Editorial

Primarul festivalurilor în pandemie, Emil Boc, face apel la „ignoranți” să se vaccineze

Primarul festivalurilor în pandemie, Emil Boc, a făcut astăzi un nou apel către „needucați” și „ignoranți” să se vaccineze, edilul liberal considerând vaccinarea drept „singura cale pentru a putea menține societatea sub control”.

După ce „țara”, adică statul și structurile sale decizionale și-au bătut joc de noi, cetățenii, permițând, susținând, încurajând organizarea legală a unor ample festivaluri în plin val patru de virus deosebit de contagios Delta, festivaluri la care a participat doar o mică parte din populație și de care a beneficiat numai protipendada, marea boierime organizatoare și interesații colaterali, după ce „țara” ne-a arătat că dacă ea vrea, se poate, că ne putem pișa contra valului pandemic, oricât ar fi el de mare, acum, când propria noastră urină ne stropește năvalnic în fălci, când Clujul de peste 3 la mie începe treptat să se închidă economic, calea spre falimente de firme și personale fiind larg deschisă, acum primarul Boc ne aburește la tv cu sloganuri electorale împrumutate din John F. Kennedy și ne cere „să ajutăm țara”. Hai, sictir!

„Țara” să se ajute singură, Excelență! Când „țara” se pregătește să ne administreze restricții dure la nici o lună de la paranghelii inimaginabile într-o țară pandemică normală la cap, atunci „țara” să se spele pe cap cu zicalele sale din Kennedy!

Oamenii în țara asta sunt sceptici atunci când vine vorba de vaccinare tocmai fiindcă văd că „țara” își bate joc de ei. Că e pentru unii festivalieri mumă și pentru alții, care își văd de treaba lor, ciumă!

Dacă am vrea cu adevărat să ne ajutăm cu toții „țara”, Maestre, atunci am apela, pe lângă vaccin, și la un comportament decent în pandemie. Decent e să te distanțezi social în fața unui virus deosebit de contagios, nu să te petreci înghesuit în săli polivalente și pe stadioane. Iar după o lună: toată lumea închisă în case, businessuri falimentate, restricții de circulație!

Nu e normal, Maestre, ca în septembrie niște mii sau zeci de mii să petreacă, iar în octombrie sute de mii să stea închiși în case, elevii să facă ore pe video chat online, să nu mai poți ieși la un film, la o masă la restaurant sau la sala de fitness. Sau la muncă.

Românii nu sunt prost educați civic, ei înțeleg doar că autoritățile îi iau de proști. Nu sunt ignoranți. Sunt ignorați. Când interesul de grup distracțional organizat e să se petreacă, în țara asta se petrece, iar când e să stea „ignoranții” închiși în case, se stă.

Vaccinarea e o cale pentru a putea supraviețui în pandemie. Dar, fără decență comportamentală, atât din partea populației, cât și a autorităților, vaccinarea singură nu duce la normalitate, ci la anormalitatea de acum, în care unii suferă, iar alții se petrec de mama focului!

„Eu în continuare insist asupra acestei educații civice: ca fiecare dintre noi să facem ceva pentru țara aceasta! Nu vreau să mai preiau cuvintele celebrului președinte american: nu întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară în momente grele! Și cred că în primul rând asta ar trebui să facem fiecare dintre noi, dacă vrem să ajutăm țara, dacă vrem să îl ajutăm pe vecinul nostru, dacă vrem să ajutăm un medic, dacă vrem să ajutăm sistemul sanitar, dacă vrem să revenim la situația normală, să trecem prin procedura de vaccinare!

O întreagă Uniune Europeană, peste 450 de milioane de oameni dacă au ajuns la faza asta de vaccinare nu înseamnă că este un lucru greșit. Înseamnă că este calea spre viață. Dar, pe de altă parte, se pare că și cultura asta și educația civică vine de la Vest la Est, uneori nu vine cu viteza pe care ne-am dori-o. Noi am intrat, se pare, ultimul trend în Uniunea Europeană, România și Bulgaria, a mai intrat Croația după aceea și se pare că aici e nevoie de mai multă muncă de convingere a cetățenilor, pentru ca știința să fie pusă pe primul loc și nu ignoranța! Pentru că acolo unde este știință este și viață și este salvare de vieți! Unde se ignoră aceste aspecte, evident, e democrație, putem să alegem, dar, din nefericire, se convertește ignoranța în decese și în suferință. De aceea, apelul meu este în continuare spre vaccinare, ca singura cale pentru a putea menține societatea sub control și viața noastră sub control!”, a declarat primarul Boc astăzi la TVR Cluj.

Țineți minte vorbele lui E. B. Kennedy și vaccinați-vă la următorul scrutin electoral și împotriva politicienilor duplicitari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *