, reprezentanții administrației locale (aceleași personaje, în funcție de 16 ani) au promis realizarea unor park and ride-uri în zonele de intrare în oraș, precum în cartierul Mănăștur ori în zona Aeroportului.

Cu un termen asumat pentru realizarea metroului – anul 2026, proiectul primului park and ride pleacă la drum – etapa hărtiilor și a documentației birocratice – abia pe finalul anului 2021. 

„Este primul Park&Ride pe care îl vom construi la nivelul municipiului Cluj-Napoca, celelalte park and ride-uri sunt în studii, pentru că cea mai mare problemă este terenul pe care să putem face aceste park and ride-uri, încă nu avem un acord cu USAMV-ul, cu beneficiarul magazinului, a hypermarketului de-acolo.

Așteptăm să fie finalizat și studiul de fezabilitate pentru centură, pentru a vedea exact unde am putea să amplasăm un alt park and ride în zona centurii, deci sunt în studii aceste zone și pentru identificarea de terenuri.

Cea mai mare problemă pe care o avem la nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt terenurile, dar căutăm terenuri să putem face cât mai multe park and ride-uri așa cum sunt trecute în PMUD”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea în ședința de Consiliu local de luni cu privire la intenția administrației locale de a realiza într-un viitor incert mai multe park and ride-uri, obiective promise de PNL-iști la fiecare 4 ani în campaniile electorale. 

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, luni, cedarea a 48.000 mp către Consiliul Județean Cluj, în vederea amenajării primului Park&Ride, în zona Aeroportului Internațional.

Prin intermediul proiectului se propune cedarea unei suprafețe de teren Consiliului Județean Cluj.

Obiectivul final al proiectului prevede realizarea unor parcări pentru autorurisme și biciclete, cu stații de autobuze, precum și un terminal de autogară pe strada Traian Vuia. 

Este prevăzută amenajarea accesului din DN, precum și a unei platforme pentru zona de parcare, cu 863 de locuri de parcare, accese auto și pietonale cu dotările aferente, dar și o stație de bike sharing. 

Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea unui terminal tip autogară, care va cuprinde corpurile C1 – clădire terminal și copertină, C2 – copertină autocare și piațetă publică. 

C1 – parter – cu spații de așteptare, recepție, cafenea, spații tehnice pentru desfășurarea în condiții optime a activităților specifice unui terminal, iar etajul va adăposti o zonă de servicii publice.
Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de maximum 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a execuției lucrărilor. 

Proiectul „Park and Ride” reprezintă una dintre cele mai însemnate investiții ale Consiliului Județean Cluj, care va beneficia de o alocare cu un buget în valoare de 62.306.236 lei/ TVA inclus. 

Din cauza limitărilor bugetare impuse de contextul pandemic, unele investiții, precum este cazul Park&Ride-ului din zona Aeroportului, au fost amânate. 

CITEȘTE ȘI: Bugetul județului Cluj, cel mai mic din ultimii patru ani. Tișe: „Este o scădere de 20% față de bugetul din 2020. Unele proiecte de investiții vor fi amânate”

În schimb, Park and Ride-ul din cartierul Mănăștur, promis de autorități de mai bine de 5 ani de zile, este tot la etapa de intenție, chiar dacă în 2016 autoritățile purtau negocieri intense cu partenerii de la USAMV Cluj și susțineau că proiectul va demara în forță. 

CITEȘTE ȘI: Park&Ride-ul din cartierul Mănăștur: un proiect uitat de administrația locală 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *